Mesajul Guvernului pentru Bruxelles

Data actualizării: Data publicării:
MELESCANU LA GUVERN

Aflat la Bruxelles, unde s-a întâlnit cu Frans Timmermans, prim-vicepreşedintele Comisiei Europene şi comisar pentru Justiţie, ministrul Român de externe spune că i-a explicat oficialului european că OUG 13 prevenea dezincriminarea abuzului în serviciu, după ce articolul din Codul Penal fusese declarat neconstituţional. Teodor Meleşcanu a declarat, într-un interviu pentru Adevărul, că le-a spus oficialilor de la Bruxelles că amplele proteste din ţară au ca scop înlocuirea guvernului legitim.

intalnire melescanu timmermans

Abuzul în serviciu nu mai există în Codul Penal, susţine ministrul de Externe. Articolul care îl reglementa a fost declarat neconstituţional în urmă cu mai mult de 45 de zile. „Eu am explicat foarte clar domnului Timmermans că noi nu am dezincriminat abuzul în serviciu. Noi am găsit o modalitate ca să-l incriminăm, pentru că a fost declarat neconstituţional de către CCR. Trecând 45 de zile, el nu mai există ca prevedere în Codul Penal. Sigur, poate nu a fost cea mai bună formulă, poate nu trebuia să stabilim un prag de 200.000 de lei, dar problemele respective trebuie să-şi găsească o soluţionare, aşa cum se întâmplă în orice stat democratic“, a explicat Teodor Meleşcanu într-un interviu acordat la Bruxelles pentru „Adevărul“.
„I-am spus domnului Timmermans că suntem conştienţi că tot nouă ne revine obligaţia de a găsi cele mai bune soluţii, însă e mult mai bine să facem o colaborare cu Comisia Europeană, cu Parlamentul European, astfel încât soluţiile agreate să se bucure de sprijin direct din partea Comisiei Europene“, a adăugat ministrul de externe.

Teodor Meleşcanu a spus că a fost întrebat de liderii cu care s-a întâlnit la Bruxelles despre protestele din România, care continuă după abrogarea OUG 13. Le-a spus „că e o mişcare clară de contestare a rezultatelor alegerilor, care are drept scop înlocuirea de manieră ilegitimă şi ilegală a unui Guvern care a fost desemnat de către Parlament. M-au întrebat cum se poate aşa ceva. Foarte simplu: suntem la o distanţă mică după alegeri, încă nu s-au absorbit toate energiile negative de după alegeri, iar unii care au pierdut au probleme în a recepta înfrângerea. Dacă problema până acum a fost a OUG, iar Guvernul a abrogat-o, dacă continuă, manifestanţii nu pot avea decât acest obiectiv.“

În acelaşi timp, ministrul de Externe i-a ironizat pe românii care au protestat la Bruxelles, în semn de solidaritate cu cei din ţară. „Mă întreb pentru ce protestau aici, pentru că aici nu se poate rezolva nimic, decât prin contactele pe care le facem noi şi prin discuţiile pe care le avem. Dar cunosc la fel de bine că erau organizaţi şi împinşi de anumiţi politicieni care sunt în Parlamentul European. Punct“, a spus Teodor Meleşcanu.

Ministrul român de Externe s-a întâlnit la Bruxelles şi cu Federica Mogherini, şefa diplomaţiei europene.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...