JURNAL de vot în diaspora. Cum a fost coșmarul din luna mai și cum este acum. Corespondență specială din Italia
La ultimele alegeri, în 2014, mă aflam în Perugia, la o secție amenajată în grabă și pe care am găsit-o cu greu. Pe site-ul MAE, pe atunci, încă mai figura secția de vot din Terni, un oraș situat în partea opusă a provinciei. Nu știa nimeni că acolo nu se mai votează, dovadă că ne-am dus cu două mașini și am plecat însoțiți de alte două. Ca să înțelegeți despre ce vorbesc, imaginați-vă că locuiam cam la jumătatea drumului dintre Ploiești și București. Am pierdut o jumătate de zi ca să găsesc secția, iar când am ajuns acolo m-au întâmpinat o coadă imensă și o ploaie torențială. Cireașa de pe tort a fost umbrela mea, singura pe care o aveam în mașină și care era roșie cu buline albe. Am reușit să votez după șase ore de stat la coadă, dar m-am ales cu o răceală viguroasă și cu multe priviri și înjurături din cauza unei nevinovate umbrele.
În 2019, la europene, am documentat din secțiile de la Milano, Monza, Pavia și Lodi. Am început să trimit corespondențe din locuri liniștite, la prima oră, unde oamenii mă aplaudau și mă luau în brațe când vedeau microfonul cu Digi24. Pe la jumătatea zilei însă, spiritele au început să se încingă. Românii aproape că mă obligau să filmez ce li se părea lor în neregulă.
Mă trăgeau de haine, țipau
Mă trăgeau de haine, țipau și aproape că mă învinovățeau pe mine de situația scăpată de sub control. Au fost unii care au încercat să-mi ia apărarea și le-au amintit scandalagiilor că sunt singurul corespondent pe care televiziunile din România îl au în Italia.
S-a întâmplat asta la Monza și la Pavia. Am plecat din ambele locuri înainte de a mă simți responsabil de vreo încăierare. Era așa un haos încât atunci când plecam de la o secție la alta și aveam timp să îmi controlez telefonul, vedeam zeci de apeluri sau mesaje de la românii din alte părți: "La Pavia iese scandal!",
"La Milano au fost chemate forțele de ordine!", "Hai la Bergamo, să vezi ce e aici!".
Mi-am dat seama că nu pot să acopăr totul și pe seară am decis să rămân la cea mai aglomerată secție, adică la Consulat. Acolo am găsit secții înghesuite de cabine, de români nerăbdători și de observatori speriați cu puține ștampile la îndemână și cu tablete insuficiente.
Asta e partea tristă a aglomerației de la votul din străinătate.
Ca să vă faceți o idee: sala de vot de la Consulatul General se afla la subsol și avea 30 de metri pătrați, o singură cale de acces și un singur geam. Jumătate din spațiul ăsta era ocupat de cele patru cabine de vot și de mesele comisiei.
La 21:00, un membru al comisiei le-a transmis oamenilor care stăteau la rând că vor vota. Să nu se panicheze. Nu mai erau mulți, în jur de 200.
Oamenii se călcau în picioare
La 21:18 când s-au blocat tabletele, sala aia care deja era ticsită de români cu buletinele în dinți, s-a aglomerat și mai tare. Oamenii se călcău pe picioare ca să intre cât mai mulți. Cei care votaseră deja nu mai aveau cum să iasă. Nu se putea respira și toată lumea era nervoasă.
Eu am fost surprins într-un colț al sălii, undeva după ușă, mă pregăteam să intru prin telefon în Jurnalul de Seară. Oamenii au început să țipe și la mine, crezând că sunt vreun membru al comisiei care pierde vremea la telefon.
Cei câțiva copii pe care părinții nu au avut cu cine să-i lase acasă erau cocoțați pe umerii taților. Transpirați și speriați.
Îl priveam cu milă pe unul dintre băieții care păzeau la propriu cutiile cu voturi, pe care îl pufnea imediat plânsul. Mi-a arătat sticla lui, băuse două degete de apă toată ziua.
Celor care treceau datele pe foi le tremurau degetele pe pixuri. Responsabilul de secție nu știa în ce fel să le explice oamenilor că nu depinde de ei programul de vot, că s-a solicitat, că n-a fost aprobat.
