„Am început afacerea în urmă cu patru ani, după ce am fost într-o vizită în Germania, la un târg de produse ecologice, de fapt cel mai mare târg de produse ecologice, care se ţine în Germania o dată pe an. Am ajuns acasă şi mi-am dat seama că trebuie să încep o activitate ecologică”, povestește Dan Păloiu, proprietarul unei ferme de ouă ecologice.
Pentru că afacerea a mers ca pe roate, investitorul a construit şi o a doua hală de producţie. Aşa că, în acest moment, ferma din Teasc are 6.000 de găini și 12 angajaţi.
„Cu siguranţă, cererea este în creştere în România, noi ne situăm undeva la 1% consum ecologic în România faţă de o medie de 10% în Uniunea Europeană. De când românii au învăţat să mănânce sănătos, ei au început să consume ouă ecologice într-o mai mare măsură şi, deci, nu ne putem plânge că nu vindem aceste ouă”, explică Dan Păloiu.
Ca în orice afacere, există un secret. „Eu zic că găina nu trebuie privită ca pe un aparat de făcut bani. Ea este o fiinţă vie şi eu consider că este partener în această afacere”, subliniază el.
Votează-ți județul și comentează pe forum în secțiunea specială „Raport de țară”
Din păcate, producătorul de ouă ecologice se confruntă cu problema lipsei cerealelor ecologice în județ. Este nevoit să le aducă de la Tulcea, Constanța, Bihor și Vrancea, iar caserolele în care sunt ambalate ouăle vin din Ungaria. Costurile de transport se răsfrâng în mod direct în preţul final. În acest moment, cererea de ouă ecologice de pe piaţa românească nu poate fi acoperită de producţia internă, aşa că producătorii de astfel de ouă nu îşi pun problema că nu au unde vinde sau că rămân cu produse pe stoc. În aceste condiții, exportul nici nu intră în discuție.
Surprinzator, Doljul exportă însă un alt fel de produs local...
Povestea maestrului rameur
Cu talent şi ambiţie, a ajuns renumit şi apreciat în America, atât pentru ramele originale, cat şi pentru reproduceri de rame antice sau restaurări la standarde recunoscute de marile muzee ale lumii. Fiecare ramă creată în manufactura lui Cornel Roşca din Craiova este un unicat executat manual, cu materiale şi tehnologii tradiţionale, iar apoi finisat cu mijloacele şi arta maeştrilor europeni de odinioară.
„De profesie sunt economist, am terminat în 1978 ştiinţele economice la Timişoara şi, după vreo opt ani sau şapte ani, s-a întâmplat să cunosc un personaj care mi-a schimbat complet viaţa şi care s-a oferit să mă înveţe să fac rame”, povestește maestrul rameur.
Printre ramele de autor se numără şi cele fotografice, unice în lume, finisate şi executate manual în aur de 22 de karate sau în aur alb. Brandul creat de Cornel Roşca înseamnă munca a şapte oameni. Un singur regret are maestrul...
„Regretul care l-aş avea este că în propria mea ţară sunt mai puţin înţeles şi mai puţin apreciat, nu pentru mine personal, nu pentru valoarea mea umană, ci obiectul, produsul pe care-l fac, domeniul pe care-l reprezint este mai puţin cunoscut şi apreciat”, subliniază el.
Lucrările realizate în atelierul Roşca ajung în toate colţurile lumii, în marile colecţii şi în marile muzee. Poate cele mai spectaculoase lucrări sunt două rame originale, în stilul Art Nouveau, care încadrează două picturi alegorice de Ştefan Luchian, Primăvara şi Vara, tablouri aflate în patrimoniul Muzeului Naţional de Artă al României.