Prigoana copiilor de chiaburi în perioada comunistă

Cod roșu de vreme extremă în România. Când va lovi viscolul

„Ne așteptăm la episoade mai severe” de iarnă. Vortexul polar și ciclonul Bert, explicate de climatologi

Ciolacu, criză de furie

Paradoxul din Educație: Performanță în învățământul de stat gratuit, cu bani din donații

Repartitoarele de căldură vor fi obligatorii de la 1 ianuarie 2025

Care este legătura dintre studii și nivelul de trai

Băsescu, despre un război nuclear: Putin nu-mi dă impresia că a plecat din lumea asta / Cine crede că Rusia va ceda teritoriu se înșală

Președintele Klaus Iohannis va fi chemat în Parlament (surse)

Primele reacții ale lui Simion și Piedone după înregistrarea audio în care ce se alintă cu „Satana” și „Sătănel”

Băieţii au fost obligaţi să muncească pe şantiere. După 1989 au încercat să recupereze pământul familiei, confiscat de comunişti, însă nici după 25 de ani nu au reuşit.

Comuniştii nu s-au oprit după ce au confiscat proprietăţile ţăranilor înstăriţi şi i-au trimis la temniţă grea. Ba mai mult. Şi familiile lor trebuia să fie distruse şi "reeducate". Aşa a început prigoana copiilor de chiaburi. Peste noapte au fost şi ei transformaţi în pericole pentru orânduirea socialistă.

Ţăranul Vasile Bourceanu a fost acuzat de sabotaj

În 1952 Vasile Bourceanu, un ţăran înstărit din comună vasluiană Berezeni, a fost acuzat de sabotaj. I-a fost confiscată toată agoniseala şi în urma unui proces sumar a fost condamnat la 12 ani de muncă silnică. Nici cei 10 copii ai săi nu au scăpat de furia comuniştilor. Pentru a-i proteja, Vasile Bourceanu îi învaţă mereu să fie atenţi la ceea ce vorbesc.

„Zicea că să nu vorbim despre asta şi nu vorbim de comunişti că uite ce am păţit eu şi a zis că nici puii de şarpe să nu se ducă acolo unde a fost el”, a spus Nicolae Bourceanu, fiul lui Vasile Bourceanu. Viorica Vazon este fiica chiaburului Vasile Bourceanu. Îşi aminteşte că după ce tatăl sau a fost aruncat în închisoare, comuniştii veneau o dată la câteva zile pentru a face controale.

„Eram mică, nu prea înţelegeam multe lucruri decât, ţin minte atât, că odată eram la masă, era o masă rotundă şi eram toţi în jurul mesei rotunde şi mama răsturnase mămăligă pe fund şi în clipa aia au venit poliţaii şi ne-a aruncat de pe masă mămăligă”, a spus Aurica Bazon.

Nu aveau voie să deţină nimic. Comuniştii le luaseră din gospodărie toate animalele, uneltele şi grânele. Tot ce produceau trebuia să meargă la partid. Copii fiind, erau obligaţi să suporte batjocură întregului sat atunci când mergeau la şcoală.

„În momentul când ne-am dus la 5-7 în comună Berezeni de mergeam trei kilometri pe jos, bineînţeles că copiii oamenilor din comună, aveau o ură aşa, aruncau cu pietre după noi, cu ce aveau prin curte, ieşeau în faţă porţii şi aruncau”, a mai spus Aurica Bazon.

Vasile Bourceanu a avut trei băieţi şi şapte fete. Iniţial niciunul nu a fost primit la liceu pe motiv că nu aveau origine sănătoasă. Li s-a refuzat dreptul la educaţie, iar băieţii au fost nevoiţi să muncească pe şantiere. Nici acolo nu au scăpat de ura activiştilor.

„Unde te duceai, pe unde te întorceai, cum te vedea zice "băi chiaburule, băi cutare”, şi acum pe la CAP-ul asta, eu nu am lucrat, dar vărul ăsta care e la staţiune acum el a lucrat până la pensie la CAP şi tot striga la el, băi chiaburule, şi el doar lucra acolo cu dânşii”, a povestit Nicolae Bourceanu.

Nici după 1989 nu au avut parte de dreptate. De 25 de ani se luptă prin tribunale să recupereze pământurile tatălui şi ale bunicului confiscate de comunişti. Deşi avea 50 de hectare, Vasile Bourceanu este trecut în registrul primăriei cu doar 34 de hectare. Practic, dintr-o mişcare de condei, comuniştii au făcut să dispară mai mult de un sfert din pământul chiaburului ca şi când nu l-ar fi avut niciodată. În timpul colectivizării activiştii l-au luat până şi contractele de vânzare - cumpărare care dovedeau clar cât pământ are Vasile Bourceanu. Au reuşit însă să salveze câteva.

„În toate registrele pe care le-am căutat, în arhive, ei nu au fost trecuţi decât cu o parte din pământ. În registrul din primărie unde am căutat să vedem cu ce teren a rămas tata, erau trecute 34, cifra care era ştearsă permanent, adică era trecură în creion şi era ștearsă tot timpul acolo. Şi la bunicul nu l-am găsit cu niciun hectar în primărie, decât în arhivele de la judeţul Vaslui cu 18 hectare din cele 100 şi am avut şi pădure, asta din spusele lui tata şi a bătrânilor din sat”, a spus Aurica Bazon.

Legea 18 din 1991 privind reconstituirea dreptului de proprietate a fost aplicată arbitarar în multe zone din ţară. Pe o parte din pământul bourcenilor au fost împrorietăriți alţi ţărani. A fost nevoie de ani de procese cu primăria pentru ca urmaşii lui Vasile Bourceanu să-şi recupereze o parte din terenul confiscat de comunişti. Cât priveşte pământul pe care comuniştii l-au şters din documente, cel mai probabil nu vor mai ajunge niciodată în posesia lui. Au trecut 62 de ani de cînd tribunalul poporului l-a judecat pe Vasile Bourceanu pentru singură vină: că muncea şi avea pămînt. Nici astăzi nu s-a făcut dreptate.