„Unii au venit băuți și nu și-au mai putut controla ura”
Că atât s-a putut. Că au fost puțini, că a fost prea mult material, că nu au făcut față.
Un membru al comisiei îmi trimitea acest mesaj la scurt timp după afișarea rezultatelor:
"Am ajuns acasă după 24 de ore. Am fost amenințat, înjurat, făcut în toate felurile: că fac politică, că am fost plătit, că îngreunăm procesul de votare intenționat. Am avut colege care au început să plângă. A trebuit să suportăm totul și să punem capul în pământ, deși nu a depins nimic de noi și am încercat să ne facem treaba cât de repede s-a putut. Unii au venit băuți și nu și-au mai putut controla ura. Nu am apucat să mănânc, nu am apucat să beau apă, nici nu am apucat să votez. Noi, voluntarii din comisie, chiar dacă ne-am fi ridicat pe rând să votăm, oamenii ne-ar fi linșat pe loc. Am bășici la degete de la pixul ăla, nu l-am lăsat deloc din mână."
Cu toate astea, ușa aia de la Haga n-a avut nicio vină că alegerile au fost organizate în acest fel.
Acum, iată, avem o nouă lege electorală. Eu am ajuns în prima zi de vot, însă, cu același sentiment de teamă.
ora 10:00 / Vineri
Ploua mărunt la noile secții de vot organizate la Milano. Așa e în Câmpia Padană, din octombrie până prin martie, pentru o zi cu soare italienii ar plăti în kilograme de aur.
Inițial am crezut că am greșit adresa, mai erau două ore până la deschiderea secțiilor și nu era niciun indicator, semnal, drapel care să-ți atragă privirea și să te asigure că ai nimerit în locul potrivit.
Vorbim de o școală de la periferia orașului, în care Consulatul a amenajat trei secții de votare în care ar fi trebuit să fie câte 9 cabine de vot. O premieră pentru acest oraș în care trăiesc peste 50 de mii de români.
Prima impresie nu a fost în niciun caz de lăudat, însă într-o jumătate de oră fața locului s-a schimbat complet. Am văzut o mobilizare a italienilor impresionantă, iar românii din comisie s-au apucat de marcat teritoriul cu afișe.
O mobilizare impresionantă a italienilor
ora 11:00 / Vineri
Voluntarii de la Protecția Civilă au montat un cort pentru a proteja românii de ploaie, în cazul în care se vor forma cozi. La scurt timp au venit și toaletele ecologice, de care ar fi fost nevoie și la alegerile precedente, pentru că am văzut cu ochii mei români care își făceau nevoie pe gardurile secțiilor ca să nu-și piardă locurile în rând.
Am văzut agenți de securitate în interiorul școlii. Cel puțin cinci, cu roluri clare și așezați în locuri strategice pentru a putea asigura ordinea și liniștea în toate cele trei secții.
Poate ar fi fost altfel dacă ei ar fi fost chemați și la alegerile din luna mai, când românii supărați strigau, cocoțați pe garduri, la consulul general: "îți vrem capul!"
Noile secții mai aveau și garduri pentru a delimita accesul în școală, ca să nu aplicăm iar metoda românească "cinci rânduri diferite care se unesc la ușă".
Am văzut un român care a ieșit dansând
ora 13:35 / Vineri
Am mai văzut o amabilitate ciudată a comisiei: totul a mers bine până când mi-am permis să întreb, cu acreditarea în mână, de ce sunt 8 cabine de vot când au fost anunțate 9:
"Nu dăm declarații!". Am înțeles apoi de la un voluntar mai puțin panicat, că atâtea ștampile au primit. Mai mult, au fost probleme și cu unii dintre membrii comisiei care s-au retras pe ultima sută de metri.
Spre mirarea mea, românii care au venit să voteze au fost disponibili și nu au refuzat dialogul. Cu alte ocazii, când dau "rec"... rămân singur.
Siguri pe ei, mi-au spus ce vor de la viitorul președinte al României. Ce fel de Românie vor și în ce condiții s-ar întoarce acasă, pe unii poate i-ați văzut deja în jurnalele noastre. Plecau atât de relaxați de la secțiile de vot încât pot să jur că am văzut un român care a ieșit dansând.
Două secții de vot fantomă în Milano
ora 18:10 / Vineri
Atmosfera s-a transmis și la final, iar cei care au votat au reușit să facă asta, individual, în mai puțin de un minut. Record și nota 8 pentru secțiile din Milano.
Se putea și mai bine, numai că cei responsabili de actualizarea harții de pe site-ul MAE au uitat să o actualizeze. Și au existat români care au ajuns în partea greșită a orașului, la două secții fantomă. Alții au ajuns acolo din obișnuință. Și asta s-a întâmplat în ciuda anunțurilor, afișelor și comunicatelor care au circulat peste tot în ultima perioadă. Mi-am adus aminte de experiența mea din 2014, cu secția din Terni.
Și pe măsură ce vizibil sunt unele lucruri care se schimbă, altele rămân cam la fel. Mă întreb dacă și reacția la umbrelele roșii cu buline albe a rămas la fel. MAE a actualizat harta după interventia mea din deschiderea jurnalului de la 18:00
ora 19:00 / Vineri
Am plecat cu o impresie bună și cu două speranțe:
1. Ca secțiile de vot din Milano să meargă la fel de bine și în celelalte două zile
2. Să văd aceeași mobilizare și civilizație și în restul secțiilor în care voi mai intra
Jurnalul primei zile de vot avea să continue, tot de la Milano. L-am cunoscut pe Florin Dragomir, din Vrancea, după o postare scurtă într-un grup de Facebook:
"Mă aflu în această seară la Milano, mă poate ajuta cineva să ajung la o secție de votare?"
Povestea lui Florin din Vrancea
ora 20:00/ Vineri
L-am sunat și m-am oferit să-l ajut. La fel cum s-a întâmplat și la alegerile pentru europarlamentare, românii au demonstrat că sunt solidari cu cei care nu au cum să ajungă la secțiile de vot.
Există grupuri pe rețelele de socializare unde cei care au nevoie de transport cer ajutor, iar în funcție de locul în care se află, sunt duși la secții de către voluntari. Cei care solicită cel mai des ajutorul sunt șoferii români profesioniști, care, atunci când își termină programul de condus, străini prin orașele Europei, nu au cum să ajungă la secții și nici la cine să apeleze. Eu l-am luat la "ocazie" pe Florin și am stat puțin de vorbă.
Am aflat că de mai bine de doi ani lucrează pe TIR și străbate Europa, iar alegerile l-au prins la Milano, în pauza de încărcare a mărfurilor. Acolo și-a aflat programul pentru următoarele două zile și, când și-a dat seama că singura lui șansă să voteze este chiar vineri seară, a cerut ajutor pe Facebook.
L-am întâlnit cu o oră înainte de încheierea secțiilor. S-a hotărât să voteze și chiar crede că votul său poate schimba ceva. Are două fete, ambele minore, care îl așteaptă nerăbdătoare să se întoarcă acasă de sărbători. Pentru ele și pentru viitorul lor, deși are studii universitare, Florin a preferat să plece în pribegie și să lucreze într-un domeniu în care românii sunt considerați inferiori și de multe ori numiți "sclavii Europei".
"- Ce înseamnă viața asta, de șofer pe TIR?
- E greu, nu știu. Unora le place, altora nu le place.
- Sunt mulți care astăzi visează, vor să facă meseria asta și își imaginează, sau au auzit că se fac bani mai mulți...
- Așa și eu. Înainte să fac asta mi se părea că este o meserie frumoasă, ușoară, plăcută, vizitezi, dar nu e chiar așa roz.
- Mai ales că tu ai și copii. Cum e să stai departe de ei?
- Foarte greu. Tragem, eu nu am de gând să stau pe TIR toată viața asta. Vreau să realizez ce mi-am propus, după care vreau să stau cu familia, să încerc să recuperez timpul pe care l-am pierdut departe de ei.
- Cât de des mergi acasă? Să îți vezi copiii, soția?
- Perioada este de două luni afară și o lună acasă, dar sunt colegi care stau și șase luni cu două săptămâni acasă. Două luni câteodată trec greu, mai ales că ai o familie. Eu o aud pe cea mică strigând "tati" mai mult la telefon, nu e chiar ok.
