Înapoi în Piaţa Victoriei. Ziua a 19-a

Data actualizării: Data publicării:
170217_PROTEST_PIATA_VICTORIEI_03_INQUAM_Octav_Ganea

Câteva zeci de oameni protestează, sâmbătă seară, în Piaţa Victoriei, în a 19-a zi de manifestaţii antiguvernamentale. Alte câteva zeci de persoane, care cer demisia preşedintelui Klaus Iohannis şi susţin Guvernul, se află în faţa Palatului Cotroceni, pentru a 14-a zi consecutiv.

ACTUALIZARE 22:30În jur de 700 de protestatari s-au strâns în Piaţa Victoriei din Capitală, în cea de-a 19-a zi de proteste. Deşi numărul celor care merg seară de seară în faţa Guvernului a scăzut, motivaţia lor nu s-a schimbat. Oamenii spun că nu mai au încredere în Guvern, iar singura soluţie ar fi ca actualul Executiv să demisioneze.

La protestul de sâmbătă seară de la Cluj-Napoca au participat aproximativ 100 de persoane. Manifestația era anunţată pentru 19:00, în Piața Unirii. Iniţia au fost doar 10 protestatari, dar apoi numărul lor a crescut, în circa o oră. Nu au fost totuşi mai mulţi de 100. Protestatarii din Cluj-Napoca au anunţat o strategie pe termen lung, conform căreia vor renunţa la demonstraţiile din cursul săptămânii, urmând să facă mitinguri mai mari în weekend, duminica.

La Cluj-Napoca, cel mai mare număr de manifestanți, peste 50.000, a fost înregistrat pe 5 februarie.

Aproximativ 70 de persoane s-au adunat sâmbătă seara, după ora 19:00, în fața Prefecturii din Brașov, scandând lozinci împotriva Guvernului, informează Agerpres.

„ALDE și PSD, aceeași mizerie”, „Hoții, hoții”, „Demisia” şi „Guvern fără corupți” au fost câteva dintre lozincile strigate. La ora 20:15, manifestanții au plecat pe strada Republicii, spre Piața Sfatului, locul unde protestul s-a încheiat după ce oamenii au cântat Imnul Național.

Recordul de protestatari la Brașov a fost înregistrat pe 4 februarie când peste 15.000 de persoane au ieșit în stradă.

Aproape 50 de oameni au participat la protestul de la Oradea, din Piaţa Unirii, solicitând în continuare demisia Guvernului și formarea unuia credibil. „Continuăm să protestăm și la Oradea și, chiar dacă suntem mai puțini, nu înseamnă că nu reprezentăm vocea și celor care au fost, în urmă cu două săptămâni, în stradă în număr foarte mare. Așteptăm de la guvernanți să se elimine orice posibilitate de activare a Ordonanței 13, după care, în continuare, susținem demisia Guvernului și a celor doi președinți de Camere din Parlament”, a declarat Adrian Oegar, unul dintre organizatori.

Aproximativ 40 de persoane s-au adunat şi în Piața Unirii din Iași. Manifestanții, în general oameni de peste 35 de ani, s-au strâns în jurul statuii domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Ei spun că nu sunt doar nemulțumiți de actuala guvernare, ci și că nu mai au încredere în Executiv.

170218_PROTEST_PV_07_INQUAM_PHOTOS_Octav_Ganea
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

ACTUALIZARE 21:30. Aproape 400 de oameni protestează, la această oră, în Piaţa Victoriei. Protestul de la Palatul Cotroceni, la care au participat peste 100 de persoane, s-a încheiat.

170217_PROTEST_PIATA_VICTORIEI_03_INQUAM_Octav_Ganea
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

ACTUALIZARE 20:00. Numărul protestatarilor a crescut până la 200. Zona de protest este împrejmuită cu garduri puse de jandarmi.

În cea de-a 19-a zi de proteste, s-au strâns în faţa Palatului Victoria câteva zeci de oameni, care scandează: „Zi de zi aici vom fi”,”Hoţii”, „Demisia”, „DNA să vină să vă ia”, „PSD, ciuma roşie”, „Jos Tăriceanu, Dragnea şi Grindeanu”. Oamenii flutură steaguri tricolore, fluieră şi suflă în vuvuzele. Circulaţia rutieră în zonă se desfăşoară normal, informează News.ro.

Numărul record de manifestanţi în Piaţa Victoriei a fost atins în 5 februarie, când aproape 300.000 de oameni au participat la protest.

Câteva zeci de persoane care susţin Guvernul protestează şi în faţa Palatului Cotroceni, pentru a 14-a zi consecutiv, cerând demisia preşedintelui Iohannis. Protestatarii huiduie şi scandează „Demisia”, „DNA fără cucuvea” şi „Luptăm, luptăm, Guvernul apărăm”.

Recordul de participanţi la manifestaţia de la Palatul Cotroceni a fost în prima zi de proteste, pe 5 februarie, când au ieşit în stradă peste 2.000 de oameni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri