Mov Crăciun dăruieşte un viitor | De şapte ani în pas de balet, visând la marile scene ale lumii 

Data publicării:
alina sorescu

O zi obişnuită în casa familiei Sorescu, din Techirghiol, judeţul Constanţa. Alexandra o ajută pe Alina, sora sa mai mică, să îmbrace unul dintre costumele de balet.

Uneori, Alina exersează acasă. De cele mai multe ori, însă, se pregăteşte la Colegiul Naţional de Arte "Regina Maria", din Constanţa, unde a fost admisă încă din clasa a V-a. Acum, Alina Sorescu este în clasa a VIII-a. Şi a adunat deja zeci de diplome, trofee şi medalii la concursuri.

Alina Sorescu: „Am început baletul de la vârsta de 9 ani. Visul meu de când eram mică a fost să dansez, deoarece dansul mă face fericită şi dansul mă defineşte”.

Pentru a-şi urma pasiunea pentru balet, Alina depune un efort uriaş. Zilnic trebuie să faca exercitii, uneori şi câte 14 ore pe zi.

Alina Sorescu: „Duminica e singura zi liberă, dar şi în ziua aceea trebuie să repet şi la alte materii”.

În timp, baletul poate deveni o pasiune dureroasă.

Alina Sorescu, balerină: „Dureri de muşchi, de oase, în urma poantelor sunt monturile foarte grave, care odată ce ţi-au apărut trebuie să le laşi aşa. Tocmai peste 20 de ani trebuie să mă operez, că altfel nu merge. Sunt o grămadă de sacrificii fizice”.

Alexandra Sorescu, sora Alinei: „Munceşte foarte mult. Munceşte chiar... mi-e milă când o văd că are atâtea probleme de la poantele acestea, mi se rupe sufletul... Dar trecem mai departe, trecem peste. Pentru că prin muncă ajunge unde îşi doreşte”.

Familia Alinei face totul pentru ca mezina să-şi dezvolte talentul. În prezent, însă, doar tatăl poate să susţină financiar pasiunea fetei.

Mihaela Sorescu, mama Alinei: „Soţul ne susţine foarte tare. De la lună la lună. Astea sunt sacrificiile. Trebuie să mergi şi să câştigi bani ca să poţi să susţii ce fac. Baletul, pentru ea, e totul”.

Alina Sorescu visează sa păşească pe marile scene ale lumii. Repetă, fără să obosească, pentru ca într-o zi să devină cea mai bună.

Alina Sorescu, balerină: „De când sunt mică visez să ajung o mare balerină pe scena din Franţa. Este visul meu să practic balet. După cum se observă sunt şi rezultatele foarte bune... Iubesc baletul. Şi n-am să renunţ niciodată la acest vis”.

Cadourile lui Mov Crăciun pentru Alina Sorescu

Stil, graţie şi siguranţă. Performanţa în balet se obţine cu talent, dar şi cu multă muncă. Alina Sorescu vrea să facă o figură bună şi să „plutească” pe scenă.

„Chiar din clasa a V-a am mers la primele concursuri, unde am avut şi rezultate. Atât cu dansul clasic cât şi cu dans contemporan. Foarte ambiţioasă. Ea anul trecut a fost olimpică naţională, a luat locul 2 la olimpiada naţională de coregrafie care s-a desfăşurat la Bacău, primul an al ei de Olimpiadă”, spune Roxana Xenis-Oprea, șef de catedră la Secția de Coregrafie, Colegiul Național „Regina Maria” .

„Pe lângă ambiţie şi lucrul în sală, foarte mult faţă de ceilalţi copii de vârsta ei. Pentru a atinge performanţă avem nevoie de şi mai multă muncă. Sâmbăta, chiar şi duminicile câteodată înainte de concursuri şi de olimpiada naţională de coregrafie. Evoluţia este foarte bună şi sper să fie din ce în ce mai bună şi să ajungem să o vedem pe marile scene, din ţară şi, de ce nu, din străinătate”, adaugă ea.

Mov Crăciun a pregătit pentru fiecare copil suma de 3.000 de euro. O parte din acești bani s-a transformat în cadouri pe care și le-a dorit Alina – o pereche de poante pentru balet, produse de styling speciale, pentru balerine, și o cameră video HD. Alina va primi restul banilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri