Ludovic Orban, candidatul PNL la Primăria Capitalei
Data publicării:
Foto: Agerpres
Actualizare 13:15- Ludovic Orban, Cristian Buşoi şi Cătălin Predoiu au făcut declaraţii pentru presă.
Ei au justificat această decizie invocând faptul că în urma acestei rocade, şansele de învingere a PSD sunt mai mari cu Ludovic Orban candidat.
Cristian Buşoi spune că renunţă la candidatură în favoarea lui Ludovic Orban. El a adăugat că a fost o decizie de echipă.
Ludovic Orban îl felicită pe Cristian Buşoi pentru campania pe care a desfăşurat-o şi îl consideră parte din elita PNL. El mai declară că ultimii 25 de ani i-a dedicat în slujba semenilor săi şi doreşte ca Bucureştiul să devină o capitală demnă de UE.
Ludovic Orban a fost ministru la Transporturi în Guvernul Tăriceanu, în perioada aprilie 2007 - decembrie 2008. Din martie, 2009, Ludovic Orban este prim vice-preşedinte al PNL.
În urmă cu puţin timp, conducerea PNL a luat decizia de a înlocui candidatura cu cea a lui Ludovic Orban.
În ultima vreme au fost multe discuţii în cadrul partidului şi cadrul public în legatură cu candidatura lui Cristian Buşoi. A fost făcut şi un sondaj pe Bucureşti din care rezultă că Cristian Buşoi nu ar fi avut sanşe prea mari să câştige Primăria Capitalei.
În conferinţa de presă de astăzi vor fi prezentate argumentele acestei rocade. Conferinţa de presă va fi în direct la Digi24.