Singurul spital funcţional din județ, după desfiinţarea celor de la Sulina şi Babadag, Spitalul Clinic de Urgenţă din Tulcea este dotat cu aparatură de ultimă generaţie, secţie de neonatologie cu sistem rooming in, şi, în premieră, recoltare de organe.
Deşi majoritatea secţiilor au fost renovate sau urmează să fie modernizate, spitalul se confruntă cu o problemă gravă de personal, iar cele 94 de cadre medicale existente, din 180 numărul total, sunt suprasolicitate.
„Avem o lipsă acută de medici, şi înainte era, dar acum se vede foarte bine la volumul de lucru existent. Volumul de lucru pentru trei medici este foarte mare. Avem dotare foarte bună, condiţiile sunt foarte bune, personalul este pregătit, aşteptăm să ne vină şi colegi noi pentru că şi media de vârstă a noastră începe să se acumuleze şi este foarte greu să lucrezi în terapie intensivă. Dorim medici noi”, a declarat Cecilia Jitea, şef secţie Terapie Intensivă.
Secţia de terapie intensivă a fost complet renovată anul acesta cu sponsorizare de la şantierul naval, dar cele mai fericite sunt mămicile care se bucură de un sistem nou pe secţia de neonatologie: sistemul rooming in.
Din anul 2012, spitalul clinic de urgenţă din Tulcea este singura unitate spitalicească din judeţ unde pacienţii pot face operaţii laparoscopice, iar volumul de operaţii este unul foarte mare: 15 operaţii pe zi într-o singură sală de operaţie.
„În ultimii ani aceste săli de operaţie au fost renovate astfel încât în momentul de faţă ele corespund standardelor europene. În ultimul timp, prin faptul că au mai venit medici noi, am luat în considerare şi facem eforturi să facem o nouă sală de operaţie care să poată fi folosită de medicii noi care au venit în spital”, a afirmat Iosif Roşca, managerul spitalului.
Managerii spitalului au scos la concurs 30 de posturi pentru medici rezidenţi şi speră ei ca astfel să fi găsit o solutie temporară. Până la ocuparea posturilor însă, situaţia rămâne dificilă atât pentru personalul insuficient, cât și pentru pacienți.
Campania RAPORT DE ŢARĂ Digi24
Timp de 21 de săptămâni, campania RAPORT DE ŢARĂ face radiografia României reale, în aşteptarea regionalizării. În fiecare zi, la orele 9, 13 şi 19, reporterii Digi24 transmit în direct din două judeţe ale ţării, cu atuurile şi punctele lor slabe. Susţine-ţi judeţul în campanie! Indiferent de unde ai fi, intră pe raportdetara.digi24.ro şi votează judeţul preferat.