RAPORT DE ȚARĂ. De ce cred locuitorii din Timiș că acolo este „fruncea” țării

Data publicării:
2503timis1-56705

Timișoara, capitala județului este, cum le place bănățenilor să spună, fruncea acestei părți de țară. A fost primul oraș românesc iluminat cu lămpi, dar și primul oraș din Europa cu străzile iluminate electric. Înainte de toate, însă, Timișoara a fost primul oraș eliberat de sub comunism în decembrie 1989.

Un loc cu oameni mândri, gospodari și cu mare dragoste de tradiție, orașul și-a afirmat dintotdeauna importanța strategică. Apropierea geografică de Occident, dar și potențialul economic fac din Timișoara un punct de atracție pentru investițiile străine, mai cu seamă dinspre Italia și Austria.

„Cred că există o apropiere mai mare de mentalitatea vestică și asta datorită așezării Timișoarei, Timișului, dar și a faptului că aici a fost o zonă folosită ca un creuzet și au ieșit mereu spirite novatoare care au dus cultura către Vest”, spune Călin Petcana, promotor cultural.

Al doilea ca mărime și importanță din județul Timiș, dar și al doilea eliberat de sub comunism, municipiul Lugoj este unul dintre cele mai importante centre ale mișcării culturale din Transilvania și Banat, cunoscut atât pentru rolul important pe care l-a jucat în dezvoltarea învățământului, cât și în mișcarea de eliberare socială și națională și consolidarea unității naționale a românilor.

A fost prilej de găzduire pentru călători nobili și celebri, dar și sursă de sănătate pentru sute de mii de oameni veniți aici din mai toată Europa. Buziașul, celebra stațiune a inimii, are o istorie frumoasă, povești ce mai stăruie în mintea bănățenilor care acum doar mai visează la farmecul și strălucirea de altădată.

Un punct aparent pierdut pe vasta hartă a Banatului de câmpie, Jimbolia este și el un oraș cu povești surprinzătoare, care se mândrește cu cel mai mare număr de muzee raportat la numărul de locuitori. Aici se află Muzeul de Etnografie, Muzeul Karl Diel, Muzeul căilor ferate, Muzeul Pompierilor, Muzeul Stefan Jager, dar și o instituție unică în România - Muzeul Presei.

Sânnicolaul Mare - cochetul orășel de pe malul Arancăi ascunde legende interesante. Una dintre poveștile care înfierbântă încă mintea căutătorilor de comori este cea a regelui hun Attila despre care legendele timpului spun că ar fi fost înmormântat pe teritoriul oraşului. Se spune că supușii săi l-ar fi îngropat într-o noapte în trei sicrie: de aur, argint şi fier împreună cu armele şi bijuteriile sale pe albia râului Aranca, ale cărui ape au fost apoi deviate. Prezentul orașului timișean este în ton cu spiritul locului. Industria a transformat micul orășel de graniță în singurul oraș românesc în care șomajul este zero.

Nou pe harta orașelor timișene - a primit acest statut abia în 2004 - Recașul este un centru esențial în producția de vinuri. Licorile produse aici și-au câștigat renumele pe plan național și internațional.

Iar dacă vinul de Recaș nu vă tentează, poate vă opriți în Timișoara la o cafea într-una din cele peste 130 de cafenele deschise doar anul trecut în orașul de pe Bega. Dacă aveți vreme și de o pauză de muzică bună, un grup de tineri se încăpățânează, din 2006 încoace, să țină acasă un eveniment a cărui faimă a trecut demult granițele țării - festivalul Plai - o întâmplare culturală pe a cărei scenă au evoluat nume esențiale ale muzicii.

Campania RAPORT DE ŢARĂ Digi24

În aşteptarea regionalizării, vreme de 21 de săptămâni, campania Raport de ţară face radiografia României reale. În fiecare zi, reporterii Digi24 transmit în direct din două judeţe ale ţării, din care, la final de săptămână, tragem linie şi adunăm împreună atuurile şi punctele slabe. Din Braşov, Sibiu, sau de oriunde în România, intraţi şi votaţi-vă judeţul preferat în secţiuneaRaport de ţară.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri