- Acesta este primul studiul din România și din regiune care evaluează imunitatea celulară împotriva COVID-19.
- Demersul MedLife se desfășoară în 4 orașe din țară - București, Brașov, Cluj și Timișoara, fiind vizate mai multe categorii de persoane: cele care au trecut prin boală și nu s-au vaccinat, cele care nu au trecut prin boală și nu s-au vaccinat, cele care s-au vaccinat și au 2 luni, respectiv 4 luni de la administrarea rapelului.
- Cei interesați pot afla criteriile de participare accesând pagina www.medlife.ro/studiu-celule-t și se pot înscrie prin completarea chestionarului.
- Persoanele selectate vor beneficia de o serie de analize, printre care și bateria completă de teste serologice pentru detectarea anticorpilor.
- Acesta este cel de-al 8-lea studiu desfășurat pro bono de MedLife de la începutul pandemiei.
Sistemul Medical MedLife continuă demersurile de cercetare și inițiază primul studiu randomizat din regiune care urmărește imunitatea specifică, mediată celular, în cazul infecției cu virusul SARS-CoV-2. Prin acest studiu, echipa de cercetare a grupului MedLife își propune identificarea prezenței și urmărirea activității celulelor T la pacienți infectați anterior cu virusul SARS-CoV-2 și la pacienți vaccinați împotriva COVID-19, în raport cu prezența sau absența anticorpilor specifici COVID-19. Demersul se va desfășura în București, Brașov, Cluj și Timișoara și are ca obiectiv analizarea unui eșantion de 700 de persoane.
“În acest moment nu avem date clare cu privire la răspunsul imun pe termen lung împotriva COVID-19. Nu știm dacă protecția față de SARS-CoV-2 este dată doar de acei anticorpi care apar în urma infecției și a vaccinării sau avem nevoie și de celulele T, care recunosc proteinele virale și omoară celulele infectate. Există câteva studiile internaționale care ne indică faptul că imunitatea celulară persistă perioade mai lungi de timp, chiar și după ce anticorpii dispar, însă obiectivul nostru este să facem o radiografie a situației din România, să analizăm date provenite de la pacienți din România și să oferim informații relevante pentru țara noastră. Acest studiu randomizat pe T-cells vine în completarea celorlalte demersuri de cercetare desfășurate de MedLife în ultima perioadă, care urmăresc nivelul de imunitate dobândită natural sau în urma vaccinării împotriva COVID-19”, a declarat Mihai Marcu, Președinte & CEO MedLife Group.
Studiul vizează patru categorii de persoane, care în urma selecției, vor beneficia de analize gratuite. Înscrierile se fac pe www.medlife.ro/studiu-celule-t
Pentru a identifica posibile diferențe în ceea ce privește răspunsul imun celular, MedLife vizează analizarea datelor provenite de la 4 categorii de persoane:
-
Persoane care au trecut prin infecție COVID-19 până în luna iulie 2020 (test PCR pozitiv) și nu s-au vaccinat încă;
Persoane infectate cu SARS-CoV-2 în perioada septembrie - decembrie 2020 (test PCR pozitiv) și nu s-au vaccinat încă;
Persoane care nu au trecut prin boală și nu s-au vaccinat încă;
Persoane care s-au vaccinat și care au 2 luni, respectiv 4 luni de la rapel.
Pentru a se califica, persoanele din oricare din cele patru categorii trebuie să aibă vârsta peste 18 ani, reședința în București, Brașov, Cluj sau Timișoara și să nu sufere de anumite afecțiuni, precum: boli autoimune, diabet zaharat, hemopatii maligne, neoplasme, tuberculoză, hepatită virală, HIV, transplant de organe/țesuturi, afecțiuni acute curente; de asemenea, femeile însărcinate nu pot participa la studiu.
Înscrierile se fac pe baza completării chestionarului disponibil pe pagina www.medlife.ro/studiu-celule-t. Persoanele care se califică vor fi contactate de reprezentanții MedLife în vederea stabililirii detaliilor necesare pentru efectuarea analizelor.
Participanții selectați vor beneficia, cu titlu de gratuitate, de o serie de analize, printre care: hemoleucogramă completă, CRP, imunoglobulina A/G/M, bateria completă de teste serologice pentru detectarea anticorpilor - IgM anti-Spike RBD, IgG anti-Spike RBD, IgG trimeric și IgG anti-Nucleocapsida. De asemenea, persoanele care nu au certitudinea că au trecut prin boală și nici nu s-au vaccinat, așa-zișii martori negativi, vor fi testați și RT-PCR, pentru a exclude posibilitatea unei infecții curente în momentul desfășurării proiectului.
Ce sunt celulele T și care este rolul lor în răspunsul imun celular
Pentru a înțelege de ce nu doar prezența anticorpilor este importantă atunci când vine vorba de răspunsul imun la COVID-19, biologul Dumitru Jardan, coordonatorul studiului derulat de MedLife, explică ce sunt celulele T, cum funcționează acestea și ce reprezintă imunitatea celulară.
“Celulele sau limfocitele T fac parte din familia leucocitelor (globulele albe din sânge), acestea având un rol central în declanșarea răspunsului imun la o infecție virală. Atunci când un virus pătrunde într-o celulă, pe suprafața celulelor infectate încep să fie prezentate fragmente din proteinele virale. Astfel, celulele T sunt alertate și se activează, după care încep să distrugă celulele infectate din organism.
În ceea ce privește răspunsul limfocitelor T în raport cu infecția COVID-19, în acest moment nu este clar dacă nivelul anticorpilor se corelează cu nivelul de răspuns al celulelor T și nici nu știm care răspuns este mai important pentru a ne proteja de boală – anticorpii sau celulele T. Faptul că o persoană are anticorpi este, cu siguranță, un lucru bun. Întrebarea este: sunt suficienți doar anticorpii pentru a oferi protecție în fața virusului? Sau: după dispariția anticorpilor, celulele T pot să ofere protecție? Obiectivul nostru este să încercăm să răspundem la unele din aceste întrebări, analizând date provenite de la subiecți din România și să obținem informații relevante pentru țara noastră cu privire la răspunsul imun celular”, a declarat Dumitru Jardan.
Studiul randomizat care analizează imunitatea celulară împotriva COVID-19 este cel de-al 8-lea derulat pro bono de MedLife de la începutul pandemiei, printre subiectele cercetărilor anterioare numărându-se imunizarea naturală a populației, atât la nivel național, cât și local (Suceava), dinamica anticorpilor dobândiți natural la pacienții infectați, secvențierea genomului virusului SARS-CoV-2 și evaluarea gradului de imunizare post-vaccinare.