„Discutăm fără a spune vorbe mari despre un moment istoric în care reorganizarea teritorială a României va presupune asocierea și organizarea mai multor județe pe regiuni”, spune Mihaela Marcu, prefectul judeţului Brăila.
„Pentru Brăila, evident că ar însemna acel echilibru economic de care se tot discută, cel puțin în regiune, și bineînțeles debirocratizarea care iarăși a fost mult dezbătută vizavi de realizarea unui alt centru de putere intermediar și a nu te mai adresa tot timpul la București în momentul în care ești organizat într-o regiune”, explică reprezentantul Guvernului la Brăila.
„Din punct de vedere al amplasării teritoriale este în centrul regiunii despre care discutăm, mai precis între județele Constanța, Tulcea, Buzău, Brăila, Galați și, eventual, Vrancea, pentru că știți că există o discuție dacă să intre și Buzăul sau dacă să intre și Vrancea în această regiune”, detaliază Mihaela Marcu.
„Dincolo de faptul că se află poziționată geografic în centrul acestei regiuni și că diminuarea birocrației ar fi dublată de diminuarea transferurilor și a trasporturilor care inevitabil se fac până la centrul de regiune în anumite momente, dincolo de asta este cunoscut istoric că Brăila a fost cel puțin în perioada interbelică, după București, cea mai dezvoltată regiune din punct de vedere economic și cultural”, explică prefectul judeţului Brăila.
„Brăila era centrul grânarului Europei, pentru că știți că România a fost grânarul Europei, era o intersecție de drumuri între drumurile navale și comerciale pe teritoriul terestru, era cel mai mare port dunărean, este ultimul port maritim, deci navele ajung până la Brăila, Brăila fiind ultimul port maritim în care pot intra navele de pe Marea Neagră”, subliniază Mihaela Marcu.
„A existat singura bursă de cereale în care se cotau cerelele, la nivelul Europei, toate acestea s-au întâmplat în Brăila interbelică”, spune prefectul judeţului Brăila.
„Sigur că și în prezent există câteva puncte comerciale și de afaceri importante care ar putea să recomande Brăila ca și centru de regiune, dar cred că un alt argument importat este faptul că după legislația care există la momentul ăsta, regiunea de dezvoltare Sud - Est își are centrul la Brăila în momentul acesta și care gestionează fondurile europene pe proiectele specifice din județele Constanța, Tulcea, Brăila, Galați și Buzău”, spune Mihaela Marcu.
„Avem cel mai mare bazin agricol în Insula Mare a Brăilei, peste 50.000 de hectare de teren arabil la momentul ăsta, care, după cum știți, pentru România reprezintă o a doua legendă. Exista legenda rezervelor de sare care ar putea să alimenteze întreaga Europă pe următorii 60 de ani și care se găsesc în România și cea de a doua legendă cu resursele agricole din IMB, care ar putea să susțină alimentația agricolă și din fericire încă bio la nivelul Europei la acest moment”, conchide prefectul de Brăila.
Campania RAPORT DE ŢARĂ Digi24
Timp de 21 de săptămâni, campania RAPORT DE ŢARĂ face radiografia României reale, în aşteptarea regionalizării. În fiecare zi, la orele 9, 13 şi 19, reporterii Digi24 transmit în direct din două judeţe ale ţării, cu atuurile şi punctele lor slabe. Susţine-ţi judeţul în campanie! Indiferent de unde ai fi, intră pe raportdetara.digi24.ro şi votează judeţul preferat.