Funeraliile Reginei Ana. Ultimele pregătiri la Curtea de Argeș

Data publicării:
curtea de arges

Autorităţile se aşteaptă ca zeci de mii de oameni sa vina sa asiste la inmormantarea reginei Ana, aşa că prefectul de Argeş i-a chemat pe principalii responsabili din judeţ pentru a face un plan comun de acţiune.

Cristian Soare, prefectul județului Argeş: „Pe zona de centru a bulevardului nu vor fi parcate maşini, va fi doar pentru public, vor fi suficiente locuri de parcare în centru şi în proximitate peste 2000 de locuri”.

Circulaţia pe Bulevardul Basarabilor va fi închisă de vineri de la ora 19.00 până sâmbătă la ora 16.00.

Autorităţile au stabilit şi cum va avea acces publicul la funeralii.

Gabriel Jubleanu,viceprimar Curtea de Argeș: „Am stabilit limitele, până unde pot ajunge cetăţenii, zona unde va sta presa, căile care vor fi libere accesului de intervenţii şi căile de acces ale oficialităţilor”.

Cristian Soare, prefectul județului Argeş: „Vor fi efective de politişti şi jandarmi şi dacă va fi nevoie oricând se poate suplimenta. Vor fi şi două puncte de prim ajutor”.

În curtea Liceului Agricol va fi amplasat unul dintre cele două puncte de prim ajutor. Cei care vor avea nevoie de asistenţă medicală o vor primi pe tot parcursul ceremoniei.

Proprietarii de pensiuni se pregătesc şi ei să-i primească pe cei care vor veni din toate colţurile ţării pentru funeraliile regale.

Diaconu Adriana - director economic al unei pensiuni: Ținând cont că este doliu, şi mai ales în oraşul nostru, nu am organizat mese festive, localul va fi cu muzică foarte joasă sau deloc”.

Ceremonia funerară va avea loc sâmbătă după-amiază. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce a ajuns să facă Octavian Bellu după ce s-a retras din gimnastică. Meseria neașteptată pe care o practică...
Digi FM
O pacientă a scăpat de operație, după cinci ore de „zgâlțâieli” pe drumul dintre Sălaj și Brașov
Pro FM
Mihai Bobonete a stârnit hohote de râs cu comentariul la pozele Mădălinei Ghenea: "Sunt neliniștit cu găurile...
Film Now
James Bond, imposibil de recunoscut. Daniel Craig, cu părul lung, în blugi și tricou, departe de imaginea...
Adevarul
Șeful serviciului de informații al armatei ucrainene anunță „schimbări serioase” în blocul de putere al Rusiei
Newsweek
1.100.000 de pensionari iau 500 lei în plus la pensie de la 1 ianuarie. În ce domenii au activat?
Digi FM
Dezvăluiri despre puștiul de 14 ani care a ucis doi colegi și două cadre didactice în SUA. Mama lui fusese...
Digi World
Doi tineri au stat o noapte într-o cameră de hotel cu pereți din sticlă transparentă. Provocarea i-a prins...
Digi Animal World
Luptă acerbă între un șarpe Boa și un crocodil. Spectacolul uimitor oferit de reptile turiștilor din Brazilia
Film Now
Puștiul din "Singur acasă" e azi bărbat în toată firea și un tată dedicat. Cât de adorabili sunt copiii lui...
UTV
ABBA ii spune lui Trump sa nu-i mai foloseasca muzica la mitingurile electorale