Actrița cu cele mai multe premii din istoria Oscarului

Data actualizării: Data publicării:
hepburn

hepburn

„Voi schimba lumea!”, striga o fetiţă roşcată şi pistruiată, într-un orăşel american în care astăzi mai trăiesc 50 de oameni. Şi a făcut-o! Institutul American de Film a numit-o în 1999 cea mai mare actriţă din istorie. De-a lungul celor 66 de ani de carieră, Katharine Hepburn a câştigat patru statuete Oscar, dar nu a fost prezentă pentru a-şi ridica niciun trofeu. „Premiile nu înseamnă nimic pentru mine”, declara actriţa. Totuşi, recordul său nu a fost doborât nici până astăzi.

Primul Oscar l-a primit în anul 1933 pentru „Morning Glory”. A urmat o perioadă neagră. Tânăra de 26 de ani a intrat în dizgraţia studiourilor pentru că nu aducea profit. A fost denumită de presă „otravă la box office”. O situaţie care a durat câteva decenii.

Doamna în pantaloni a avut răbdare, a refuzat multe roluri şi a aşteptat momentul potrivit pentru a-şi face o întoarcere ca-n filme! Ceea ce s-a şi întâmplat. În anul 1967 filmul „Ghici cine vine la cină” i-a adus al doilea premiu Oscar, un an mai târziu a primit al treilea trofeu pentru „Leul în iarnă”, iar în anul 1981, al patrulea, pentru producţia „Pe lacul auriu”, unde a jucat alături de Henry Fonda.

Hepburn a apărut o singură dată la gala premiilor Oscar, în anul 1974. „Sunt dovada vie că o persoană poate aştepta 41 de ani pentru a înceta să mai fie egoistă”, a spus atunci actriţa.

N-a fost însă deloc egoistă în viaţa personală. A avut o relaţie de 27 de ani cu actorul Spencer Tracy, iar cei doi au fost inseparabili.

Într-o epocă în care la Hollywood făceau carieră dimensiunile 90-60-90, Katharine Hepburn a mizat pe inteligenţă, încăpăţânare şi luciditate. Calităţi care au însoţit-o până la sfârşitul vieţii. În unul din ultimele interviuri, mărturisea: „Nu aş schimba nimic din ce am făcut”.

Katharine Hepburn a murit la 96 de ani, dar moştenirea pe care a lăsat-o este astăzi mai vie ca oricând. Nu degeaba, o altă mare actriţă, Meryl Streep, spunea despre Hepburn că a fost templul după care s-au modelat foarte multe femei inteligente ale secolului XX.


Cea de-a 89-a ediție a Galei Premiilor Oscar este transmisă în direct de la Los Angeles pe 26 februarie şi poate fi vizionată şi fără traducere în limba română la Digi24 şi Digi Film.

Sosirea vedetelor pe covorul roşu din faţa renumitului Dolby Theatre din Hollywood, interviurile, ţinutele şi Gala Oscar prezentată de Jimmy Kimmel se văd în noaptea de duminică spre luni (26 spre 27 februarie), la Digi24 şi Digi Film, de la ora 02:00 şi până în jurul orei 06:30.

Intraţi pe site-urile digi-film.ro sau digi24.ro, propuneţi favoriții dumneavoastră şi puteţi câştiga produse originale OSCAR sau unul din cele trei sisteme Home Cinema performante! Pentru mai multe detalii, accesaţi digi-film.ro sau digi24.ro. Înscrierile la concurs au loc în perioada 24-26 februarie, iar tragerea la sorți are loc pe 27 februarie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce a ajuns să facă Octavian Bellu după ce s-a retras din gimnastică. Meseria neașteptată pe care o practică...
Digi FM
O pacientă a scăpat de operație, după cinci ore de „zgâlțâieli” pe drumul dintre Sălaj și Brașov
Pro FM
Mihai Bobonete a stârnit hohote de râs cu comentariul la pozele Mădălinei Ghenea: "Sunt neliniștit cu găurile...
Film Now
James Bond, imposibil de recunoscut. Daniel Craig, cu părul lung, în blugi și tricou, departe de imaginea...
Adevarul
Șeful serviciului de informații al armatei ucrainene anunță „schimbări serioase” în blocul de putere al Rusiei
Newsweek
1.100.000 de pensionari iau 500 lei în plus la pensie de la 1 ianuarie. În ce domenii au activat?
Digi FM
Dezvăluiri despre puștiul de 14 ani care a ucis doi colegi și două cadre didactice în SUA. Mama lui fusese...
Digi World
Doi tineri au stat o noapte într-o cameră de hotel cu pereți din sticlă transparentă. Provocarea i-a prins...
Digi Animal World
Luptă acerbă între un șarpe Boa și un crocodil. Spectacolul uimitor oferit de reptile turiștilor din Brazilia
Film Now
Puștiul din "Singur acasă" e azi bărbat în toată firea și un tată dedicat. Cât de adorabili sunt copiii lui...
UTV
ABBA ii spune lui Trump sa nu-i mai foloseasca muzica la mitingurile electorale