Pare greu de crezut și, totuși, cel mai deteriorat traseu din județ este tocmai cel care ar fi trebuit să aducă în zonă cei mai mulți turiști. Este vorba despre DN 7A Brezoi - Petroșani, care face legătura cu două stațiuni, Voineasa și Vidra. În același timp, este singura cale de acces la cel mai nou domeniu schiabil din țară, Transalpina-Vidra. Un drum național doar cu numele, pentru că, în realitate, circuitul cu gropi pe post de jaloane e un test pe care niciun șofer experimentat nu l-ar putea trece cu brio.
Accesul este mai mult decât o aventură. Turiștii care vor să ajungă la Transalpina-Vidra trebuie să își dorească acest lucru cu adevărat. Altfel, după nici zece kilometri de la ieșirea din Voineasa, cu siguranță se vor întoarce, din cauza drumului aproape impracticabil.
Iar continuarea traseului spre Obârșia Lotrului este în stare și mai proastă.
Responsabilitatea pentru DN 7A, aflată în sarcina Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova, a fost pasată în vara anului 2011 Regionalei de la Timișoara, pentru ca ulterior să revină la Craiova. De ani de zile, aici s-au făcut doar lucrări de peticire, iar drumul arată ca după bombardament.
„Din discuțiile cu oficialii de la Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri din România, avem semnale că în cursul anului 2013 vor începe niște lucrări de amenajare parte carosabil și tot acest tronson de drum va intra în reabilitare. Se vor continua și lucrările la Transalpina, lucrări care, din cauza condițiilor meteo nefavorabile pe timpul iernii și a lipsei de finanțare, au fost întrerupte”, a declarat Geani Man, viceprimarul comunei Voineasa.
Cu siguranță însă, cele mai mari probleme le are DN 7D, cunoscut drept drumul-fantomă. Asigură legătura între trei județe - Sibiu, Vâlcea și Argeș - și traversează comunele vâlcene Câineni, Boișoara, Titești și Perișani. Drum național pe hârtie, uliță sătească în realitate.
Pe multe porțiuni, DN 7D nu are nici măcar lățimea unui drum național. Pericole sunt la tot pasul, de la gropi, denivelări și alunecări de teren, până la animalele care se plimbă nestingherite
Până la Curtea de Argeș, DN 7D tranzitează Țara Loviștei și se vrea a fi drumul tehnic pentru construirea viitoarei autostrăzi Pitești - Sibiu. DN 7D este, fără doar și poate, un paradox al infrastructurii rutiere românești, un calvar și nu salvarea celor care speră să evite aglomerația de pe Valea Oltului.
Aceleași probleme sunt și pe DN64, care străbate Vâlcea de la granița cu județul Olt până la Olănești. Starea proastă a arterei rutiere atentează la siguranța celor care o tranzitează și nici pagubele financiare nu sunt de ignorat.
Chiar și așa, autoritățile consideră că tocmai infrastructura rutieră a județului este un argument în prespectiva regionalizării.
Conform unui studiu realizat de Academia de științe Agricole și Silvice, județul Vâlcea ocupă locul 1 pe țară din punctul de vedere al alunecărilor de teren, locul 4 în ceea ce privește eroziunea de adâncime și locul 5 din punctul de vedere al eroziunii de suprafață.