RAPORT DE ȚARĂ. Brăila, fosta „vamă” dintre Occident și Orient

Data publicării:
braila

La sfârşitul secolului al XIV-lea şi începutul veacului următor, Brăila a fost un important centru comercial şi meşteşugăresc. Bogăţiile Ţării Româneşti luau drumul Stambulului prin portul Ibrăilei, astfel că turcii au construit aici o cetate formidabilă, de necucerit. La începutul secolului trecut, Brăila a ajuns al doilea cel mai important al ţării, după Capitală.

„Județul Brăila înseamnă drumuri, înseamnă infrastructură, sănătate, dezvoltare economică și absorbție de fonduri europene. Înseamnă cultură și sport. Avem agricultură cu cele 350.000 de hectare din terasa Brăilei, avem această Insulă Mare a Brăilei”, spune Florin Mija, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Brăila.

În Brăila există un cartier locuit în totalitate de ruşii lipoveni. Până în urmă cu câţiva ani, la porţile caselor nu vedeai maşini, ci bărci, iar bărbaţii şi femeile păstrau încă portul specific.

Oraşul Însurăţei a luat naştere în anul 1878, atunci când a fost decretată legea însurăţeilor, adică tinerii proaspăt căsătoriţi erau împroprietăriţi cu teren.

La vremea aceea, 254 de cupluri proaspăt căsătorite s-au mutat în comuna Însurăţei, formată pe locul fostului sat Pârdăleni. Comuna s-a extins şi a devenit, în 1989, oraş, cu o populaţie de peste 7.400 de locuitori.

În Ianca a funcţionat un aeroport militar. Un avion de luptă este acum singura amintire a vremurilor de altădată şi a devenit simbolul oraşului

Oraşul Ianca numără, acum, mai bine de 10.000 de suflete. Ianca a fost înfiinţată în 1843, pe atunci ca şi comună, cu 2.500 de locuitori. Comuna avea două şcoli, două biserici ortodoxe, o fabrică de spirt, 12 mori de vânt şi una cu aburi. După Revoluţie, Ianca a fost declarată oraş.

Oraşul Făurei este situat la 60 de kilometri de Brăila şi la 40 de Buzău.

Teritoriul administrativ al oraşului acoperă o suprafaţă de 1.828 de hectare. Iniţial, a fost un cătun al comunei Surdila-Greci. Satul a crescut treptat şi, în 1931, s-a seprata de comun din care făcea parte. În 1950, a devenit reşedinţă de raion în judeţul Brăila iar, în 1968, comuna Făurei a fost declarată oraş.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Amazon s-a dus la Ilie Bolojan și a cerut trei lucruri banal de complicate pentru România de 35 de ani...
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Pro FM
Sylvia Sîrbu, viața la ani buni după trupa ASIA și divorțul de Andrei Ștefănescu. Cu ce se ocupă: Am 3...
Film Now
Salma Hayek a publicat poze din anii '90, în care apare fără haine, și a stârnit reacții cu nemiluita. 1,3...
Adevarul
Ucraina riscă să intre pe nisipuri mișcătoare. Ce semnificație au mesajele contradictorii ale administrației...
Newsweek
Cu ce bani ieși la pensie în funcție de salariul pe care îl ai? Pensionarii pierd mii de lei
Digi FM
"Doamne, ce scârbos!" Cadoul neobișnuit pe care Selena Gomez l-a primit de la logodnicul ei i-a dezgustat pe...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Momentul emoționant în care un câine află că stăpâna sa este însărcinată. Imaginile inedite fac furori pe Tik...
Film Now
Cum arată viața lui Richard Gere de când s-a mutat în Spania. Soția lui a făcut publice imagini rare pe...
UTV
Reacția lui Alexandru Ciucu după dezvăluirile Alinei Sorescu despre mariajul lor. „Nu înțeleg de ce trebuie...