„Cu galben, în stânga, vedeţi urgenţele care solicită în acest moment, iar în dreapta echipajele disponibile. Vedeţi exact discrepanţa între cerere şi posibilităţi, iar sarcina medicului coordonator este foarte ingrată. Practic, trebuie să decizi către cine trimiţi ajutor şi pe cine amâni”, spune Cristian Grasu, preşedintele Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov.
Medicii de la Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov se lovesc zi de zi de asemenea situaţii. În medie, primesc peste 1.600 de apeluri şi au doar 70 de echipaje. Salvatorilor le vin însă în sprijin voluntarii înscrişi în programul „Există un erou în fiecare dintre voi”. Sunt oameni care vin la Ambulanţă ca la un al doilea serviciu.
„Pentru mine este o relaxare, după cursuri, după ce mai am de făcut chiar mă relaxez venind la gardă”, spune Carmen Nicolăeasa, voluntar.
Carmen are 23 de ani și face voluntariat la Ambulanța Bucureşti de un an de zile. Munca nu este ușoară, însă satisfacțiile sunt deosebite.
„Cel mai frumos moment a fost cu un om mai în vârstă, un pacient, care m-a prins de mână, mi-a mulţumit şi în ochii lui chiar s-a văzut acea senzaţie de bine pe care i-am oferit-o noi”, povestește Carmen.
Pentru că îşi doreşte să salveze vieţi, Carmen a învăţat repede cum se face acest lucru.
„În primul rând am vrut să ajut echipajele, mai ales ambulanţele de tip B, cu asistentă şi ambulanţier, întotdeauna o să fie nevoie de o pereche de mâini în plus”, spune și Claudia Badea, voluntar.
Ambulanţa Bucureşti-Ilfov deserveşte 2,4 milioane de oameni. Ca să facă faţă solicitărilor, ar mai avea nevoie de aproximativ 600 de cadre medicale - doctori, asistente şi ambulanţieri.
„Voluntarii ne ajută şi ajutorul lor este din ce în ce mai substabţial”, afirmă Cristian Grasu, preşedintele Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov.
În programul de voluntariat al Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov sunt înscrişi peste 1.900 de oameni. Cei care vor să li se alăture găsesc toate informaţiile pe site-ul www.existaunerou.ro.
O sâmbătă la simularea de la BAC, o sâmbătă de gardă
Daniel Costescu, unul dintre fondatorii departamentului, este de formație electronist și specialist în sisteme de comunicație și are un loc de muncă obișnuit, iar voluntariatul „este un lucru mic, pe care pot să-l facă mulți”.
„Încercăm să ajutăm cât putem noi la salvarea de vieți omenești în felul nostru”, spune Daniel Costescu.
Ionuț Ursu, un alt voluntar, este student la geografia mediului în anul III.
„Sunt din Piatra Neamț, provin dintr-o casă de copii și pot să spun că asta m-a motivat să devin voluntar. Încă de când eram mic participam ca voluntar în diferite activități”, povestește Ionuț.
Adela povestește de un moment intens la care ea a participat: o naștere la domiciliu.
„Am fost la o pacientă care nu-și urmărise sarcina și a trebuit să asistăm la nașterea la domiciliu. Nou-născutul era cu cordonul ombilical în jurul gâtului, a fost o situație la limită, dar lucrurile au evoluat bine și nou-născutul a ajuns în siguranță la spital”, își amintește Adela.
Diana este cea mai tânără voluntară din departament. Ea are 18 ani și a decis în urmă cu câteva luni să-și dedice timpul sălvării de vieți.
„M-am decis în urma experienței să dau la medicina de urgență, pentru că am cunoscut foarte mulți oameni și din experiența lor am învățat foarte multe. Mi-am dat seama că să-i ajut pe ceilalți și să salvez vieți este ceea ce vreau să fac și eu în continuare”, spune Diana, elevă la Colegiul „Sf. Sava”.
Ea a susținut simulările la Bacalaureat sâmbătă și spune că e încântată pentru că sâmbăta aceasta va fi de gardă.
Campania Digi24 a început acum câteva zile şi va dura pe parcursul întregului an. Ce vă rugăm pe dumneavoastră, telespectatorii Digi24, este să ne trimiteţi propunerile dumneavoastră. Să ne vorbiţi despre acei oameni obişnuiţi care fac lucruri extraordinare.
Cunoașteți oameni obișnuiți care, într-un deplin anonimat, fac lucruri extraordinare? Credeți că poveștile lor merită spuse? Vă așteptăm mesajele la adresa de mail a campaniei: oameni@digi24.ro.