--------------------
- Fiind mai mereu plecat, reușești totuși să urmărești ce se întâmplă în România?
- Da, da. Mi-am propus sa merg acasă..
- Ce faci tu acum este un sacrificu, ești în pauza de odihnă, într-o țară străină..
- Nu e asta. Eu vreau să încerc să schimb ceva. În România.
- Crezi că prin votul tău?
- Poate va fi și votul meu ceva. Va ajuta poate la ceva.
- Ai votat mereu până acum?
- Nu prea, de ce să te mint. Nu prea am votat.
- Ce te-a convins acum?
- Ultima dată am fost la vot în aprilie, mai. Am votat în Calais, eram la port și am mers 60 de kilometri până la secția de votare. Tot așa ne-am organizat.
- Atunci solidaritatea asta dintre șoferi, dintre români, a avut un mare succes. Erau multe grupuri online.
- Da, dar am avut piedici. Secțiile de votare, cozi foarte lungi, eu am avut norocul că am reușit sa votez. Am avut mulți colegi care au stat la rând și nu au mai apucat.
- Colegi de-ai tăi care, îmi imaginez, și-au riscat cursele. Să piardă descărcarea, încărcarea, voi aveți pauzele cronometrate..
- Probabil da, tot pe program. Unii și-au riscat din pauză, din timpul de odihnă. Au plecat mai obosiți la drum decât altă dată. Sper ca măcar să merite.
------------------------------------------
- Vin sărbătorile, ce planuri ai? Tot pe drum?
- Nici nu vreau să aud de camion, mi-am propus ca până la sfârșitul lunii să merg acasă și până la anul prin ianuarie, pe 15, să stau cu cei dragi.
- Eu m-am născut în Moldova și am crescut în București, iar un lucru interesant e că atunci când mergeam la țară la bunicii mei îmi spuneau toți "bucureșteanul". Atunci când mergeam la București la școală, eram "moldoveanul". Tu, că stai mult și în Europa dar stai și în țară, te consideri parte a diasporei sau..?
- Dacă e să calculez așa, într-un an de zile cât stau acasă și cât stau în afara României, sunt din diaspora.
- Ți-e dor de România?
- Foarte mult. De aceea nici nu vreau să..adică vreau să închei capitolul ăsta cu șoferia cât de curând. Pentru că nu știu, cum o fi România bună sau rea, acolo e casa mea. Nu aș putea să mă mut într-un oraș din altă țară și să stau o perioadă lungă de timp. Poate dacă mi-aș lua familia, poate doar așa.
- Câti ani au copiii tăi?
- Cea mică doi ani jumate și cea mare 12.
- Imaginează-ți puțin viitorul lor în România.
- Păi tocmai, de asta vreau o schimbare. În momentul de față nu au un viitor prea strălucit. De exemplu și eu am terminat facultate și sunt unde sunt..
- Da, dar nu este o rușine să fii șofer.
- Nu e o rușine, dar nu e nici viață.
- Nu este o muncă pentru toată lumea, eu am văzut..
- O fi, dar nu este o meserie respectată. Nu ești văzut, oriunde te duci te tratează ca pe un necalificat.
- Vorbești de România?
- Nu, de aici din afară. În România am lucrat prea puțin. Aș vrea ceva mai bine pentru generațiile care urmează.
- Cum te vezi tu peste zece ani?
- Eu? Vreau să mă văd la casa mea, lângă familie și seară de seară să dorm pe perna mea.
- Care e diferența dintre un șofer român și unul din Germania, să zicem? Sunt diferențe mari la nivel de salariu?
- Da. Poate și diferențe de condiții.
- Presupun că voi în parcări când vă vedeți nu contează că ești polonez, ceh, român, neamț..
- Să știi că neamțul, de exemplu, se uită cu alți ochi la tine. Se cred superiori. Noi și polonezii suntem văzuți ca a doua clasă. De asta ni se mai zice și sclavii Europei, că muncim pe bani puțini, de aceea.
ora 20:38 / Vineri
- Am ajuns la secție.
- Mai găsim deschis? Să pun și eu o ștampilă?
- Da, trebuie să fie deschis.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
