OUG 13. Unde cad de acord Cărtărescu și C. T. Popescu

Data actualizării: Data publicării:
CTP ganditor

Scriitorul Mircea Cărtărescu a vorbit, la Digi24, despre controversata OUG 13, între timp abrogată, pe care o consideră „un cuțit înfipt în spatele justiției”. El spune că, în ceea ce privește strategia PSD, este de acord cu jurnalistul Cristian Tudor Popescu, chiar dacă uneori nu au același punct de vedere.

Problema nu e a ordonanței în sine. Ceea ce îi sperie pe oameni și îi face să iasă și după ce i s-a scos nervul, cum se spunea pe vremuri la măsele, e ceea ce ea simbolizează. E faptul că datorită existenței acestei ordonanțe oamenii au început să-și dea seama că dincolo de agenda cu care PSD a câștigat alegerile, mai e o agendă”, a spus Mircea Cărtărescu la emisiunea „În fața ta”.

Primul lucru pe care l-au făcut: acest cuțit înfipt în spatele justiției. Faptul că noi am început să credem că există și alte lucruri pe care le urmăresc în ascuns s-a datorat acestei ordonanțe”, a adăugat el.

Eu l-am ascultat în urmă cu ceva timp pe Cristian Tudor Popescu, pe care nu l-am apreciat întotdeauna ca un comentator politic serios, dar care, de data aceasta, ca și în alte dăți, m-a convins. Și el a spus așa: este un plan în trei etape pe care PSD l-a conceput din 2012, de mai muiltă vreme, și care înseamna: salvarea din închisoare a celor aflați în procese dintre șefii lor, a doua etapă ar fi dezactivarea într-un fel sau altul a DNA, DIICOT și a întregului mecanism care luptă împotriva corupției, și al treilea – și n-o să uit niciodată cum a rotit așa, amenințător, ochii în cap Cristian Tudor Popescu, într-un mod foarte simpatic, de altfel, - Romexit-ul, asta vor ei până la urmă”, a spus Mircea Cărtărescu.

„Nu sunt sigur că asta vor cu adevărat, dar am semne: dl Tăriceanu a spus că e dezamăgit de UE, dl Meleșcanu n-a spus ce ar fi trebuit să spună, dar a spus-o Ambasadorul Rusiei, de unde oamenii au tras concluzia că această „destindere” a relațiilor cu Rusia inseamna un acord ascuns, niște discuții ascunde. Oamenii se tem să iasă din Europa și să intre în zona gri în care plutesc Ucraina, Belarus etc”, a adăugat el.

Urmăriți întreaga emisiune „În fața ta” AICI.

Citiți și:

Mircea Cărtărescu: Nu avem opoziție. Simt nevoia unui nou partid

Mircea Cărtărescu: Cioloș ar putea fi o soluție pentru opoziție

Cărtărescu: Băsescu nu ar fi trebuit să câștige al doilea mandat

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Eșec dureros pentru FCSB: eliminată din Cupa României. Gigi Becali: „Nici nu mai am poftă de...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei