Paraschivenia săptămânii. Mumă şi ciumă

În cele zece minute de întrerupere a programelor din 17 ianuarie 2019, Realitatea TV e obligată să difuzeze în buclă textul emis de CNA ca argument al sancţionării. Printre altele, pe ecran apar următoarele: „Consiliul a decis aplicarea acestei sancţiuni severe întrucât radiodifuzorul a încălcat în mod repetat şi grav prevederile referitoare la obligaţia de a informa corect publicul şi de a respecta dreptul la imagine a (sic!) persoanei”. Şi asta, vorba reclamei, nu e tot. Din dorinţa de a-şi dovedi cu orice chip partizanatul, CNA prezintă acele articole şi alineate din Legea Audiovizualului pe care le foloseşte ca muniţie împotriva Realităţii TV. Iată-le:

„Art. 3, alin. 2 – Toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor, şi să favorizeze libera formare a opiniilor. Art. 34, alin. 1 – Orice om are dreptul la propria imagine. Art. 40, alin. 4 – Moderatorii programelor au obligaţia să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmaţiile acuzatoare, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acestea. Art. 40, alin. 5 – Moderatorii, prezentatorii şi realizatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă. Art. 64, alin. 1 – În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să asigure efectuarea unei distincţii clare între fapte şi opinii.”

Sancţionarea Realităţii TV îi poate mira astăzi doar pe cei care mai cred în barză şi Moş Crăciun. E chiar de presupus că Realitatea TV se aştepta să fie penalizată. Doar nu-şi pierde CNA atâtea luni studiind probe doar ca să mângâie pe creştet şi să arate cu degetul. În plus, chiar şi cineva ca protagonistul din Bruta lui Guy des Cars îşi dă seama de inflamările, excesele şi paşii pe de lături pe care-i fac moderatorii Realităţii TV. Stilistica lui Rareş Bogdan, a lui Denise Rifai şi a altor oameni de prim-plan ai postului nu se revendică de la BBC. Nu pretinde nimeni aşa ceva. La toate posturile TV, de la postul public până la Digi 24, angajaţii au momente în care greşesc, în care calcă strâmb, în care îi ia valul. Într-un documentar despre Eugeniu de Savoia difuzat zilele trecute, un slujbaş a tradus „field marshall” prin „mareşal de câmp”, intuind pesemne în el o rudă emancipată a iepurelui de câmp, când de fapt echivalarea corectă era „feldmareşal”. O prezentatoare de la Digi 24 a vorbit despre „Doctor Honorius Causa” (ceva legat de Honorius Prigoană, îşi va fi spus demoazela), iar o colegă de la Realitatea TV a confundat, cu ani în urmă, Pompeii şi Herculaneum cu Sodoma şi Gomora. Şi încă e bine, putea să confunde Gomora fie cu Govora, fie cu Camorra, situaţie în care lucrurile ar fi putut să scape de sub control. Nu-i o noutate, oferta televizuală nu arată grozav – printre altele, şi din cauza reclamelor care fie conţin enunţuri imbecile („lasă în urmă sângerările gingivale”), fie apelează la rostitori care încă n-au descoperit accentuarea corectă a cuvintelor (cápsulă, greşit, în loc de capsúlă, corect.) CNA nu poate transforma mlaştina în platou alpin şi grajdul în castel. El e obligat însă la corectitudine şi la o privire nepărtinitoare. Or, tocmai asta refuză să facă.

Nu de alta, dar stilistica e una, iar dezinformarea, minciuna murdară şi calomnia, cu totul altceva. Lucruri incomparabil mai grave. Realitatea TV e pedepsită pentru contondenţe de limbaj şi pentru instilarea panicii printre privitori cu ocazia emisiunilor de după protestele din 10 august. Aşa o fi, numai că în momentul când 850 de victime ale jandarmilor fac plângere la Parchetul Militar înseamnă că situaţia din Piaţa Victoriei e gravisimă. Nu e nevoie de semnalele de alarmă (patetice, istericoide, de acord) ale lui Rareş Bogdan ca să-ţi seama că în piaţă se petrec orori binecuvântate de guvern. Îţi ajung ochii şi urechile. Pe de altă parte, Antena 3 nu are parte nici măcar de ceea ce englezul numeşte „a slap on the wrist” pentru nenumăratele incitări la violenţă şi pentru băile de injurii în care îi scaldă pe cei neconvenabili PSD-ului. Rareş Bogdan, Denise Rifai, Oreste Teodorescu sunt penalizaţi. Mihai Gâdea, Mircea Badea, Bogdan Chirieac şi Mugur Ciuvică, nu. De ce? Fiindcă CNA e profund politizat şi dansează pe muzica PSD-ului.

Şi-atunci, cum rămâne cu „distincţia clară între fapte şi opinii”? E obligatorie doar pentru posturile TV neconvenabile partidului de guvernământ? Bineînţeles. Cine mişcă în frontul puterii beneficiază de căluşul de avertisment – cele zece minute de întrerupere a programelor. E cartonaşul galben care mai mută România cu un pas spre Bielorusia lui Lukaşenko şi spre Rusia lui Putin. Deocamdată distanţa rămâne considerabilă. Încă nu sunt împuşcaţi contestatari ai puterii ziua în amiaza mare, dar semnalele nu trebuie ignorate. Cu cât disperarea lui Liviu Dragnea şi a locotenenţilor lui e mai mare, cu atât mai mult se strânge şurubul.

Dar ia stai. Să revenim preţ de o clipă asupra poemului epico-etic pe care-l iscăleşte CNA. Să ne amintim, cu degetul la tâmplă, de suava evocare a dreptului la imagine. Să ne întoarcem la vigilenţa activă a moderatorului în faţa derapajelor pe care le comit invitaţii. Să mai invocăm o dată necesitatea unei distincţii clare între fapte şi opinii. Iar apoi să contrapunem aceste refrene de unică folosinţă (adică numai împotriva Realităţii TV) Noricăi Nicolai. Şi să vedem care e reacţia CNA după ce europarlamentarul din ALDE declară la Antena 3 că protestatarii strânşi lângă statuia lui Carol I de la BCU pe 7 ianuarie sunt nişte profesionişti plătiţi „să creeze un anumit tip de atmosferă”. „De data asta nu preau au fost mulţi, ceea ce înseamnă că nici cei care-i coordonează nu au investit prea mult”, continuă Norica Nicolai, pentru a încheia printr-o comparaţie care ar dezonora IQ-ul unei greble ruginite: „Spre deosebire de cei de la Paris, care au un ideal, ei au o treabă. Asta e părerea mea. Oricum, jenant.”

Se face aici vreo distincţie cât de mică între fapte şi opinii? Nici vorbă. E lezat dreptul la imagine al Oanei Pellea, al lui Mihail Şora, al lui Andrei Oişteanu, al lui Dan Grigore, al lui Nicolae Prelipceanu şi al celorlalţi protestatari? Cu vârf şi îndesat. Are moderatorul vreo reacţie, în afară de ţinutul isonului? N-are. În aceste condiţii, cum reacţionează CNA? Se uită în altă parte, ca pisicile care cred că, dacă stau cu spatele la tine după ce ţi se suie în poală, tu nu le observi. Condiţionat politic şi reglat pentru privarea de informaţie a unui popor mai degrabă Gubernat decât guvernat, CNA e pentru unii mumă şi pentru alţii ciumă. Pudibond când se uită la Realitatea TV, Consiliul se imunizează brusc când comută pe canalele favorabile puterii. Pe lângă containerele de lături vărsate ani la rând de C. V. Tudor la Antena 1 şi RTV în capul celor cu care avea ceva de împărţit, retorica Realităţii TV e cor de ursuline. Pe lângă delirul paranoic, xenofob şi misogin al unui patron din fotbal la RTV, purtarea lui Denise Rifai aminteşte de Marie Curie, iar a lui Rareş Bogdan, de Daniil Sihastrul. Iar Rifai şi Bogdan nu sunt vinovaţi de sluţirea adevărului, ci de acute uneori isterice. În schimb, cotizanţii obişnuiţi de la Antena 3 mint şi manipulează de câte ori au ocazia, sub pavăza a ceea ce se cheamă conştiinţa impunităţii.

Cătălin Tolontan scrie într-un articol recent de pe blogul personal: „Ca jurnalist, nu am nicio simpatie nici pentru stilul Antenei 3, nici pentru cel al Realităţii TV. E opinia mea şi nu cer nimănui să fie de acord cu ea: cred că ambele canale TV fac parte din urzeala isterică şi iraţională care s-a aşezat pe privirea ţării, cum se aşternea pânza de păianjen pe ochii regelui din «Stăpânul inelelor». Frumoasă imagine, interesant punct de vedere. Sigur, toate televiziunile practică, la niveluri diferite, manipularea. Trebuie să fii naiv s-o conteşti. Şi fiecare tabără o arată cu degetul pe cealaltă. Îi pune în cârcă toate neajunsurile ţării, neuitând să se împăuneze cu toate meritele.

Precizări finale. Există voci, credibile pe vremuri, jalnice în prezent, care aduc aminte că şi Antena 3 a fost sancţionată în 2012, spre a nu mai vorbi de OTV, care a fost desfiinţată un an mai târziu. Pe aceeaşi logică, dacă un criminal e condamnat pentru o crimă comisă cu zece ani în urmă, nu-l mai condamni şi pentru a doua. Există şi glasuri care susţin că solidarizarea privitorilor cu postul Realitatea TV prin urmărirea integrală, fără schimbarea canalului, a celor zece minute de pauză e un nonsens câtă vreme nu există peoplemetere. Singurul lucru care li se poate spune celor care gândesc aşa e că gesturile de conştiinţă nu pot şi n-au nevoie să fie măsurate tehnologic.

În ce mă priveşte, am un singur motiv pentru care, pus să optez între Antena 3 şi Realitatea TV, aş alege-o pe cea de-a doua. Nu fiindcă una e răul absolut şi cealaltă binele absolut. Ci fiindcă între cancer şi viroză alegi viroza.

Un ultim cuvânt, de data asta pentru Radu Călin Cristea: Ruşine!