Incursiune în istorie. Cel mai tensionat Consiliu de Coroană din întreaga domnie a lui Carol I

Campania electorală nu a ajuns în cătunele din munți: „N-am știut”

A început sezonul petardelor, iar internetul este plin de oferte ilegale

Înotători lăsați fără bazin, după ce căldură și apa caldă au fost sistate din cauza unor datorii de sute de mii de lei

Câți bani reușesc să economisească, în medie, românii de la o lună la alta și ce fac cu ei

Vreme extremă în România. Vântul puternic a făcut prăpăd în mai multe județe

Mai mulți copii de la o grădiniță din Timișoara au ajuns la spital cu simptome de toxiinfecție alimentară

Mașini vandalizate într-o parcare din Constanța. Șoferii și-au găsit cauciucurile sparte

Doi nevăzători, agresați într-o biserică din București, după ce au intrat cu câinii ghizi. „Ne-au amenințat că ne taie picioarele”

Proprietarii de cafenele și Fiscul se luptă în instanță pentru TVA la cafea și ceai

Consiliul de Coroană s-a ţinut la Peleş. Regele, premierul Ionel Brătianu, miniştrii, foştii miniştri au discutat două opţiuni. Prima era ca România să intre în război de partea Puterilor Centrale, adică a Austro-Ungariei şi Germaniei. Cea de-a doua era ca Bucureştiul să se alăture Rusiei Ţariste, membră a Antantei împreună cu Franţa şi Anglia.

Majoritatea celor prezenţi la Consiliul de Coroană din 21 iulie era în favoarea intrării în război pentru Transilvania, deci împotriva Imperiului Habsburgic.

Regele, născut prinţ de Hohenzollern, se împotrivea. Semnase şi reînnoise vreme de 30 de ani un tratat de alianţă cu Viena şi Berlin. Fusese primul tratat al României ca stat independent, confruntat deja cu agresivitatea Rusiei. Acum, însă, în august 1914, singurul care i-a dat dreptate regelui la masa Consiliului a fost Petre Carp, liderul Partidului Conservator şi filogerman.

„Noi aveam un tratat cu Puterile Centrale din 1883, dar acest tratat, prevederile lui, nu fuseseră îndeplinite de către Austro-Ungaria, în primul rând că Tratatul avea un scop defensiv, de apărare, împotriva unei eventuale incursiuni, unei eventuale ofensive a Imperiului Rus, or războiul izbucnise printr-un atac al Austro-Ungariei împotriva Serbiei, deci, prin urmare, nu era îndeplinită condiţia tratatului. În al doilea rând, România nu a fost informată absolut deloc de intenţiile Austro-Ungariei, ceea ce l-a supărat pe regele Carol I, care nu fusese informat cu aceste scopuri pe care le urmărea monarhia dualistă”, spune prof. Petre Otu.

Ofensat de comportamentul habsburgilor şi aflat sub presiunea imensă a românilor care doreau să lupte pentru Transilvania, bătrânul rege Carol I s-a supus majorităţii. România nu va intra deocamdată în război. Dar toată lumea - de la cercurile diplomatice la cel mai umil soldat - ştia că neutralitatea este provizorie.

Principesa moştenitoare, englezoiaca Maria, nu a luat parte la Consiliul de Coroană. Dar toată România era atentă la ea. „Sângele care-mi curgea în vine era o garanţie că aveam aceleaşi sentimente ca întreaga Românie care se întorcea spre Antanta”, va scrie Maria mai târziu.

Dacă regele ar fi insistat ca România să se alăture Germaniei, ţara ar fi fost aruncată într-o criză dinastică. Premierul Brătianu a luat în calcul inclusiv abdicarea celui care făcuse România independentă. Liberalii îi cer Mariei să promită că, în caz de ruptură, ea va rămâne în ţară:

„Chiar dacă soţul dumneavoastră va fi obligat să-şi urmeze unchiul în exilul pe care singur şi-l impune, promiteţi-ne că veţi rămâne cu noi şi că îl veţi păstra pe fiul Carol şi chiar pe toţi copiii, dacă veţi putea”. Maria răspunde scurt: „D”".

Comunicatul dat în urma Consiliului de Coroană spunea că România va lua măsuri pentru apărarea frontierelor ţării, fără să proclame propriu-zis neutralitatea. Premierul Ionel Brătianu nu se grăbea să anunţe vreo decizie. Nici măcar această a treia cale. Ştia că intrarea ţării în război însemna un front de circa 1400 de kilometri. Regatul României avea de apărat şi Carpaţii, şi Dunărea. Bulgaria era aliată cu Puterile Centrale şi supărată pe anexarea Cadrilaterului de către România, în 1913. Ca şi tatăl său în timpul Războiului de Independenţă, premierul Ionel Brătianu era dispus să rişte mult. Dar a riscat numai după ce Antanta a garantat că eventuala victorie va înseamna Transilvania.

Un alt motiv temeinic pentru amânarea intrării în război era starea Armatei. În vara lui 1913, în timpul celui de-al doilea război balcanic, apăruseră nenumărate probleme:

„În cei doi ani de neutralitate, 1914 -1916, s-a încercat să se îmbunătăţească starea operativă, de pregătire a armatei, problema achiziţionării armamentului a fost una din cele mai serioase. Izbucnise conflictul mondial, cele două părţi beligerante aveau propriile nevoi. În primul rând că trebuiau îndeplinite necesităţile proprii şi, în al doilea rând, fiecare îşi punea întrebarea: dacă armamentul pe care îl dau eu românilor va fi întrebuinţat împotriva propriilor mele trupe? Noi nu aveam o industrie proprie de apărare”, spune prof. Petre Otu.

Consiliul de Coroană din 21 iulie nu a însemnat pentru regele Carol sfârşitul dilemelor. Kaizerul Wilhelm al II-lea, împăratul austriac Franz Ioseph şi trimişii lor la Bucureşti îl hărţuiesc pur şi simplu, cerându-i intrarea României în război de partea lor.

Dar, în septembrie 1914, Antanta câştigă bătălia de pe Marna, ceea ce a spart mitul invincibilităţii Kaiserului. Regele Carol este din ce în ce mai abătut. Îl autorizează pe Ionel Brătianu să facă primul pas clar spre Antantă. La 1 octombrie 1914, ambasadorul român la Sankt Petersburg Constantin Diamandy semnează cu ministrul de externe Sazonov o convenţie care asigură Rusiei „o neutralitate binevoitoare”. Premierul Brătianu îi explicase regelui că era singura formă de a opri presiunea opiniei publice care cerea intrarea imediată în război pentru Transilvania.

În noaptea de 10 spre 11 octombrie, regele Carol I se stinge din viaţă. Cei care l-au urmat pe ultimul drum îşi vor fi spus, probabil, că până şi moartea sa a venit într-un moment favorabil României. Coroana de Oţel a trecut astfel, fără spasme, în tabăra Antantei.