Numărul de așezări urbane, dezvoltarea economică, existența unei infrastructuri de transport, a unor spitale și centre universitare bine dotate, precum și accesul la servicii publice sunt doar câteva dintre criteriile care vor fi luate în calcul la stabilirea regiunilor. Iar la aceste capitole, Prahova se situează pe un loc fruntaș.
Să nu uităm faptul că aici, în Ploiești, funcționează Universitatea de Petrol-Gaze, singura din țară cu acest profil, care dă anual specialiști în domeniul petrolier apreciați pe piața muncii din România și din străinătate.
Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, reamintește că județul are 8 parcuri industriale, care au adus 30 de mii de locuri de muncă directe. „Ultimul parc care se dezvolta impreuna cu belgienii este cel mai modern din România și va fi organizat dupa sistemul pe care îl dorește UE, sistemul clusters”, explică Mircea Cosma.
„Economicul este cel care generează restul. Și, atunci, am avut curajul, pentru prima dată în România, să preiau de la statul roman o fabrică de armament, Vălenii de Munte, să o transform în parc industrial. E un succes”, mai spune președintele CJ Prahova.
În top la proiecte europene
Prahova „duce în spate alte 4 județe”, susține Mircea Cosma. „Noi suntem în primii 5 la proiecte europene. Azi mai avem 500 de milioane de euro contracte semnate la care lucrăm și pe care le vom termina fără prea mari corecții financiare și vom pune obiectivele în funcțiune pe rând: infrastructura apă-canal, managementul integrat al deșeurilor, polul național de creștere București-Prahova, restaurarea unor importante centre sociale, cămine de copii și bătrâni, cât și a patru mari obiective istorice aflate în moștenire din epocă medievală de la familia lui Mihai Viteazul”, explică președintele CJ Prahova.
„În această regiune din care Prahova va face parte, reședinta regiunii va fi municipiul Ploiești. Este cel mai mare oraș din zonă, a fost selectat și de UE ca pol național de creștere”, afirmă Mircea Cosma.
În opinia sa, scopul crearii regiunilor este dezvoltarea armonioasă a unui teritoriu, în jurul unor centre de localități „care pot iradia dezvoltarea”. „În această zonă de țară, de la Olt la marea cea mare, sunt trei județe care pot iradia, Argeș Prahova și Constanța”, apreciază Mircea Cosma.
Singura modalitate de dezvoltare cât mai rapidă a României profunde este regionalizarea, mai spune președintele CJ Prahova. „Nu mai putem ține ministere cu zeci de mii de angajați cu lefuri foarte mari, în timp ce la cetășeni nu se întâmplă nimic, pentru că banii lor se duc acolo din toată țara, iar vârful piramidei îi împarte cum îi convine, în funcție de culoarea politică”, spune Mircea Cosma.
Campania RAPORT DE ŢARĂ Digi24
Timp de 21 de săptămâni, campaniaRAPORT DE ŢARĂface radiografia României reale, în aşteptarea regionalizării. În fiecare zi, la orele 9, 13 şi 19, reporterii Digi24 transmit în direct din două judeţe ale ţării, cu atuurile şi punctele lor slabe. Susţine-ţi judeţul în campanie! Indiferent de unde ai fi, intră peraportdeţară.digi24.roşi votează judeţul preferat.