Președintele USR, Nicușor Dan, a declarat că anunțul premierului referitor la abrogarea ordonanței de urgență privind modificarea Codurilor penale reprezintă "o victorie uriașă a străzii".
"Este o victorie uriașă a străzii, de care toți politicienii vor ține cont de acum încolo. Respect pentru toți cei care au ieșit în stradă în orașele din România și din afară. Presiunea trebuie să continue cel puțin până la respingerea în regim de urgență a proiectului de lege privind grațierea, pe care Guvernul l-a depus la Parlament. Grindeanu a mințit și în seara asta când a spus că proiectul ordonanței a vrut să pună în acord deciziile Curții Constituționale cu Legea", a scris liderul USR pe Facebook.
El a susținut că premierul Sorin Grindeanu trebuie "doar să abroge OUG și să plece".
"Cu un tupeu nemăsurat, Grindeanu s-a oferit să discute cu reprezentanții partidelor modificarea Codului Penal, pornind de la actualul text al OUG, mai puțin limita de 200.000. Nu se pune problema ca Grindeanu să conducă discuțiile pe acest subiect și cu atât mai puțin ca dezbaterea să plece de la actualul text. Grindeanu trebuie doar să abroge OUG și să plece", a mai scris Nicușor Dan.
Premierul Sorin Grindeanu a anunțat sâmbătă, la Palatul Victoria, că duminică va fi o ședință de guvern pentru abrogarea ordonanței de urgență privind modificarea Codurilor penale.