În numele „războiului sfânt”. După eliberarea Basarabiei, soldații români au ajuns până la Stalingrad
Plecați să elibereze Basarabia și Bucovina, soldații români au ajuns până la Stalingrad și în Crimeea. Lipsiți de mijloacele unui război modern, sute de mii de soldați și ofițeri nu s-au mai întors niciodată acasă.
Convins că singura soluție de a recupera teritoriile pierdute este intrarea în război alături de Germania nazistă, mareșalul Ion Antonescu se întâlnește în ziua de 12 iunie cu Adolf Hitler, care îi prezintă detaliile ofensivei din Basarabia. Atacul începe în dimineața zilei de 22 iunie 1941.
Ostaşi, vă ordon: treceţi Prutul!
„Ostaşi, vă ordon: treceţi Prutul! Zdrobiţi duşmanul de Răsărit şi Miazănoapte! Dezrobiţi din jugul roşu al bolşevismului pe fraţii noştri cotropiţi!... Ostaşi, veţi lupta cot la cot, suflet la suflet, lângă cea mai puternică şi glorioasă armată a lumii. Îndrăzniţi să vă măsuraţi vitejia şi să vă dovediţi mândria camarazilor voştri. Ei luptă pe pământul moldovean, pentru graniţele noastre şi pentru dreptatea lumii. Fiţi vrednici de cinstea pe care v-au făcut-o istoria, Armata Marelui Reich şi neîntrecutul ei comandant, Adolf Hitler”, suna ordinul mareșalului Antonescu.
Trupele Armatei a 3-a române erau dispuse în Bucovina de Nord. După începerea atacului, se avansează repede şi în numai trei zile oraşul Cernăuţi este eliberat. Două zile mai târziu, în data de 7 iulie, soldaţii români intră în Hotin, iar sovieticii sunt împinşi peste Nistru.
În tot acest timp, armata a 11-a germană, care ocupase poziţii în zona centrală a Basarabiei, intră şi ea în luptă şi atacă pe direcţia Bălţi, Soroca, Orhei. Lupte grele se dau pentru câştigarea masivului Corneşti, decisiv pentru controlul militar al zonei. La 9 iulie Chişinăul este eliberat.
În acelaşi timp, în zona de sud, intră în luptă armata a 4-a română. Încleştările sunt dure mai ales în zona Lăpuşna - Hăncești şi Fălciu - Bogdăneşti. În data de 26 iulie, întreaga armată sovietică este împinsă dincolo de Nistru.
Ce spun supraviețuitorii
Căpitanul de cavalerie Nicolae Sebastian are 98 de ani. A fost printre primii ostaşi care au trecut Prutul. Îşi aduce aminte şi cele mai mici detalii ale asaltului. Tot timpul a stat în fruntea soldaţilor pe care îi comanda cu un singur gând: să-i alunge pe sovietici de pe pământul românesc.
„În fiecare zi numai asta visam. Mi-era, nu mi-era frică, nu arătăm nimic", spune generalul (r) Nicolae Sebastian, veteran de război.
Campania din Basarabia a scos însă la lumină un fapt dureros: slaba pregătire şi dotare a armatei.
„Mijloacele de luptă antitanc ale armatei române erau extrem de limitate şi era şi o problemă de mentalitate. Închipuiţi-vă soldatul român care este un ţăran în uniformă, care este trimis pe front şi în faţa lui apare o unitate de tancuri pe care el nu le-a văzut niciodată, nu a fost niciodată antrenat să lupte în asemenea condiţii", spune istoricul Manuel Stănescu.
În scurt timp însă, „războiul sfânt" de eliberare avea să se transforme într-unul de cucerire a Uniunii Sovietice. La cererea lui Hitler, mareşalul Antonescu ia o decizie controversată: să continue lupta alături de trupele germane, dincolo de Nistru, pe teritoriul sovietic.
„Să nu uităm că Antonescu avea o problema teritorială şi în vest, nu doar la est, şi dorinţa lui era ca în cazul în care Germania va câştiga acest război, el, la masa negocierilor, să poate cere cât mai mult pentru că oferise cât mai mult”, spune Manuel Stănescu.
Odesa, un tribut sângeros
Armata a 4-a română primeşte ordinul de a cuceri Odesa, important punct strategic pentru sovietici. Mareşalul Antonescu refuză să ceară ajutorul trupelor germane, iar armata română îşi dovedeşte neputinţa. Oraşul era puternic fortificat pe mai multe linii de apărare înţestate cu dispozitive de artilerie şi cazemate. Informaţiile ofiţerilor români despre capacitatea de luptă a inamicului erau sumare, de aici şi o serie de decizii tactice greşite care au făcut ca mii de ostaşi să-şi piardă viața în confruntări extrem de violente. Moralul trupelor era la pământ.
„Starea soldatului era reflexia stării din ţară, unde o mulţime de foşti miniştri şi mari demnitari erau împotriva trecerii Nistrului. Asta se reflecta şi în starea de spirit: ce căutăm noi, ce căutăm noi," spune contraamiralul Mircea Caragea, veteran de război.
La 16 octombrie, soldații români reușesc să intre în Odesa, după ce trupele sovietice sunt mutate în Crimeea. Pierderile erau însă uriașe - aproape 18.000 de morți și peste 70.000 de răniți și dispăruți.
Fasole în copaci
În tot acest timp, armata a 3-a condusă de generalul Petre Dumitrescu dă lupte dure alături de armata germană pentru a cuceri Crimeea. Situaţia soldaţilor români devenea din ce în ce mai grea. Se ajunge ca în 1944 Mareşalul Antonescu să dea un ordin prin care bărbaţii din ţară sunt obligaţi să doneze militarilor haine. O altă problemă majoră este asigurarea hranei, de cele mai multe ori, insuficientă.
„Ţin minte când ne-am întors dintr-o misiune din asta şi ne pregătise bucătarul... nişte fasole cu ciolan. A fost bombardat şi când ne-am trezit toată fasolea era prin copaci aruncată, bucătăria cu totul în aer şi am rămas şi atunci flămânzi”, își amintește veteranul de război Ilie Ionescu, colonel în retragere.
„Ce căutam noi acolo?”
Hitler decide să continue ofensiva în Caucaz, câmpurile petrolifere de acolo fiind vitale pentru maşinăria de război germană. Consecvent deciziei de a merge până la capăt în acest război, Ion Antonescu susţine în continuare ofensiva Wehrmachtului. Mai mulţi ofiţeri se împotrivesc. Generalul Iosif Iacobici, şeful Marelui Stat Major, este înlocuit din funcţie. Simultan, în iunie 1942, este atacat şi Stalingradul. Soldaţii români îşi puneau întrebări cu privire la prezenţa lor acolo.
„Luptam cot la cot cu nemții, dar unii luptau cu îndârjire pentru un ideal și ai noștri se gândeau 'acasă'”, povestește contraamiralul Mircea Caragea.
Armatele a 3-a şi a 4-a române asigurau flancurile armatei germane. Au urmat aproape trei luni de asediu, timp în care oraşul a fost transformat într-o ruină. Sovieticii îşi dau seama că sectoarele române de la Podul Donului şi din stepa Kalmuka reprezentau zone extreme de vulnerabile şi au contraatacat.
„Trupele române au fost complet luate prin surprindere de acest atac purtat cu forţe net superioare din toate punctele de vedere. Nu aveam tunuri antitanc, nu aveam muniţie, nu aveam pregătirea necesară pentru a purta o astfel de luptă," spune istoricul Manuel Stănescu.
În aceste condiţii, cele două armate române au fost practic spulberate. Pierderile sunt catastrofale. Peste 150.000 de soldaţi şi ofiţeri sunt ucişi, răniţi, dispăruţi sau luaţi prizonieri, ceea ce pentru o armată de calibrul României era o tragedie.
Se schimbă cursul războiului
Odată spart frontul, sovieticii au înconjurat toată armata germană. A fost momentul care a schimbat practic cursul războiului. De acum înainte, ruşii se vor afla într-o permanentă ofensivă, împingându-i pe germani şi români tot mai la vest. Camaraderia dintre soldaţii români şi cei germani, care a funcţionat până la Stalingrad, dispare.
„Dacă încerca un soldat român să se urce într-o maşină germană şi punea mâinile pe oblon i se tăiau degetele şi nu-l lăsau să se urce”, își amintește veteranul Ilie Ionescu.
Lupte dure se dau pentru păstrarea Crimeei, însă până la urmă, armatele Axei se retrag. Zeci de mii de soldați români și germani sunt evacuați pe mare.
„La mijlocul Mării Negre am trecut 45 de minute printre cadavre," spune contraamiralul Mircea Caragea.
În primăvara lui 1944, frontul ajunge din nou pe teritoriul României, unde este stabilizat. Pentru România, partida era demult pierdută.
La 23 august, regele Mihai anunţa întoarcerea armelor împotriva naziştilor.
_____________
Timp de o săptămână, între 19 si 23 august, într-o campanie jurnalistică unică în peisajul media românesc, Digi24 analizează filmul unui moment controversat din istoria naţională. Campania „23 august 1944: Istoria furată” dezvăluie adevărul din spatele unei zile care a marcat România.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
