Ca să ajungi la Eibenthal şi Baia Nouă, sate din comuna mehedinţeană Dubova, îţi trebuie maşină bună sau picioare zdravene. Drumul pe care mergi, mai bine de șase kilometri, de la şoseaua naţională, nu poate fi numit nici măcar forestier. La capătul acestei Golgote însă te aşteaptă un colţ de răi. Frumuseţea cu care natură a dăruit aceste locuri este umbrită de sărăcia şi disperarea oamenilor care trăiesc aici. În cele două sate, populaţia majoritară este cehă.
Un etnic ceh a povestit reporerilor Digi24 că acum vreo 250 de ani strămoșii săi erau trimişi aici, cum erau trimişi la Bărăgan chiaburii, ca pedeapsă.
Au ajuns şi au rămas în această zonă. Şi-au întemeiat familii şi au muncit la mină de la Baia Nouă. Legăturile cu ţară de baştină s-au rupt încet, încet, iar ţara de adopţie le-a rămas în suflet.
Viaţă era bună. Nenorocirea i-a lovit în 2006. În urma unei explozii la mină de la Baia Nouă au murit doi oameni şi puţul a fost astupat. Nu pierderea de vieţi omeneşti a închis însă mină, ci surparea galeriei.
Cărbunele superior extras de la mină din Baia Nouă, huilă antracitoasă, a rămas adânc îngropat în pământ, iar mină este o ruină. S-a furat tot. Până şi cărămizile din clădirile administrative. Pentru centralele pe huilă, România importă cărbune. Doar pentru centrala de la Deva în 2012 s-au plătit peste 32 de milioane de euro.
Zona s-a depopulat
Odată cu închiderea minei, oamenii s-au împrăştiat care încotro. Comunităţile s-au rupt în bucăţi.
Primii au plecat tinerii. Fără şanse în ţară pe care o consideră a lor au fugit în Cehia, unde au sperat că vor găsi o viaţă mai bună şi că vor fi recunoscuţi că făcând parte din aceeaşi etnie.
„Este o diferenţă, oamenii de dincolo ne simt că nu suntem oamenii lor, cum ar veni, dar este bine, ne înţelegem cu ei. Sunt oameni primitori”, spune un localnic.
La Baia Nouă casele s-au golit, încet încet. Nici măcar nu erau alea oamenilor, erau ale exploatării miniere. Au rămas doar cei care n-au mai avut încotro s-o apuce.
În Eibenthal au mai rămas doar bătrânii. Şi copiii, pe care inocenţa vârstei îi face să creadă că pot avea o şansă şi aici în satul în care s-au născut. Şi au visurile lor pe care speră să le vadă împlinite.
Nici cei care au plecat nu şi-au pierdut speranţa. Pentru ei România este ţară în care speră să se întoarcă vreodată.
„Cu drag m-am întors acasă, dar dezamăgit plec, că nu am încotro. Îmi doresc mai multe de la viaţă decât îmi poate oferi ţară în care am fost până acum. Mă întorc cu drag dacă situaţia se schimbă. Că mi-e dor de ţară mea”, spune un etnic.
Singură şansă a acestei zone este turismul, care însă în lipsa unei infrastructuri adecvate nu se poate dezvoltă. Drumul Judeţean 57 este de mulţi ani într-o permanentă reabilitare.
„Zona așa cum este, ca și putere economică, trebuie să ne axăm numai pe turism și turismul se dezvoltă încet. Este infrastructura care lasă de dorit și când n-ai infrastructură nu se poate dezvolta”, spune Emil Flaşcă, viceprimarul comunei Dubova.