Mai puțini elevi, mai puține scoli, un buget insuficient. Este bilanțul trist a 23 de ani de democrație. Cifrele sunt elocvente.
În 1990, sistemul de învăţământ număra aproximativ cinci milioane de elevi. La 20 de ani distanţă de Revoluţie, avem putín peste trei milioane opt sute de mii de copii, arată datele Institutului Naţional de Statistică.
Şi numărul de dascăli s-a redus. Astfel, dacă în 1990 erau aproape 280.000 de profesori, acum sunt 250.000.
Numărul școlilor este în picaj după 1990. Atunci aveam 13.500, în vreme ce acum, în toată ţara, sunt puţin peste 4.000. La fel și în privința grădiniţelor - mai avem doar 1.300 de unităţi, adică 10% față de 1990.
Stăm mai bine în ceea ce priveşte numărul liceelor - sunt cu 600 mai multe decât înainte de Revoluţie. Dar, pentru că există un „dar”, acum au rămas numai șase şcoli profesionale, faţă de 700, câte erau înainte de 89.
În cei 23 de ani şi structura sistemului de învăţământ a suferit transformări. Ultima, şi care a provocat o mare dezbatere, a fost introducerea clasei pregătitoare, numită şi clasa zero.
Admiterea la liceu nu se mai face doar pe baza unui examen. Copiii aleg un liceu, iar repartizarea este computerizată. Ierarhia este stabilită pe baza mediei obţinute între rezultatele evaluării naţionale şi media claselor VI-VIII. Evaluarea naţională se face la limba şi literatura româna şi la limba maternă, pentru copiii de alte naţionalităţi.
La terminarea liceului, piatra de încercare este bacalaureatul. Supravegherea video a examenului a scos la lumină o realitatea negată mulţi ani - nivelul scăzut de cunoştinţe. Astfel, dacă în anul 2009, au promovat examentul peste 80 la sută dintre liceeni, în 2011 procentul a fost aproape la jumătate. Procentul a fost chiar mai mic, în anul următor, când doar 44,41% dintre cei înscrişi au luat note de trecere.
În cifre, bugetul alocat Educaţiei nu a arătat niciodată bine. Cu toate că Legea Educaţiei prevede o alocare de 6% din PIB, Guvernul nu a reuşit niciodată să o respecte. An de an, învăţământul a primit puţin peste 3% din PIB.
Spre comparaţie, Danemarca alocă pentru educaţie 8,5% din PIB, Franţa - 5,5%, Polonia - 5,6% şi Germania - 4,6%, sume la care România nici nu poate să viseze.