RAPORT DE ȚARĂ. Poate fi salvată agricultura județului Olt?

Data publicării:
20032013 20olt-55955

Sudul României se transformă încet în deșert. Suprafețe extinse ar putea sădevină, nu peste mult timp, peisaje demne de Africa de Nord. Numai în Dolj sunt peste 100.000 de hectare în curs de aridizare, zonă cunoscută drept „Sahara Olteniei” - un triunghi, pe hartă, între Craiova, Calafat și Corabia.

Astăzi, în ce privește clima, specialiștii de la Autoritatea Națională de Meteorologie (ANM) proiectează un scenariu de viitor deloc optimist.

Astfel, temperaturile tot mai ridicate și lipsa de soluții pentru a fixa solul nisipos vor conduce, în timp, la crearea unui deșert în toată regula. Zona nu a fost mereu în pericol. Înainte de 1989, autoritățile au reușit să transforme pământul nisipos într-un paradis agricol. O realitate pierdută, despre care localnicii din zonă își amintesc cu regret.

Cum a ajuns o zonă mănoasă înainte de 1989 să se lupte din nou cu expansiunea nisipului? După Revoluție, a început jaful. Localnicii au distrus sistemele de irigații și au pus la pământ păduri întregi.

Pentru a stopa expansiunea nisipurilor, în anii 70 fuseseră plantate, pe mii de hectare, perdele forestiere care opreau spulberarea nisipului. Tot atunci a fost pus în practică, din banii Băncii Mondiale, sistemul de irigații Sadova-Corabia, care, în condiții de secetă, aducea apă pe 400.000 de hectare

Întreaga structură agricolă, inspirată de modelul californian de agricultură irigată în deșert, producea tone de fructe, legume, cereale, multe pentru export.

Soluția de a opri extinderea zonei de aridizare e simplă și e recomandată de peste un deceniu de specialiștii străini, de când România este parte a Convenției Națiunilor Unite privind Deșertificarea: replantarea de păduri pe terenurile nisipoase.

Campania RAPORT DE ŢARĂ Digi24

În aşteptarea regionalizării, vreme de 21 de săptămâni, campania Raport de ţară face radiografia României reale. În fiecare zi, reporterii Digi24 transmit în direct din două judeţe ale ţării, din care, la final de săptămână, tragem linie şi adunăm împreună atuurile şi punctele slabe. Din Braşov, Sibiu, sau de oriunde în România, intraţi şi votaţi-vă judeţul preferat în secţiuneaRaport de ţară.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...