Papa Francisc a oficiat prima slujbă în Piața Sfântul Petru

Data publicării:
17032013 20papa-55314

A fosta doua intervenţie publică în faţa credincioşilor a noului papă, după apariţia de miercuri seară, când a fost ales de conclav.

Mii de pelerini erau aşteptaţi să se adune la Vatican pentru a primi binecuvântarea suveranului pontif. În uralele a zeci de mii de oameni, papa Francisc a ieşit la fereastra apartamentului din Palatul apostolic.

„Bună ziua. După prima noastră întâlnire, miercuri, sunt bucuros să vă salut în această duminică, ziua Domnului, într-o piaţă care, cu ajutorul presei, capătă dimensiunea lumii”, a declarat papa Francisc.

Suveranul Pontif a rostit prima rugaciune Angelus şi a dat mulţimii binecuvântarea Urbi et Orbi. Zecile de mii de oameni adunaţi în piaţa Sfântul Petru au fost încântați și spun că noul papă le evocă pe Ioan Paul al II-lea.

Rugăciunea Angelus a fost precedată de prima slujbă publică oficiată de papa Francisc. Mesa s-a desfăşurat în biserica Sfânta Anna de la Vatican și la ea au asistat atât cardinali, cât și oameni obișnuiți.

După încheierea slujbei, Papa Francisc a ieşit în faţa bisericii pentru a vorbi cu oamenii care au participat la ceremonie.

Mâine, Papa Francisc se va întâlni cu preşedintele Argentinei, ţara sa de origine.

Pontificatul său va începe oficial marţi, când va avea loc slujba inaugurală în Bazilica Sfântul Petru, în prezenţa a numeroşi şefi de stat şi de guvern. Într-un gest fără precedent, patriarhul ortodox Bartolomeu I al Constantinopolului a anunţat că va asista la ceremonia de marți de inaugurare a pontificatului papei Francisc.

În vârstă de 76 de ani, papa Francisc a fost ales în fruntea bisericii catolice după ce Benedict al XVI-lea a renunţat la pontificat la 28 februarie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri