RAPORT DE ȚARĂ. Bunătăți din Alba: balmoș și plăcinte pe lespede

Data publicării:
placinte

În Apuseni, tradiția spune că balmoșul se face de obicei atunci când băieții vin să pețească fetele, iar cele care nu știu să facă balmoșul nu se pot mărita. Rețeta este destul de simplă.

Pentru început, se pune smântână de casă la fiert. Când aceasta va da în fiert, vom adăuga făină de mălai, un pic de făină albă și sare. Apoi trebuie amestecat continuu, până când fierbe.

Pentru ca și aspectul să fie pe măsura gustului, la final peste balmoș se va rade puțină brânză.

La fel de apreciate sunt și plăcintele făcute pe lespede din piatră. Pe vremuri, aceste plăcinte se făceau la nunți, de aceea au rămas și acum o delicatesă.

Se fac din aluat făcut din ou, smântână, lapte, zahăr și cu brânză dulce de casă cu mărar. Pentru a face o plăcintă se ia întâi aluat, care se umple cu brânză. Brânza trebuie făcută din lapte nesmântânit, ca să aibă consistența untului. Plăcinta trebuie să fie întinsă foarte subțire, deoarece se coace pe lespede, lespedea este o tigaie din piatră.

Când plăcinta este coaptă pe ambele părți, aceasta trebuie neapărat unsă cu smântână de casă și cu unt pentru a fi mai fragedă.

Campania RAPORT DE ŢARĂ Digi24

Timp de 21 de săptămâni, campania RAPORT DE ŢARĂ face radiografia României reale, în aşteptarea regionalizării. În fiecare zi, la orele 9, 13 şi 19, reporterii Digi24 transmit în direct din două judeţe ale ţării, cu atuurile şi punctele lor slabe. Susţine-ţi judeţul în campanie! Indiferent de unde ai fi, intră pe raportdetara.digi24.ro şi votează judeţul preferat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri