Mesajul lui Dodon după ce a aflat că intră în turul al doilea
Data actualizării: Data publicării:
Candidatul socialist la alegerile prezidențiale din Republica Moldova, Igor Dodon, nu vrea să se arate descurajat de vestea proastă pe care a primit-o luni dimineața: nu a câștigat alegerile din primul tur, cum se aștepta, ci trebuie să concureze într-un al doilea tur de scrutin, la 13 noiembrie, împotriva proeuropenei Maia Sandu.
Într-o conferință de presă susținută luni, el a sugerat că strategia pe care mizează în continuare este coalizarea forțelor de stânga.
„Sunt încrezut (sic! - n.r.) că vom găsi limbă comună pe filiera stângă. Nu faceți isterie și declarații! Uităm turul doi și ne consolidăm” a declarat Igor Dodon în conferința de presă.
El a avut un mesaj și către electoratul de stânga: „Stimați colegi, haideți să ne consolidăm forțele, suntem mult mai mulți. Haideți să ne consolidăm puterile. De ce ei, cei de dreapta pot, dar noi, cei de stânga, nu?” a spus Igor Dodon, citat de agora.md.
De asemenea, candidatul socialist a avut un mesaj către Renato Usatîi, Dumitru Ciubașenco și Vladimir Voronin: „Lupta dintre noi va duce la victoria celor de dreapta și vor învinge americani. Vrem același lucru: să-l excludem pe Plahotniuc de la putere, vrem statalitatea Republicii Moldova, neutralitate, creștinism. Sunt lucruri care ne unesc”, a declarat Igor Dodon.
El s-a adresat și contracandidatei sale din turul al doilea, Maia Sandu, spunându-i că nu a crescut suficient ca să poată câștiga:
„Stimată oponentă politic, doamna Maia Sandu, pregătiți-vă! Noi ne cunoaștem. Eu stimez oponenții mei politici și am o stimă deosebită față de orice oponent politic, mai ales față de doamne, domnișoare. De aceea, vă promit că și abordarea va fi una sinceră, cinstită, onestă, dar pregătiți-vă să pierdeți aceste alegeri! Încă nu ați crescut pentru ca să câștigați lupta în aceste prezidențiale", a afirmat Igor Dodon, citat de Agerpres.
Potrivit datelor preliminare ale CEC, Igor Dodon a câștigat turul I al alegerilor prezidențiale din Republica Moldova cu 48,22% la sută din sufragii. Pe locul al doilea s-a clasat Maia Sandu, candidata Partidului Acțiune și Solidaritate, cu 38,43 la sută. Turul al doilea va fi organizat la 13 noiembrie.