Noua revoluţie agrară, planul lui Nicolae Ceauşescu
„O nouă revoluţie agrară, aşa cum sublinia tovarăşul Ceauşescu, înseamnă producţii sporite la toate culturile, dar şi dezvoltarea şi mai puternică a ştiinţei, a învăţământului şi culturii. Noua revoluţie agrară presupune o reorganizare şi sistematizare generală a satelor, ridicarea nivelului general de cultură al ţărănimii”, aşa suna propaganda comunistă.
Erau obiectivele ferme pe care le anunţau triumfal fruntaşii partidului comunist în 1962, anul în care se încheia colectivizarea. După mai bine de un deceniu de persecuţii asupra ţăranilor, condamnări şi deportări, comuniştii schimbaseră din temelii lumea satului şi transformaseră agricultura după model sovietic. Bucata de pământ a omului devenise proprietatea socialistă a tuturor în gospodăriile agricole colective, iar ţăranul nu mai avea nicio tragere de inimă să o muncească.
„Evident a fost o restructurare majoră a agriculturii în perioada comunistă, pe de-o parte ca relaţii de proprietate, dar şi ca mod de organizare a producţiei agricole. Marile obiective erau legate în primul rând de progresul cantitativ”, afirmă istoricul Bogdan Murgescu.
Motorul noii revoluţii agrare era chiar Nicolae Ceauşescu, expert autoproclamat în agricultură. În anii 40, a fost şeful secţiei centrale ţărăneşti a Comitetului Central, apoi adjunctul lui Vasile Vaida la Ministerul Agriculturii. Ceauşescu visează la o transformare epocală a producţiei, cu recolte uriaşe obţinute cu cele mai moderne instrumente ale ştiinţei şi tehnicii.
A existat însă o oarecare efervescenţă în cercetarea agricolă, care a fost însă prost gestionată de regim. Academicianul Nicolae Săulescu este unul dintre cei mai reputaţi savanţi români în domeniul ameliorării grâului. În anii 80, a creat alături de echipa sa de colaboratori de la Institutul de cercetare Fundulea mai multe soiuri de grâu, cultivate astăzi la nivel mondial. A avut ocazia să îl cunoască pe Ceauşescu în timpul vizitelor de lucru, atunci când dictatorul le dădea specialiştilor adevărate lecţii de agricultură.
„De fiecare dată venea cu idei. A zis <Ar trebui să faceţi un cartof care să nu mai crească cartoful în pământ, ci la suprafaţă, ca să se poată recolta mai uşor>”, îşi aminteşte acad. Nicolae Săulescu.
„Tovarăşul avea într-o poiană în pădure un cuib de porumb. Îngrijit perpetuu de grădinarul parcului. A recoltat cu mâna lui ştiuletele mare, bineînţeles, un singur cuib de porumb într-o poiană, fără competiţie, fără nimic. L-a pus pe cântar şi a zis <Vedeţi, înmulţiţi asta cu 100 de mii de plante la hectar, asta e producţia pe care trebuie să o faceţi>”, mai spune academicianul.
Doar că producţiile uriaşe erau doar pe hârtie. Directorii gospodăriilor agricole nu îndrăzneau să comunice eşecurile pe linia producţiei şi raportau cantităţi mai mari.
„În anii 80 deja agricultura socialistă din România a intrat în stagnare, în schimb energia a mers foarte multă la claxon, respectiv în propagandă şi în discursuri din ce în ce mai bombastice”, spune istoricul Bogdan Murgescu.
Din nefericire, vorbele goale ale propagandei nu ţineau de foame. Revoluţia agrară pusă la cale de Ceauşescu a adus României un oarecare progres tehnic, dar a dat o nouă lovitură sentimentului de proprietate şi a dus de fapt la dezorganizarea totală a agriculturii.
Mult trâmbiţata revoluţie agrară s-a soldat de fapt cu un răsunător eşec. Resimţit în stomac de cei mai mulţi dintre români. România socialistă devenise o pretinsă putere agricolă uriaşă, care de fapt nu izbutea nici măcar să-şi hrănească propria populaţie.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
