Ioana Bărbat avea doar 12 ani în anul 1989. Era un copil cuminte și linistit. În ziua de 17 decembrie se întorcea acasă dintr-o vizită, de mână cu părinții ei. În loc să ajungă acasă, familia Bărbat a nimerit în mijlocul Revoluției.
„Părinții mei ziceau că probabil sunt petarde, se auzeau zgomote și mama a zis: hai să mergem să vedem, eu vreau să văd, eu vreau să fiu acolo când comunismul cade”, își amintește Ioana Bărbat.
„Pur şi simplu au început să tragă fără avertisment. Mi-aduc aminte că am luat-o la fugă toţi trei. Nu ştiu cât a durat, probabil câteva secunde, nu pot să-mi dau seama. S-a făcut linişte dintr-o dată şi asta a fost tot”, povestește ea.
În după-amiaza zilei de 17 decembrie 1989, în Timișoara se instaurase haosul. Mii de oameni ieșeau, pentru a treia zi, pe străzi. Erau furioși și singuri împotriva unui întreg aparat de represiune. Nicolae Ceaușescu a cerut să fie lichidați huliganii, dușmani ai socialismului.
Ioana și părinții ei se aflau în Piața Libertății în acea duminică. Atunci s-a întâmplat ceva care avea să-i schimbe viața definitiv. Mama ei a căzut la pământ.
„A murit pe loc, a fost împușcată în cap. La tata i-am zis: hai să plecăm că mama e moartă. Și el mi-a zis: nu pot că şi eu sunt împuşcat”, povestește Ioana Bărbat.
Din dosarul procesului de la Timișoara a reieșit că cel care i-a împușcat părinții a fost maiorul de securitate Vasile Joitoiu. Militari martori la eveniment au declarat ca Joitoiu a făcut un pariu că poate împușca întreaga familie Bărbat cu o singură rafală. A pierdut pariul, fetița a scăpat. Nu va uita însa ce i-a spus cel care a tras.
„Înjurături, ameninţări: nu mai plânge, nu te mai văita, te omor şi pe tine”, își amintește ea.
Lepa Bărbat, mama Ioanei, a intrat in istorie drept primul martir al Revoluției române, primul mort de la Timișoara. Femeia a căzut la ora 17, cu o oră înainte ca Ceaușescu să ordone să se tragă. Până la miezul nopții, alți 75 de oameni și-au pierdut viața.
„Au venit foarte mulţi răniţi şi morţi în noaptea aceea la spital. Cu maşini, cu salvări, cum au putut. Erau înnebuniţi medicii, asistentele. Nu ştiau pe ce să pună mâna”, spune Ioana Bărbat.
Ioana a stat toată noaptea pe holurile spitalului județean din Timișoara printre morți și răniți. Părinții ei erau și ei acolo: tatăl pe masa de operație, iar mama la morgă.
„Adusă cu o salvare, am văzut-o pe targă înainte să o bage la morgă... şi după aceea nu am mai văzut-o niciodată”, spune ea.
Ioana a aflat ca trupul mamei sale a fost luat de securitate, ars la crematoriu, iar cenușa a fost aruncată într-o gură de canal. Alte 42 de corpuri neînsuflețite au avut aceeași soartă. Abia a doua zi a aflat și sora mai mare a Ioanei, Angela, tragedia care îi lovise familia.
„Ioana era un copil de 12 ani pe care-l găseai nu o dată închis în dulapul mamei, cu hainele strânse la piept”, spune Angela Bărbat.
Vreme de o lună, Angela avea grijă de sora mai mică ziua, iar noaptea își veghea tatăl la spital.
„Faptul că trăieşte este mare lucru, dar nu poate compensa pierderea mamei”, spune Ioana Bărbat.
„Ea n-a putut să fie înlocuită niciodată, locul ei a rămas, de fapt, gol şi a rămas gol în sufletul fiecăruia dintre noi”, spune sora ei, Angela.
17 decembrie ramâne în istoria poporului român drept cea mai sângeroasă zi a Revoluției de la Timișoara.
„Din păcate, conducerea ţării nu înţelege ce-a vrut populaţia acum 20 şi ceva de ani. Și acesta este motivul pentru care mulţi spun că era mai bine pe vremea lui Ceauşescu. Eu nu pot să-i înţeleg pentru că am trecut printr-o situaţie în care nu-i înţeleg şi nu pot fi de acord cu ei sub nicio formă”, conchide Ioana Bărbat.
Tu ce ai făcut la Revoluție?
Îți aduci aminte unde erai în decembrie '89? Unde iți erau părinții și prietenii, ce făceai, la ce te-ai gândit urmărind evenimentele de atunci sau participând la ele? Ajută-ne să recreăm povestea acelor zile, povestea unei generații.