RAPORT DE ȚARĂ. Proiectanții din domeniul petrolier din Ploieşti muncesc fără apă și curent

Data publicării:
10042013 20proiectanti 20ploiesti-59928

La Institutul de Proiectare şi Cercetare Utilaj Petrolier Ploieşti muncesc, în condiţii de ghetou, 45 de oameni care nu au mai văzut un ban de doi ani.

Înfiinţat în 1954, Institutul a fost cândva gloria cercetării în domeniu.

„Din '54 până în '95, Institutul a lucrat proiectele numai pentru export, am avut reprezentanţi în toată lumea, am avut reprezentant permanent în Rusia, SUA şi Brazilia. Avea, în 1954, 1690 de salariaţi şi patru filiale în ţară”, afirmă Ileana Haţegan, lider de sindicat IPCUP.

Acum Institutul a ajuns cu conturile blocate de ANAF, cu curentul şi apa tăiate. Nu mai are nici măcar conducere. S-a ajuns aici printr-un lanţ al erorilor, al nepăsării autorităţilor şi al managementului defectuos.

„În 2006, Institutul a intrat în executare silită. Până în anul 2010, datoria a crescut cu majorări şi penalităţi. Datoria era atunci în jur de 60 de miliarde vechi. Sunt restanţe la curent, la apă, la utilităţi, de câteva sute de milioane bune”, mai spune liderul sindicat IPCUP.

Cu utilităţile întrerupte din vara lui 2011, institutul este paralizat. Cei 45 de angajaţi au ajuns să se gândească la soluţii extreme.

„Situaţia noastră este disperată, am devenit o povară pentru familiile noastre. Vom face o cerere de eutanasiere colectivă. Constatăm că statului român îi este mult mai simplu să ne eutanasieze”, afirmă Constantin Zaharia, inginer la IPCUP.

Vina pentru ruinarea institutului, spun angajaţii, trebuie căutată la Bucureşti.

„Factorii de decizie din Ministerul Economiei nu numai că nu au ajutat, ci au avut o contribuţie esenţială la distrugerea IPCUP”, susține Ileana Hețegan.

Clădirea cu șapte etaje şi zeci de birouri de proiectare a ajuns o fantomă. Ultimii 45 de angajati bântuie doar la parterul institutului, etajele fiind înghiţite de beznă şi frig.

Partea cea mai dureroasă este, însă, că nicio autoritate a statului nu îi vrea.

„Nu ştiu de cine aparţinem. Ne ducem la Ministerul Economiei, spun că nu mai au nicio treabă cu noi, ne ducem la Ministerul Educaţiei, spun că încă nu ne-au preluat”, spune liderul de sindicat.

Au vorbit cu miniştri, premieri, secretari de stat, primari, prefecţi şi preşedinţi de consilii judeţe. Au trimis memorii la Preşedinţie, la Comisia Europeană, ba chiar şi la Fondul Monetar Internaţional. Răspunsurile primite au fost fără milă.

„Din IPCUP au mai rămas numai cei care care chiar nu ştiu să facă vreo lucrare de cercetare şi care au zis că dacă te duci la serviciu iei salariul chiar dacă nu faci niciun venit. Şi-au pierdut comenzile, şi-au pierdut prestigiul pe piaţă şi au considerat că statul e cel mai bun platnic şi că ce fac ei acum cu patru lozinci şi trei manifeste este realitatea”, declară Mircea Cosma, preşedintele CJ Prahova.

Autoritățile promit totuși că vor rezolva în curând situaţia. Potrivit prefectului judeţului, Guvernul va emite o hotărâre prin care Institutul este transferat integral la Ministerul Educaţiei. Prin acelaşi act ar urma să se aloce şi un milion de lei pentru plata salariilor restante şi a datoriilor la utilităţi.

Campania RAPORT DE ŢARĂ Digi24

Timp de 21 de săptămâni, campaniaRAPORT DE ŢARĂface radiografia României reale, în aşteptarea regionalizării. În fiecare zi, la orele 9, 13 şi 19, reporterii Digi24 transmit în direct din două judeţe ale ţării, cu atuurile şi punctele lor slabe. Susţine-ţi judeţul în campanie! Indiferent de unde ai fi, intră peraportdeţară.digi24.roşi votează judeţul preferat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Gigantul sud coreean care a anunțat o investiție fabuloasă în România, o premieră în Europa. Contractul spune...
Digi FM
Doi vloggeri români au vizitat Venezuela, una dintre cele mai sărace țări din lume: „Am fost șocați, un...
Pro FM
Cum este Misha Miller, care a cucerit topurile muzicale cu Alex Velea, în timpul liber: „Nu trebuie să...
Film Now
Ce avere are acum Macaulay Culkin, starul din „Singur Acasă”
Adevarul
Misterioșii regi ai dacilor. Cine au fost căpeteniile care au răspândit faima de temut a războinicilor...
Newsweek
OFICIAL Casa de Pensii recunoaște că va livra pensiile în ianuarie cu 7 zile întârziere. De ce?
Digi FM
Monica Bîrlădeanu, adevărul despre motivele pentru care nu-și mai face rezoluții la început de an: „Am...
Digi World
Ce culoare este pantoful din imagine? De ce unii văd roz, iar alții turcoaz
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată acum Marv, unul dintre bandiții din "Home Alone". Cu ce se ocupă după ce a renunțat la actorie...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...