GENERAȚIA REVOLUȚIEI. 1989, anul în care comunismul a căzut în Europa de Est
Semnarea în 1975 a actului de la Helsinki a încurajat rezistența civică în Est. Astfel, prin Carta 77, disidenții cehi în frunte cu Vaclav Havel au transformat drepturile omului într-o capcană pentru liderii comuniști: semnaseră declarația de la Helsinki, deci nu mai puteau elimina vocile critice. Venirea la putere la Moscova a lui Mihail Gorbaciov, în 1985, a accentuat sentimentul că schimbările politice radicale nu vor mai fi înăbușite de URSS așa cum se întâmplase în trecut.
În Cehoslovacia, 1989 este presărat de manifestații. Totul ar fi trebuit să culmineze cu o manifestație imensă de 10 decembrie, ziua Drepturilor Omului. Dar evenimentele s-au precipitat. Uniunea Socialistă a Tinerilor a cerut autorizație să comemoreze la 17 noiembrie 50 de ani de la închiderea universităților și a școlilor superioare de către naziști. I se aprobă. Dar manifestației li se alătură organizațiile civice și anticomuniștii.
„Această demonstraţie s-a dovedit oarecum difertă de celelalte din ianuarie, august sau octombrie. Pentru că deşi regimul a acţionat foarte dur, tinerii au fost bătuţi, mai mult de 500 de tineri au fost bătuţi, şi eu m-am numărat printre aceşti tineri bătuţi, în scurt timp manifestaţia a scăpat de sub control. Această demonstraţie a dus în cele din urmă la înfiinţarea Forumului Civic”, spune Jiri Sitler, ambasadorul Cehiei la București.
Încep negocieri cu autoritățile. Sub presiunea protestelor uriaşe și a grevelor, este eliminat monopolul partidului comunist, se deschid frontierele cu Germania și Austria și sunt organizate alegeri libere.
La 29 decembrie 1989, Vaclav Havel devine președintele Cehoslovaciei, iar Alexander Dubcek, eroul primăverii de la Praga din 1968, președintele Parlamentului.
În Ungaria, punctul de referință a fost revoluția anti-comunistă din 1956, strivită de tancurile URSS. Sub tirul acuzaţiilor că se menţine prin forță, aripa dură a regimului comunist de la Budapesta cedează în fața reformiștilor din partid care preiau puterea în cursul lui 1988. Dar la 16 iunie 1989, 200.000 de oameni ies în stradă la reînhumarea liderului din 1956, Imre Nagy, iar tânărul președinte al FIDESZ, Viktor Orban, cere plecarea imediată a trupelor sovietice din Ungaria și alegeri libere.
„Când am mers, pe 16 iunie 1989, la reînhumarea lui Imre Nagy, cred că cei care au participat nu vor uita niciodată pentru că a fost un sentiment extraordinar că cu un an mai devreme, te temeai că vei fi luat de poliţie, iar un an mai târziu, puteai ieşi în stradă, să fii acolo, în acele clipe istorice”, spune cercetătorul în științe politice Andrea Varga.
Peste două săptămâni, miniștrii de externe de la Budapesta și Viena taie simbolic sârma ghimpată de la frontiera maghiaro-austriacă. Anunțul deschiderii graniței fusese făcut în primăvară, dar efectele primei breșe în Cortina de Fier sunt surprinzătoare. Mii de cetățeni est-germani vin în Ungaria ca turiști ca să ajungă în Vest cu ajutorul ambasadei de la Budapesta. Anunțul autorităților maghiare că pașapoartele est-germane sunt valabile şi se poate ajunge cu ele inclusiv în Occident a prefigurat în fapt unificarea Germaniei.
„Când am auzit la televizor, pe 10 septembrie 1989 la ştirile de la ora 20, că est-germanii vor fi liberi să plece din ţară, de la ora 24, cu paşapoartele est-germane, mi-am spus că gata, sistemul s-a prăbuşit. Nu doar în Ungaria şi Germania, dar în toată Europa de Est se va prăbuşi”, spune Andrea Varga.
Aceste momente de grație au accelerat negocierile de la Budapesta dintre partidul comunist și formațiunile de opoziție. La 26 noiembrie 1989, maghiarii decid prin referedum să treacă la pluripartidism, iar la 21 decembrie, adunarea națională este dizolvată, în așteptarea alegerilor libere din martie 1990.
La sfârşitul anilor 80, devenise evident că schimbările din ţările comuniste se influenţau unele pe celelalte.
Polonia, prin sindicatul Solidaritatea condus de Lech Walesa, a jucat aici un rol esenţial. În august 1980, în spatele Cortinei de Fier şi cu trupele sovietice în ţară, muncitorii de la Gdansk au cerut respectarea dreptului la grevă, libertatea cuvântului, transparenţa datelor privind starea economiei. Extinderea mişcării în toată ţara a determinat regimul să reacţioneze cu violenţă. La 31 decembrie 1981, în Polonia a fost declarată starea de război şi a fost instituită legea marţială. S-au făcut mii de arestări, iar mai mulţi membri de sindicat au fost ucişi. Dar oponenţii comunismului, personalităţi de elită sau oameni simpli, nu au cedat. Ştiau, printre altele, că prin Biserica Catolică, în fruntea căreia se afla compatriotul lor Karol Wojtyla, lumea întreagă află ce li se întâmplă.
„Acest entuziasm, această deschidere fantastică pe care au simţit-o polonezii văzând pe unul de-al lor, a fost scânteia care i-a confirmat pe acel drum al demnităţii interioare. Acea scânteie a declanşat, a ştiut să pregătească momentul 1989, care a fost un miracol”, spune episcopul Mihai Frățilă.
Când, după doi ani, guvernul Jaruzelski a renunţat la legea marţială, schimbările au început să vină una după alta, iar în februarie 1989, încolţiţi, comuniştii au acceptat să se aşeze la „Masa Rotundă”. Legea electorală pentru scrutinul din iunie 1989 rezerva 65% din locurile din Seim comuniştilor, dar Solidaritatea a câştigat diferenţa, plus toate locurile de la Senat alese uninominal. În august este instalat guvernul ne-comunist Mazowiecki.
În România, eventualele mişcări de rezistenţă erau înăbuşite în faşă, iar în anii 80, reformele au fost înlocuite cu măsuri şi mai stricte. Ştirile despre schimbările din est erau cenzurate.
„Orice comentariu, orice trimitere la serviciu, într-un grup de prieteni, la evenimentele acestea, orice trimitere favorabilă, orice revistă sau material care era găsit că circula, toate acestea generau reacţii de reprimare, evident. Se confiscă materialele, oamenii erau chemaţi la şedinţe, oamenii erau avertizaţi să nu mai comenteze, intimidaţi”, spune cercetătorul Germina Nagâț, șef de investigații la CNSAS.
Aşa se explică de ce, în timp ce la Praga un milion de oameni cerea alegeri libere, în Polonia ele avuseseră deja loc, iar Ungaria le pregătea, în România, Nicolae Ceauşescu era reales la cel de al XIV Congres al Partidului Comunist Român. Lipsa negocierilor cu o mişcare alternativă a făcut ca în România revoluţia din decembrie 1989 să îmbrace forme violente, iar reformele din anii 90 să fie lente.
Tu ce ai făcut la Revoluție?
Îți aduci aminte unde erai în decembrie '89? Unde iți erau părinții și prietenii, ce făceai, la ce te-ai gândit urmărind evenimentele de atunci sau participând la ele? Ajută-ne să recreăm povestea acelor zile, povestea unei generații.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
