Într-o lume în care tot mai multe ţări vor să-şi închidă graniţele şi să-şi recupereze suveranitatea, românii care demonstrează de o lună în Bucureşti şi celelate oraşe ale ţării vor globalizare. Vor să fie parte a Europei democratice, nu să rămână închişi între graniţele unei ţări cunoscută pentru corupţiei crescută şi nivelului de trai scăzut. Aceasta este concluzia editorialului semnat, în The New York Times, de Mircea Geoană, fost ministru de Externe şi fost ambasador al României în Statele Unite.
Luna trecută, imaginile a sute de mii de români care protestau în faţa sediului Guvernului şi în celelalte oraşe din ţară s-au răspândit în jurul lumii. Acesta proteste sunt, în fapt, un semnal către lume că în acest colţ al Europei democraţia rezistă. Mişcările de stradă au fost declanşate de o ordonanţă de urgenţă a Guvernului care ar fi afectat campania naţională de luptă împotriva corupţiei, un domeniu în care România a obţinut victorii semnificative, dar incomplete, în ultimii ani, scrie Mircea Geoană în The New York Times.
Mita şi nepotismul încă există, sărăcia rămâne la un nivel ridicat, ca şi polarizarea socială şi discrepanţele economice. Aceste realităţi au determinat milioane de tineri români să fugă în alte ţări ale Uniunii Europene, în Statele Unite sau Canada. Totuşi, destul de mulţi alţii au rămas în ţară, au ieşit pe străzi, în ger, şi, în cele din urmă, au forţat Guvernul să renunţe la ordonanţă.
Ceea ce România experimentează este distanţare de elita politică şi o furie care seamănă cu ceea ce am văzut în Europa şi America. Însă origine şi scopurile sunt complet diferite. Aceşti români „indignaţi”, aşa cum îşi spun, nu sunt muncitori, agricultori, militanţi anti-globalizare asemenea celor care au votat pentru Brexit şi l-au ajutat pe Donald Trump să ajungă la Casa Albă. Sunt, cei mai mulţi dintre ei, tineri orăşeni, absolvenţi de facultate cu slujbe bine plătite în corporaţii multinaţionale şi bănci. Şi nu s-au revoltat faţă de globalizare sau de Uniunea Europeană. Soluţia pe care o propun ei este o şi mai mare globalizare, o Europă mai puternică şi mai multă împlicare a SUA şi NATO în regiune. Reacţionează instinctiv împotriva zidurilor care ar putea fi ridicare într-un efort zadarnic de a stopa libera mişcare a oamenilor, ideilor, capitalului şi tehnologiei.
Există şi o idee care uneşte tinerii protestatari, membrii largei diaspore româneşti şi toate partidele politice din ţară: o Românie puternică începe din interior, cu o bună guvernare şi încrederea că viitorul nostru este strâns legat de Vest.
Totuşi, suntem într-o regiune în care demagogii de la Budapesta şi Varşovia fac frecvent ştirile şi am fi naivi să ne imaginăm că nu există ecouri ale tuturor acestor idei naţionaliste şi autoritariste în România, în special în localităţile mai puţin bogate, victime ale dezindustrializării, şi în vasta zonă agricolă subdezvoltată a ţării. Unii dintre cei de acolo – localnici şi politicieni – chiar cred că imensele demonstraţii din Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara şi Iaşi au fost orchestrate de George Soros, de corporaţiile străine sau de serviciile interne de informaţii, remarcă fostul ministru de Externe.
Dar mulţimea care luminează cu telefoanele Piaţa Victoriei ştie mai bine. Impulsul rebeliunii lor a fost greşeala Guvernului de a relaxa legislaţia anticorupţie. A fost scânteia, momentul în care a fost pusă la încercare credinţa lor profundă că imensul potenţial al României este irosit de o elită politică incompetentă şi coruptă.
Câştigul real al acestor zile geroase şi pline de confuzii, de departe mai important decât înţelegerile politice este că o imensă şi influentă parte a României declară, în sfârşit, că suntem o parte integrantă a Vestului democratic.