PARASCHIVENIA SĂPTĂMÂNII. Tablou, lingou, cavou

Nu e „Hora Uimirii”, ci doar un capitol din cronica dispreţului. Pentru lege, pentru oameni, pentru lumea largă. Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu au cântat vineri, pe majoritatea posturilor de ştiri, distihul care va aduce României marele premiu la Neurovision: „Vin’ la Vâlcov cu grăbire, / Să-l scăpăm dintr-o rostire”. Zis, grăbit şi făcut. Liviu Dragnea a doinit, cu graţia celui născut la Gratia, astfel: „Ar trebui să decidă executivul dacă Vâlcov va rămâne în funcţie.” Nuanţat cum îl ştim, Călin Popescu-Tăriceanu a fost de părere că „e decizia lui Vâlcov dacă rămâne”. Or, dacă nici domnul Tăriceanu nu-l ştie pe domnul Vâlcov ca pe un ins cu putere de decizie, nu-l mai ştie nimeni. Cât aplomb decizional conţine Darius Vâlcov se vede şi din filmuleţul de pe YouTube în care, abia mutat de la PDL la PSD, fostul primar din Slatina (episodul e ceva mai vechi) le arde un şantaj ca la mama acasă locuitorilor din Slătioara şi le pune în vedere că, dacă nu vor vota cu PSD, li se va scumpi apa. În acest sens, fraza „Trebuie să rămânem în familie” din filmuleţ e un deziderat simplu, al cărui miez se găseşte în „g”-ul din „familie”, pe care nu-l scrie şi nu-l pronunţă nimeni, dar îl gândeşte toată lumea.

Lipseşte ceva din povestea referitoare la păstrarea lui Darius Vâlcov în guvern? Da. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Până una-alta, Darius Vâlcov a primit opt ani cu executare pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare şi acte de comerţ incompatibile cu funcţiile ocupate. Decizia nu e definitivă, dar bunul-simţ ar trebui să oblige pe oricine la un pas înapoi până la (eventuala) exonerare. Prin declaraţiile lor, Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu se înscriu – al doilea fără să stea la coadă – tocmai în Statul Paralel pe care îl arată cu degetul. De ce? Fiindcă stau paralel cu legile şi cu normele elementare ale eticii. Iar ideea că un condamnat penal decide singur dacă rămâne în structura unui guvern te face să rămâi tablou, lingou şi cavou.

După părerea lui Călin Popescu-Tăriceanu, Darius Vâlcov este „un om foarte competent”. După părerea lui Liviu Dragnea, Darius Vâlcov este „un om de o valoare rară”. Prima declaraţie are acoperire. Eminenţa cenuşie a programului de guvernare al alianţei PSD-ALDE e primul finanţist din lume care, în urma promisiunilor de creştere a salariilor şi pensiilor, îi aduce pe oameni în situaţia de-a veni cu bani de acasă în ziua de leafă. Numai un vizionar şi un fanatic al competenţei poate izbuti aşa ceva. A doua declaraţie, în schimb, e un fals exerciţiu de modestie. Liviu Dragnea glumeşte sau dă impresia că ar vrea s-o facă. Valoarea lui Darius Vâlcov nu e deloc rară. Ba chiar se poate spune că ea se situează la nivelul performanţelor altor (foşti?) colegi de executiv. Debandada fiscală a lui Vâlcov se întovărăşeşte de minune cu lipsa de contur (la figurat) a Ioanei Bran, remarcabilă doar ca agent publicitar al pălincii produse în familie, sau cu analfabetismul galopant al lui Valentin Popa, proptit în fotoliul de ministru al Educaţiei. Mai ştii, poate că există legături subtile între Valentin Popa şi „cursurile de analfabetizare” amintite de avocata lui Adrian „Vă costă atât” Severin. În aceste condiţii, un personaj ca Petre Daea începe să nu mai provoace revoltă, ci duioşie. Autor recent al cugetării „Efemeritatea existenţială ne îndeamnă la respect şi preţuire”, Petre Daea devine pe zi ce trece un produs de sinteză, rezultanta întâlnirii dintre Mihai Mereuţă într-un rol rural, Bulă, fantoma lui Romulus Zăroni şi un bunic care începe să-şi simtă anii. Colac peste pavian, guvernul e condus de o femeie care crede că Iranul şi Pakistanul sunt state-membre ale UE, care constată că nu a citit ultima carte, care la capitolul limbi străine se poate lăuda doar cu o daco-gestică fără poticneli şi care citeşte de pe foaie până şi saluturile de tip „Dragi colegi, bună ziua”.

Ar fi nedrept să lipsească de la evocare Lia-Olguţa Vasilescu, la rândul ei o cişmea de râsete şi stupori. După ce i-a comandat pas de defilare tramvaiului, ministrul Muncii îşi face acum timp să confirme o vorbă veche: „gura păcătosului adevăr grăieşte”. „Salariile bugetarilor sunt sacre. Nimeni nu se atinge de ele. Aceste salarii se pot micşora doar în caz de război sau de calamitate”, declarase cu câtva timp în urmă doamna Vasilescu. Şi cum România nu e în război, trebuie apreciat spiritul autocritic al ministrului, care spune răspicat că face parte dintr-un guvern-calamitate. Un guvern cu premierul schimbat de două ori într-un an de şeful propriului partid. Un guvern unde nechemarea e normă şi valoarea excepţie. Un guvern montat împotriva oamenilor, necum spre a-i sluji.

De ce? A spus-o secretarul general al PSD Codrin Ştefănescu: „Pentru că putem”. Este cea mai scurtă expresie a abuzului şi a bunului-plac auzită în ultima vreme. De la Victor Ponta, care a declarat la microfon în 2012 că anumite lucruri se vor face „după ce vom prelua controlul politic asupra justiţiei” pe ecranele din România au rulat destule mostre de aroganţă, desconsiderare şi nepăsare, ieşite din tot felul de guri, una mai veninoasă decât alta (Şerban Nicolae, Eugen Nicolicea etc.) Dar parcă niciodată sfidarea n-a avut o călcătură mai apăsată ca în cuvintele azvârlite de Codrin Ştefănescu la „Adevărul live”. „Pentru că putem”, răspunsul lui Codrin Ştefănescu la întrebarea „De ce le permiteţi celor cu probleme penale să facă parte din guvern?”, e mottoul de transformare a României într-o moşie cu vătafi ostili şi în afara legii. Croit pe osatura unui bătăuş de birt şi gata să deşerte lături verbale în creştetul oricui, Codrin Ştefănescu are la rândul lui, la fel ca Lia-Olguţa Vasilescu, şi momente când vrea să spună una şi iese alta. Enunţul dumisale potrivit căruia „Cetăţenii care ne-au votat se înmulţesc pe zi ce trece” obligă maternităţile din ţară şi cimitirele din Teleorman la atenţie sporită, şi nu doar în ziua votului. Când însă Codrin Ştefănescu acţionează ca purtător de tupeu al PSD, nimeni nu mai are voie să se mire că România a redevenit elevul-problemă din cancelariile europene. Atacul asupra legilor justiţiei şi autopiedicile guvernanţilor au ajuns de fapt, vorba unui nostalgic de la mormântul lui Ceauşescu, „în toate colţurile planetare ale pământului”. Inclusiv în Costa-Rica, despre care se zvoneşte la colţ de stradă că ar vrea să-şi schimbe denumirea în Costa-Bica.