RAPORT DE ȚARĂ. Giurgiu pe locul 3 într-un top național al morbidităţii privind bolile cardiovasculare

Data publicării:
medici-1

Spitalul Judeţean de Urgenţă este cea mai mare unitate medicală din judeţul Giurgiu. Peste 2.000 de pacienţi trec pragul spitalului în fiecare lună. Deşi au fost reabilitate multe dintre secţiile spitalului, personalul încă se confruntă cu probleme. 

Spitalul a rămas fără zeci de medici și asistenți în ultimii ani. Cei mai mulți au plecat în străinătate, cu gândul la un trai mai bun. Doar în prima jumătate a acestui an mai bine de zece medici şi-au părăsit posturile.

„Avem o mare criză de personal, în special la cadrele superioare, la medici. Avem un deficit de vreo 68 de medici. La infirmerie situaţia e şi mai tragică. Avem 60 de posturi neocupate. Pleacă în străinătate, acolo câştigă foarte bine”, a explicat Mihai Petre, manager Spitalul Judetean Giurgiu.

Sute de mii de lei s-au investit în refacerea unităţii. În paralel, drumul de acces în unitatea spitalicească este în plin proces de modernizare. Pe sectorul aparatură, ultima achiziţie a fost un aparat RMN. Însă, nevoia spitalul este mult mai mare.

„Am avea nevoie urgent de gastrofibroscop, vrem să înfiinţăm un departament de gastroenterocologie în cadrul secţiei de medicină internă”, a subliniat directorul.

In satul Izvorul, foarte aproape de Bucureşti, bolnavii de TBC au o oază de linişte. Soarele și-a călătorit razele prin lume și le-a așezat supus deasupra conacului de secol XIX. Nu demult, saloanele in care locuiesc astăzi pacienți erau camere impodobite cu tablouri, portelanuri și argintărie. Erau saloane mari, frumos parchetate, cu mobilier vechi și scump.

Conacul, azi Spital de pneumoftiziologie, este o unitate axată pe tratarea bolilor pulmonare cronice. Are în jur de 1000 de pacienţi, iar din aceştia 500 au tuberculoză. În spital, pacienţii pot sta până la doi ani, în funcţie de perioada în care sunt contagioşi.

„Formele cu chimiorezistenţă, care sunt forme foarte grave, au un tratament prelungit care poate să ajungă la doi ani. În general, formele cu sensibilitate, formele obişnuite de boală, au tratament cuprins între 6 şi 9 luni”, a explicat Patricia Stegaru, manager spital.

Boala se depistează cu dificultate. Simptomele nu sunt alarmante, totul începe cu oboseală, cu scădere în greutate. „Avem un laborator foarte performant de bacteriologie. Am vrea să achiziţionăm un aparat de radiologie performant, costă în jur de 120.000 de euro, este scump, nu putem să îl achiziţionăm”, a declarat Patricia Stegaru.

Campania RAPORT DE ŢARĂ Digi24

Timp de 21 de săptămâni, campania RAPORT DE ŢARĂ face radiografia României reale, în aşteptarea regionalizării. În fiecare zi, la orele 9, 13 şi 19, reporterii Digi24 transmit în direct din două judeţe ale ţării, cu atuurile şi punctele lor slabe. Susţine-ţi judeţul în campanie! Indiferent de unde ai fi, intră pe raportdetara.digi24.ro şi votează judeţul preferat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Filmul de pe Netflix care a depășit „Squid Games” cu o singură secvență. Milioane de oameni s-au îngrămădit...
Digi FM
De 40 de ani împreună, la fel de îndrăgostiți. Goldie Hawn și Kurt Russell, fericiți în vacanța de Crăciun...
Pro FM
Dua Lipa, cerută în căsătorie de Crăciun, după un an de relație. Cine e logodnicul celei mai populare artiste...
Film Now
Nicole Kidman, spectaculoasă și la plajă, nu doar pe covorul roșu. Actrița de 57 de ani, impecabilă într-un...
Adevarul
Ce se întâmplă când dormi cu capul ridicat pe pernă. Beneficii neștiute și capcane ascunse
Newsweek
Ce șanse sunt ca pensia să fie îndexată cu 12% la 1 ianuarie? Veștile sunt proaste pentru pensionari
Digi FM
Denzel Washington a împlinit 70 de ani. Actorul cu carieră de legendă iubește aceeași femeie de peste patru...
Digi World
Ce culoare este pantoful din imagine? De ce unii văd roz, iar alții turcoaz
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Patrick Duffy, secrete din Dallas și prietenia imediată cu Larry Hagman: “I-am zis soției că mi-am cunoscut...
UTV
Dua Lipa, ceruta in casatorie de Craciun. Iubitul ei, Callum Turner, a facut pasul cel mare dupa un an de...