Pe lânga tradiţia pe care o are în minerit şi în siderurgie, Hunedoara deţine şi un potenţial turistic imens. Începând cu cetăţile dacice de pe crestele Munţilor Orăştie şi Castelul Huniazilor ajungem la pas în partea de sud a judeţului, unde descoperim poate cel mai valoros ţinut istoric şI etnografic al României. Este vorba despre ,,Ţara Haţegului", o zonă vestită în lumea largă în special pentru bisericile de piatră răspândite prin satele localnicilor de aici.
Călătorului îi şade bine cu drumul, zice o vorba românească. Însă când în cale dai cu ochii peste o biserică din piatră, parcă un popas este binevenit. Iar cele nouă biserici cu care se mândresc satele din Ţara Haţegului sunt cea mai buna dovadă.
Construită în stil romanic în secolul XII, Biserica din Streisângiorgiu este una dintre cele mai vechi şi cunoscute construcţii din Transilvania şi România. Nu numai vechimea şi arhitectura ei bine conservată atrag atenţia, ci şi cele trei straturi de pictură din perioade diferite, dar şi unele cărămizi şi artefacte romane folosite de constructori la ridicarea ei.
Pereţii groși și răcoarea dinăuntru sunt o binecuvântare pentru turiști, mai ales pe timp de vară.
La 20 de kilometri, o altă biserică din piatră: cea din localitatea Sântămăria-Orlea. Biserica „Sfânta Fecioară" este o ctitorie de la sfârşitul secolului XIII a cnezilor români din familia Cândeşilor. Din păcate, lăcaşul de cult nu are un ghid care să le poată explica turiştilor toată istoria edificiului.
Ne oprim pentru o vizită și la Biserica din Densuş, cea mai veche biserică românească din piatră în care încă se mai ţin slujbe. Se presupune că a fost construită pe locul unui templu pagân. La construcţia bisericii s-au folosit şi pietre romane de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Biserica de piatră din Densuş a fost restaurată ultima oară în urmă cu opt ani.
Miza regionalizării este atragerea de fonduri europene. Aceşti bani s-ar putea dovedi extrem de folositori pentru restaurarea bisericilor din piatră şi pentru angajarea unui personal care să le aibă în grijă.
Campania RAPORT DE ŢARĂ Digi24
Timp de 21 de săptămâni, campaniaRAPORT DE ŢARĂface radiografia României reale, în aşteptarea regionalizării. În fiecare zi, la orele 9, 13 şi 19, reporterii Digi24 transmit în direct din două judeţe ale ţării, cu atuurile şi punctele lor slabe. Susţine-ţi judeţul în campanie! Indiferent de unde ai fi, intră peraportdeţară.digi24.roşi votează judeţul preferat.