Klaus Iohannis: Dragii mei, asta e o mare capcană. Să nu credeți așa ceva!

Data actualizării: Data publicării:
klaus iohannis bacau

Președintele Klaus Iohannis, candidatul PNL la alegerile prezidențiale de duminică, a avertizat, vineri, într-o întâlnire cu alegătorii din Bacău, că PSD nu s-a reformat, iar plecarea lui Liviu Dragnea nu e o garanție că partidul „nu mai e chiar așa de rău”.

„Aud așa, câteodată, pe unii vorbind că totuși, parcă PSD ăsta, de când a scăpat de Dragnea, nu mai e chiar așa de rău. Dragii mei, asta este o mare capcană. Să nu credeți așa ceva!”, le-a spus Klaus Iohannis simpatizanților.

„PSD a dominat scena politică românească, cu mici excepții, în cei 30 de ani de când am scăpat de comunism. De comuniști încă n-am scăpat chiar de tot, mai sunt câțiva”, a avertizat președintele.

„Românii trebuie să înțeleagă că PSD și-a schimbat fața, de mai multe ori, a schimbat fețele. A schimbat politicienii de la vârf, dar PSD nu s-a schimbat”, a spus Klaus Iohannis și a argumentat: „PSD este tot acel partid care vrea să pună mâna pe tot ce mișcă în România. PSD dintotdeauna a vrut să controleze justiția. PSD dintotdeauna a avut o problemă cu antreprenorii români. PSD dintotdeauna a încercat să țină investitorii afară. PSD întotdeauna să controleze toate școlile din România, până la femeia de serviciu. PSD a făcut să plece patru milioane de români, care nu s-au mai regăsit în această tranziție. Și foarte mulți dintre ai voștri, foarte mulți dintre prietenii voștri, foarte mulți din familiile voastre, au plecat, fiindcă nu au mai suportat, fiindcă nu au mai găsit locuri de muncă”, a explicat candidatul PNL din turul al doilea al alegerilor prezidențiale.

Klaus Iohannis i-a îndemnat pe români să iasă la vot:  „Mulți se întreabă ce contează un vot? Ce contează un vot? Totul. Totul. Un vot este totul. Iar eroii alegerilor nu sunt politicienii. Eroii alegerilor sunt românii cu ștampila de vot în mână, care decid viitorul României noastre”, a punctat președintele. „Dacă mergeți la vot și dacă convingeți pe prietenii voștri, familiile voastre, cât mai mulți, să meargă la vot, atunci avem, imaginați-vă, șansa incredibilă să realizăm o premieră – să avem, la sfârșitul acestui an, un președinte care vine din Partidul Național Liberal și un guvern liberal! Și vom reseta România. Vom reface România. Vom repara tot ce a stricat PSD în ultimii trei ani, și a stricat multe. Vom repara lucrurile care nu s-au realizat bine în ultimii 30 de ani”, a promis Klaus Iohannis în ultima sa întâlnire electorală.

Campania electorală pentru turul doi al alegerilor prezidențiale se încheie vineri, la miezul nopții.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată mormântul Deliei Budeanu de la Mănăstirea Ghighiu. Un detaliu a atras atenția tuturor
Digi FM
Oana Pellea o critică pe Alina Ceușan, după ce blonda s-a pozat cu picioarele sprijinite de balconul lojei de...
Pro FM
50 Cent, noi declarații despre scandalul în care este implicat Diddy: „Este ceea ce am spus de zece ani!”
Film Now
Actorul Jeremy Jackson, șocat să-și vadă fosta soție pe străzi, căutând prin gunoaie: "Să o pierd a fost...
Adevarul
Secretul unui somn odihnitor. Mineralul care te scapă de insomnie
Newsweek
În ce zile intră pensia pe luna noiembrie? Pentru care pensionari va veni cu 2 zile întârziere?
Digi FM
Luca, băiatul lui Laurențiu Reghecampf, mesaj tăios pentru Anamaria Prodan: "Nu sunt fiul ei. Nu este normal...
Digi World
Ce vezi în imagine, un câine sau o girafă? O iluzie optică a stârnit vâlvă pe rețelele sociale: „Să-mi spună...
Digi Animal World
Angajați de la o grădină zoologică din Anglia, apel pentru identificarea unei creaturi cu „aripi și coarne”...
Film Now
Cum a reacționat mama lui Jason Segal când l-a văzut gol-pușcă într-un film: "Era roșie ca o sfeclă. A dat un...
UTV
Naomi Hedman, fosta logodnica a lui Florin Ristei, s-a intors in Romania si are un nou iubit