Gabriela Firea a declarat, după ieșirea de la urne, că a votat pentru o țară în care toți cetățenii să fie respectați, dar și pentru pluripartidism, edilul explicând că au apus vremurile când exista un singur partid. Primarul Capitalei precizează că democrația înseamnă diversitate de opinii.
„Am votat pentru o Românie în care toți cetățenii să fie respectați, indiferent cărei categorii socio-profesionale aparțin, un dialog mai direct cu toți cetățenii, mai apropiat, mai cald, pentru respectul față de valorile câștigate după Revoluție. Mă refer, în primul rând, la libertatea presei, la diversitatea opiniilor din partea mass-media. De asemenea, (am votat, n.r.) pentru pluripartidism. Cred că au trecut acele epoci în care exista un singur partid, partidul unic. Democrația înseamnă diversitate de opinii, multe partide, multe publicații, multe televiziuni. E normal să fie așa și ar fi păcat să regresăm, în loc să facem pași înainte pentru democratizarea țării”, a declarat Gabriela Firea, după ce a votat.
Primarul Capitalei a mai subliniat că, în calitate de edil, consideră că e foarte important ca cetățenii să voteze împotriva intențiilor de austeritate.
„Cred că am depășit anii în care erau impuse curbe de sacricficiu. (...) Mi-aș dori mai multă înțelegere, mai multă armonie, mai multă iubire între noi, mai puțină vrajbp,cmai puține tensiuni, un dialog mai civilizat și mai deschis”, a mai spus Firea.
Edilul s-a prezentat la urne la ora 7.00.
Un număr de 18.748 de secții de votare s-au deschis în România, duminică, la ora 7.00, la al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Numărul total al alegătorilor înscriși în listele electorale permanente este de 18.217.411 cetățeni, potrivit AEP.