Fostul lider al Hezbollah, Hassan Nasrallah, va fi înmormântat după cinci luni de la asasinare

Data publicării:
profimedia-0810310795
Hassan Nasrallah. Foto: Profimedia images

Secretarul general al Hezbollah, Naim Qassem, a anunțat că funeraliile predecesorului său Hassan Nasrallah, asasinat în septembrie la Beirut, vor avea loc la 23 februarie. Ceea ce înseamnă că funeraliile vor avea loc după cinci luni de la moartea fostului lider al mișcării șiite libaneze proiraniene, informează ynetnews.com.

Qassem a mai spus că funeraliile succesorului desemnat al lui Nasrallah, Hashem Safi al-Din, care a fost de asemenea asasinat, vor avea loc în același timp. „A fost ucis în calitate de secretar general”, a spus Qassem.

Undă de șoc în Liban și în întreaga regiune

Nasrallah a fost ucis într-un atac aerian israelian masiv asupra suburbiilor sudice ale Beirutului la 27 septembrie, în timp ce Israelul își intensifica campania împotriva grupării susținute de Iran, după aproape un an de ostilități transfrontaliere.

După decenii la cârma grupului considerat cândva invincibil, uciderea liderului carismatic a provocat o undă de șoc în Liban și în întreaga regiune.

„După ce condițiile de securitate au împiedicat organizarea unei înmormântări” în timpul celor două luni de război total care s-au încheiat la 27 noiembrie, Hezbollah a decis să organizeze pe 23 februarie o mare ceremonie de înmormântare publică pentru Nasrallah, a declarat Naim Qassem într-un discurs televizat.

„Sperăm că va fi o procesiune funerară grandioasă, demnă de această mare personalitate”, a spus el.

Împreună cu succesorul

Qassem a confirmat, de asemenea, pentru prima dată, că Hashem Safieddine a fost ales să îi succeadă lui Nasrallah înainte de a fi ucis și el într-un raid israelian în octombrie, relatează France 24.

Safieddine va fi înmormântat „în calitate de secretar general” sau lider al Hezbollah, deoarece „îl alesesem... pe Eminența Sa Sayyed Hashem în calitate de secretar general... dar acesta a fost martirizat pe 3 octombrie, cu o zi sau două înainte de anunț”, a declarat Qassem.

Gruparea va organiza funeraliile lui Safieddine în aceeași zi cu cele ale lui Nasrallah.

Nasrallah va fi înmormântat la periferia Beirutului, „pe un teren pe care care a fost ales între drumurile vechi și cele noi spre aeroport”, în timp ce Safieddine va fi înmormântat în orașul său natal Deir Qanun, în sudul Libanului, a precizat el.

Înmormântat temporar

Nasrallah a fost înmormântat temporar în altă parte din cauza problemelor de securitate, a spus el.

Ritul musulman șiit prevede o astfel de înmormântare temporară atunci când circumstanțele împiedică o înmormântare corespunzătoare sau când persoana decedată nu poate fi înmormântată acolo unde și-a dorit.

În octombrie anul trecut, o sursă apropiată grupării șiite libaneze a declarat pentru AFP că Nasrallah a fost înmormântat într-un loc secret, de teamă că Israelul ar putea viza o înmormântare la care participă un număr mare de persoane.

Qassem a mai declarat că rezistența islamică va rămâne, Hezbollah va rămâne, iar mișcarea nu își va schimba direcția. El a adăugat: „Respingem opțiunea subordonării față de un factor extern, înfrângerea și capitularea. Capitularea în fața Statelor Unite nu ne tentează”, scrie ynetnews.com.

 

 

 

Editor : Marina Constantinoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Călin Georgescu spune că nu a dorit să devină preşedinte. Care era planul lui, de fapt: „România, o...
Digi FM
Cu ce probleme s-a confruntat Cristina Bâtlan. Fiul ei a fost operat de zece ori: „E o chestie foarte rară...
Pro FM
Sam Asghari, fostul soț al lui Britney Spears, recunoaște că relația cu vedeta i-a dat un impuls în carieră...
Film Now
Nicole Kidman, schimbare majoră în carieră după ce a fost acuzată că apare în mai toate filmele și serialele
Adevarul
Trump amenință Rusia cu consecințe „devastatoare” dacă nu acceptă acordul de încetare a focului cu Ucraina
Newsweek
Guvernul crește, mâine, pensiile pentru 2.800.000 de pensionari. Cine ia banii și când DOCUMENT
Digi FM
Ianis Hagi, marele absent la decorarea lui Gică Hagi de la Cotroceni. Motivul pentru care nu a participat la...
Digi World
Gustarea care-ți poate proteja ochii, superaliment și pentru inimă și creier. Consumată zilnic în cantități...
Digi Animal World
Momentul când un delfin de peste 400 de kilograme sare în barca unor pescari. Imaginile sunt virale
Film Now
Keanu Reeves, detaliile care îi arată latura „umană”. Ce a făcut timp de zece ani și nu a știut nimeni: „Mi-a...
UTV
Otniela Sandu, prima reacție după ce Sebastian Dobrincu s-a împăcat cu Ioana Ignat. „Faptele arată mai mult...