Papa Benedict va primi o pensie de 2500 de euro pe lună după retragerea oficială de la Vatican

Data publicării:
1-50592

Din 28 februarie, când va părăsi Palatul Apostolic pentrumica mănăstireMater Ecclesiae, Papa Benedict al XVI-lea va avea funcţia de „episcop emerit al Romei”, care prevede o pensie de 2500 de euro pe lună, de două ori mai mică decât cea pe care o primesc cardinalii care se pensionează, scrie s[pt[mna aceasta cotidianul italian La Stampa.

Dacă succesorul său îl va numi cardinal, ar putea primi şi el o pensie de 5000 de euro.

Ce se întâmplă cu bunurile Papei

Potrivit regulilor Vaticanului, după moartea unui suveran pontif reşedinţa acestuia din Palatul Apostolic este sigilată, iar obiectele şi documentele personale sunt transportate în arhiva secretă a Vaticanului. Aici sunt păstrate câţiva ani, apoi sunt distruse.

Benedict al XVI-lea, primul papă care se retrage în ultimele şase secole, poate lua cu sine la Mater Ecclesiaedoar pianul, darurile primite, scrisori şi efecte personale. Va lăsa la Vatican cărţile, mobila, tablourile şi documentele semnate în calitate de Papă.

Pe 28 februarie, la ora locală 17:00, el va părăsi cu un elicopter Palatul Apostolic şi se va deplasa la Castelul Gandolfo - reşedinţa de vară a suveranilor pontifi. Aici, la 30 de kilometri de Roma, va sta timp de două luni, după care se va muta definitiv în mănăstirea Mater Ecclesiae din incinta Vaticanului, aflată în spatele cupolei bazilicii Sfântul Petru.

Pentru alegerea noului Papă, conclavul celor 117 cardinali electori urmează să se reunească în prima jumătate a lunii martie, dacă toţi cardinalii electori se vor afla la Roma, potrivit unui anunţ făcut miercuri de purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Federico Lombardi.

Viitoarea reşedinţă a Papei, fosta casă a grădinarului-şef al Vaticanului

Mica mănăstire în care Benedict al XVI-lea îşi va petrece ultimii ani ai vieţii a fost casa fostului grădinar şef al Vaticanului. Mai târziu, a fost ocupată de un grup de călugăriţe.

Jurnaliştii britanici de la The Telegraph au vizitat viitoarea reşedinţă şi au descoperit grădina de cactuşi proaspăt curăţaţi de buruieni şi yucca luxuriante, micuţa capelă din apropiere şi un turn construit în secolul al XV-lea care găzduieşte antena radio ce transmite cuvântul Vaticanului în lume.

Ella Moroiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri