Sursă: contul de Facebook al lui Florentin Pandele
Deputatul PNL Florin Secară a făcut publică respingerea candidaturii sale şi spune că social-democraţii vor să facă din Voluntari "o insulă în care nu pot exista alte partide şi candidaţi în afara celor năşite de clanul PSD-Firea-Pandele". "Nu-i nimic, nu pot ei anula atâtea semnături câte putem noi strânge!", declară, pe contul său de Facebook, liberalul, care îi invită pe locuitorii oraşului la sediul său de campanie pentru a semna iar în listele de susţinere.
Secară şi-a depus candidatura pe 24 aprilie şi, anterior, s-a plâns şi de numărul mic de secţii de votare pe care le-ar avea la dispoziţie locuitorii din Voluntari şi de distrugerea panourilor sale electorale.
Potrivit unor surse, Biroul Electoral de Circumscripţie Voluntari ar fi respins şi candidatura Veronicăi Zamfir (PMP), ceea ce ar însemna că se împuţinează drastic contracandidaţii actualului primar, Florentin Pandele.
Digi24.ro a contactat Biroul Electoral de Circumscripţie Voluntari, pentru a confirma respingerea candidaturilor, dar reprezentanţii Biroului s-au mulţumit să trasmită că vor emite un comunicat de presă în acest sens.
Florentin Pandele este primar al oraşului Voluntari din anul 2000, iar ultimele trei mandate le-a câştigat din primul tur de scrutin, cu procente cuprinse între 78 şi 91% din voturile exprimate. Pandele este soţul Gabrielei Firea, candidatul PSD la Primăria Capitalei, vicepreşedinte şi purtătorul de cuvânt al social-democraţilor.