RAPORT DE ȚARĂ. Ciocănești, comuna suceveană unde tradiția a devenit profitabilă

Data publicării:
ciocanesti

La Ciocănești, localitate așezată de-o parte și de alta a râului Bistrița, portul popular nu doar că se îmbracă și astăzi, în fiecare duminică ori la sărbători, dar a influențat întreaga dezvoltare a zonei. Iar pentru oamenii locului nu e ușor să păstreze tradiția. A devenit atât de costisitor, încât pare un moft.

În ziua de astazi un costum național oricum ajunge cam 70 - 80 de milioane, în bani vechi”, spune o localnică, Saveta Lupescu.

Dar oamenii din Ciocănești sunt atât de mândri de motivele de pe portul popular, încât le-au pictat si pe pereții exteriori ai caselor, iar din acest punct de vedere zona este unică în țară. Stilul arhitectural s-a impus acum mai bine de 5 decenii, când în Bucovina a luat amploare și arta încondeierii ouălor.

„Pe majoritatea caselor din Ciocănești este acest brâu cu motive geometrice. Calea rătăcită sau cărarea rătăcită este unul dintre cele mai vechi motive și reprezintă infinitul. Spicul de grâu semnifică bogăția. Revin la motivele foarte vechi. Este acest simbol care se numește cârja ciobanului. Are legătură cu ocupația din zona de munte, oieritul și cu urcatul oilor la munte”, explică Marilena Niculiță, directorul Muzeului Ouălor Încondeiate.

În timp, oamenii au descoperit că ouăle încondeiate și casele pictate cu motive tradiționale atrag turiștii.

Dar în Ciocănești îndemanarea și păstrarea meșteșugurilor tradiționale nu sunt doar un element de mândrie locală, ci și o sursă de venit. În localitate, sunt zeci de încondeietoare si niciuna nu câștigă mai puțin de 15.000 mii de lei pe an din ouăle vândute turiștilor.

De altfel, nu există alternativă mai profitabilă. În zonă nu sunt locuri de muncă și nici din explaoatrea lemnului nu se mai câștigă ca altădată, când se transportau cu plutele pe Bistrița mii de metri cubi de lemn în fiecare zi.

Zona are totuși un cusur: infrastructura. Drumul National 18, care trece prin Ciocănești și face legatura între Bucovina și Maramureș, e ciuruit de gropi pe o porțiune de aproape 80 de kilometri. 

Campania RAPORT DE ŢARĂ Digi24

Timp de 21 de săptămâni, campania RAPORT DE ŢARĂ face radiografia României reale, în aşteptarea regionalizării. În fiecare zi, la orele 9, 13 şi 19, reporterii Digi24 transmit în direct din două judeţe ale ţării, cu atuurile şi punctele lor slabe. Susţine-ţi judeţul în campanie! Indiferent de unde ai fi, intră pe raportdeţară.digi24.ro şi votează judeţul preferat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri