RAPORT DE ȚARĂ. Afaceri de succes în Maramureș

Data publicării:
maramu

În timp ce în alte județe veniturile la bugetul se stat au scăzut considerabil, în Maramureș au fost înregistrate creșteri economice importante. Au și motiv: aici sunt firme unice la nivel național care se clasează, ca producție, în primele trei locuri la nivel european.

 „Faptul că nu avem la nivelul municipiului Baia Mare un parc industrial care să ofere condiții investitorilor să vină aici, este o problemă”, a spus Gabriel Zetea, vicepreședintele CJ Maramureș.

Dintre primele 20 de firme care activează în plan local, 16 sunt cu acționariat românesc. Cele mai profitabile sunt însă două firme cu capital străin.

„Avem pe prima poziție o societate din industria aeronautică, o investiție străină care produce componente în industria aeronautică. Avem de asemenea investiție străină în industria auto”, a spus Ioan Popa, directorul Direcției de Finanțe Publice Maramureș.

Universal Alloy Corporation, sau Airbus, cum îi spun românii, face componente pentru avioane și firma Ramira este producătoare de linii de asamblare pentru toate marile companii de automobile din lume. A venit în România în 2008 și a angajat până acum 450 de maramureșeni.

La doar câțiva ani de la deschidere, fabrica din România a fost desemnată de către Airbus și Boeing cea mai performantă dintre toate fabricile Airbus la nivel mondial. Materia primă este aluminiul, cumpărat însă din Quatar și Noua Zeelandă, pentru că românii au spus că nu vor să vândă. Fabrica de componente de avioane a influențat și mici afaceri locale cu cartoane și cutii de lemn, din Târgu Lăpuș și Baia Mare, devenite afaceri prospere de pe urma comenzilor Airbus. Fabrica are o contribuție importantă la bugetul de stat. Comuna Dumbrăvița primește numai din impozitul pe clădire 100 de mii de euro anual.

Ramira este o altă firma cu profituri uriașe, care produce linii de asmblare pentru firme precum Renault, Wolkswagen, Ford, Opel, Mercedes sau BMW. Aici lucreaza 420 de angajați, plătiți cu un venit mediu de 2500 de lei.

Cât despre profit, Ramira reușeste să plătească 1 % din toate taxele județului Maramureș. Materia de bază, oțelul, o cumpără din România, de la Galați sau Târgoviște în limita producției naționale, iar restul se importă.

În Maramureș, cele mai multe firme se ocupă însă cu prelucrarea lemnului. A rămas ocupația de bază după căderea mineritului. Numai magazinul Ikea are aici trei mari fabrici care produc mobilier exclusiv pentru această firmă și în care lucrează aproape 4000 de oameni. În Vișeul de Sus am gasit însă și o fabrică de lemn stratificat folosit cu precădere pentru geamurile termopan în care lucrează aproape 1000 de angajați. O mină de aur pentru forța de muncă locală având în vedere că peste 50 % din populația de aici a plecat să caute de muncă în străinătate.

Din cauza costurilor mai ridicate, românii nu aleg încă termopanul din lemn, cu toate că are o rezistență de 80 de ani, spun reprezentanții fabricii. Așa că aproape tot ceea ce se produce aici pleacă peste hotare. Fabrica este al treilea cel mai mare producător de stratificate de pe piața europeană, cu 25.000 de metri cubi producție anuală, față de 30 de mii cât face prima clasată în domeniu. Anul trecut a înregistrat o cifră de afaceri de o mie de miliarde de lei vechi.

Campania RAPORT DE ŢARĂ Digi24

Timp de 21 de săptămâni, campania RAPORT DE ŢARĂ face radiografia României reale, în aşteptarea regionalizării. În fiecare zi, la orele 9, 13 şi 19, reporterii Digi24 transmit în direct din două judeţe ale ţării, cu atuurile şi punctele lor slabe. Susţine-ţi judeţul în campanie! Indiferent de unde ai fi, intră pe raportdetara.digi24.ro şi votează judeţul preferat.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
cartofi
Executivul a alocat mai mulți bani Programului de susținere a producției de cartof în acest an. Care este suma
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...