Americanii contribuie cu 2300 de dolari pe cap de locuitor, în vreme ce europenii contribuie cu doar 550 de dolari. Acest lucru provoacă multă nemulțumire peste ocean, determinându-i pe mulți oameni politici și analiști de acolo să spună că europenii vor securitate, independență și democrație, dar pe banii americanilor.
Secretarul general NATO, danezul Anders Fogh Rasmussen, a avertizat deja de câteva ori aliații europeni că au ieșit din recesiune și e timpul ca fiecare stat în parte să pună în bugetul de apărare colectivă măcar 2% din Produsul Intern Brut. Deocamdată, doar trei țări europene se achită de această obligație: Marea Britanie, Grecia și Estonia.