Frig, o demisie şi proteste. Ziua a 10-a la Guvern, ziua a 5-a la Cotroceni

Data actualizării: Data publicării:
170209_PROTEST_GUVERN_ZIUA_X_03_INQUAM_PHOTOS_Octav_Ganea

Demisia ministrului Justiţiei, Florin Iordache, este insuficientă, spun protestatarii din Piaţa Victoriei. Oamenii vor asigurări că Guvernul nu va repeta momentul OUG 13 şi îi cer premierului Sorin Grindeanu să demisioneze şi el. Tot o demisie cer şi protestatarii de la Palatul Cotroceni. Pe cea a preşedintelui Klaus Iohannis.

Reportaj - protestele din Bucureşti şi din marile oraşe

Reportaj - protest în faţa Palatului Cotroceni

170209_PROTEST_GUVERN_ZIUA_X_03_INQUAM_PHOTOS_Octav_Ganea
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

ACTUALIZARE. 5.000 de oameni rezistă frigului, în Piaţa Victoriei din Bucureşti. Deja, au "ritualuri", se cunosc, fac parte din aceeaşi familie. Îşi împrumută foi de hârtie şi markere, ca să-şi scrie mesajele.

170209_PROTEST_GUVERN_ZIUA_X_15_INQUAM_PHOTOS_Octav_Ganea
Foto: InquamPhotos/Octav Ganea

Cei care au ajuns primii, pe lumină, au deszăpezit. Unii vin de acasă cu câte un termos de ceai pe care îl împart cu ceilalţi, sau cu ceva de mâncare, biscuiţi, câte o ciocolată.

protest ziua 10 fb laurentiu radulescu
Foto: Facebook/Laurenţiu Rădulescu

Unul dintre tinerii care a adus ceapă, slană şi pâine a trecut şi pe la echipele de jurnalişti.

Protestatari batrani dar simpatici Olt 090217
Foto: Florea Dan

Un mesaj şi o fotografie trimise pe adresa redacţiei Digi24: „De 3 zile în fața Prefecturii Olt sunt 5 mitingişti. Unul nu se vede, e cel care face poze și vi le trimite. Noi nu vom ceda NICIODATĂ!!! Din CARUL cu proşti caracalean au căzut 2 miniştri! Așteptăm să cadă și MOLUSCA sau râma BĂNĂȚEANĂ.”

S-au adunat din nou şi românii din Paris. Au fost câţiva, în faţa Ambasadei, un semn pentru cei de acasă că şi ei rezistă.

miting cotroceni bogdan buda2
Foto: Bogdan Buda

Protestul de la Palatul Cotroceni, la care 400 de oameni au cerut demisia preşedintelui Klaus Ioahnnis s-a încheiat în jurul orei 21:00.

ACTUALIZARE. S-au reluat şi protestele din ţară. În timp ce în Piaţa Victoriei din Bucureşti sunt 3.000 de oameni, în Piaţa Mare din Sibiu s-au adunat 1.000 de manifestanţi. Alte 2.000 de oameni demonstrează pe străzile din Cluj-Napoca.

Pitesti 30 protestatari 090217 (4)

Piteşti

Sunt numeroase alte manifestaţii la care participă de la câteva zeci la câteva sute de oameni care cer demisia Guvernului Grindeanu. 

La Sibiu, ca să nu rămână Piaţa goală, un tânăr s-a instalat în mijloc, de dimineaţă. Şi i-a aşteptat şi pe ceilalţi, o zi întreagă.

Iar pensionarii din Petroşani s-au ţinut de cuvânt şi, pentru a doua zi la rând, au demonstrat cerând demisia preşedintelui Klaus Iohannis.

A crescut şi numărul celor care protestează în faţa Palatului Cotroceni. Sunt 500 de manifestanţi acolo şi poliţiştii au decis să oprească circulaţia.

ACTUALIZARE. După ora 19:00, numărul protestatarilor din Piaţa Victoriei a început să crească. A ajuns în câteva minute de la circa 500 de oameni la 1.500. În faţa Palatului Cotroceni protestează circa 300 de oameni.

ACTUALIZARE. Probleme la mitingul de la Palatul Cotroceni, unde unei femei i s-a făcut rău. Jandarmii au scos-o din mulţime şi au dus-o la echipajul SMURD aflat în apropiere. Femeia a fost transportată la Spitalul Universitar. Sunt câteva sute de protestatari în faţa Palatul Cotroceni. Oamenii spun că ministrul Justiţiei, Florin Iordache, nu avea motive să demisioneze şi că gestul lui a fost unul de onoare.


La ora 17:00, meteorologii anunţau că temperatura în Bucureşti este de -5 grade Celsius. Câteva zeci de oameni au ajuns deja în Piaţa Victoriei şi îi aşteaptă pe cei care ar urma să vină după ora 19:00. Este a 10-a zi de proteste.

„Pe domnul Grindeanu vreau să-l întreb cine a semnat Ordonanţa care a plecat la Monitorul Oficial. Iordache sau Grindeanu? Şi dacă a semnat-o domnul Grindeanu, nu are o responsabilitate?”, se întreabă unul dintre cei care îi cer şi premierului să demisioneze.

Nu ne încălzeşte cu nimic demisia ministrului Justiţiei. Aşteptăm demisia întregului guvern”, spune un alt protestatar din Piaţa Victoriei.

Câteva zeci de susţinători ai Guvernului îndură frigul şi în faţa Palatului Cotroceni, pentru a 5-a zi consecutiv. Oamenii spun că speră ca în această seară să se strângă în număr mare.

Ceea ce se întâmplă, ca Guvernul să fie anchetat, e ceva ce nu se poate. Eu nu am auzit în lumea asta să se întâmple aşa ceva”, spune unul dintre participanţii la demonstraţie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Alegeri în România: Gestul simbolic al Google pentru ziua votului în...
Digi FM
Cu frumoasa lui familie, pe covorul roșu. Richard Gere, fericit alături de soția sa și de fiul lui cel mare...
Pro FM
Christina Aguilera, ținta comentariilor dure: „Nu mai arată ca înainte!” Artista, acuzată că a slăbit prea...
Film Now
Ashton Kutcher, fotografiat în timpul unei discuții tensionate, după zvonurile privind divorțul de Mila Kunis...
Adevarul
„Familii cu inima frântă”. Turistă de 19 ani moartă, după ce a băut „shot-uri” gratuite în vacanță. Alte...
Newsweek
Pensionarii cu pensie mică și grupe de muncă, victorie uriașă în instanță. Când iau bani mai mulți?
Digi FM
Cameron Diaz revine la Hollywood după o pauză de mai bine de 10 ani. Cum arată azi celebra actriță din „Masca”
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”