EURO 2016 | Grupa A: România - Elveția. 1-1, scor final

Data publicării:
stancu gol elvetia

România a obţinut primul punct la Euro după egalul cu Elveţia. Elevii lui Vladimir Petkovic au fost periculoşi încă din debut - Seferovic a dejucat o ieşire la offside şi a tras aproape de vinclu. Tot Seferovic a scăpat apoi singur, dar Tătăruşanu a blocat. La prima acţiune periculoasă a tricolorilor, Chipciu a scos un penalty după ce a fost tras de tricou de Lichsteiner, iar Bogdan Stancu a marcat la fel ca în partida cu Franţa. Aproape imediat, Schar l-a întins pe Tătăruşanu de la distanţă. Săpunaru a fost aproape de 2-0, dar şutul său a şters bara. Imediat după pauză, nou intratul Hoban a tras pe lângă la prima atingere a balonului. Puteam beneficia şi de un autogol la respingerea lui Djourou din centrarea lui Torje, însă reuşita a venit la poarta cealaltă - Mehmedi a egalat în urma unui corner. Elveţienii au presat pe final, dar cel mai periculos a fost tot Torje, cu lovitură liberă executată surprinzător. România - Elveţia s-a terminat 1-1 şi tricolorii sunt obligaţi acum să bată Albania, în ultimul meci al grupei, pentru a avea şAnse la calificarea în optimile de finală.

Minutul 90+1. Chipciu şutează paralel cu poarta

Minutul 90. Trei minute de prelungire

Minutul 88. Fotbaliştii elveţieni au dat 422 de pase, iar 87% dintre ele au ajuns la destinaţie. Ai noştri au doar 171 de pase, cu o rată de succes de 74%

Minutul 83. Florin Andone intră pe teren în locul lui Bogdan Stancu

Minutul 77. Tătăruşanu prinde mingea şutată de Shaqiri. Elveţia are încă o ocazie de gol peste doar câteva zeci de secunde, prin Džemaili

Minutul 76. Grigore comite un fault la 20 de metri de poarta noastră şi primeşte galben

Minutul 73. Elveţienii se aglomerează în careul nostru şi ratează prin Shaqiri care trimite mingea peste poartă dintr-o foarfecă spectaculoasă

Minutul 70. Portarul elveţian respinge cu dificultate mingea trimisă spre poartă de Torje, din lovitură liberă 

Minutul 68. Atac prelungit al Elveţiei încheiat cu lovitura de cap a lui Embolo pe lângă poartă

Minutul 64. Mingea lovită cu capul de Keşeru este prinsă de portarul elveţian

Minutul 62. O nouă schimbare în echipa noastră, Filip intră în locul lui Raţ

Minutul 57. Elveţia egalează prin Mehmedi care a şutat din careul nostru, după un corner executat de Rodriguez

Minutul 52. Djourou respinge mingea din faţa porţii, la un atac al României

Minutul 50. Primul galben al elveţienilor îl primeşte Xhaka

Minutul 47. Statistica primei reprize arată că Elveţia a avut posesia mingii 61% din timpul de joc şi 10 ocazii de poartă ratate. România a avut 9 ocazii şi a marcat din 11 metri. Jucătorii noştri au primit 3 cartonaşe galbene, elveţienii - niciunul

Minutul 46. Prima ocazie a reprizei este ratată de Hoban

Minutul 46. S-a dat startul reprizei a doua. Prima schimbare în echipa noastră, Hoban îi ia locul lui Pintilii 

Minutul 45+3. Se încheie prima repriză. România conduce Elveţia cu 1-0 din minutul 18

Minutul 45. 3 minute de prelungire în prima repriză

Minutul 42. Chiricheş îl blochează pe Mehmedi lângă poarta noastră

Minutul 38. Džemaili ratează egalarea de la doar doi metri de poartă, mingea lovită de acesta cu capul iese în aut

Minutul 37. Keşeru primeşte cartonaş galben 

Minutul 36. Atac prelungit al echipei noastre, încheiat însă fără gol

Minutul 32. Lovitură liberă periculoasă pentru Elveţia, de la 23-24 de metri. Mingea şutată direct pe poartă de Rodriguez este prinsă de Tătăruşanu

Minutul 27. Şutul din careu al lui Săpunaru şterge bara porţii elveţiene

Minutul 25. Chipciu intră în careul elveţian şi şutează, din lateral, prin faţa porţii

Minutul 23. Chipciu primeşte cartonaş galben

Minutul 22. Prepeliţă primeşte cartonaş galben

Minutul 19. Bogdan Stancu înscrie pentru România, din 11 metri, după ce Chipciu a fost faultat în careul elveţian

Minutul 16. Mare ocazie de gol a elveţienilor, Tătăruşanu repinge mingea şutată de Seferović

Minutul 15. După primul sfert de oră, Elveţia pare să domine meciul, cu 3 ocazii de gol şi o posesia mingii în 61% din timpul de joc. România şi-a trecut în cont o singură ocazie, cea a lui Keşeru 

Minutul 8. Keşeru ratează prima ocazie de gol a echipei noastre

Minutul 3. Tătăruşanu a respins în faţă a minge şutată de elveţieni, după care a revenit şi a prins balonul 

Minutul 1. Partida a început cu elveţienii în atac, însă fotbaliştii noştri au recuperat mingea şi au lansat un contraatac

România

12 Tătăruşanu

3 Raţ

6 Chiricheş

7 Chipciu

8 Pintilii

11 Torje

13 Keșeru

18 Prepeliţă

19 Stancu

21 Grigore

22 Săpunaru

Antrenor Anghel Iordănescu

Elveţia

1 Sommer

2 Lichtsteiner

9 Seferović

10 Xhaka

11 Behrami

23 Rodríguez

15 Džemaili

18 Mehmedi

20 Djourou

22 Schär

23 Shaqiri

Antrenor: Vladimir Petković

România şi Elveţia s-au întâlnit, până acum, în 10 partide oficiale. Echipa noastră a câştigat de 4 ori şi a pierdut tot de 4 ori, iar două meciuri s-au încheiat la egalitate. Elveţia conduce însă la golaverajul partidelor directe, cu 17-11.

Foto: www.uefa.com/uefaeuro

Circa 1.000 de suporteri români au plecat pe jos spre stadionul Parc de Princes din Paris. Este prima astfel de paradă organizată vreodată de fanii echipei naţionale de fotbal.

Partida România - Elveţia va fi arbitrată de o brigadă din Rusia, cu Sergei Karasev la centru, asistat de Nikolai Golubev şi Tihon Kalugin.

Actualizare: Anghel Iordănescu pare că s-a decis în privinţa primului 11 al României pentru meciul cu Elveţia, scrie digisport.ro, care anunță marea surpriză pregătită de selecționer: Nicuşor Stanciu nu va juca din primul minut. Locul său va fi luat de Alex Chipciu.

O altă schimbare faţă de echipa de la meciul cu Franţa este titularizarea lui Keşeru, în locul lui Florin Andone. De asemenea, Torje îi va lua locul lui Adi Popa.

Echipa României în meciul cu Elveţia: Tătăruşanu - Săpunaru, Chiricheş, Grigore, Raţ - Hoban, Pintilii - Torje, Stancu, Chipciu - Keşeru


România ţinteşte primul succes la Euro împotriva Elveţiei. Adversarii vin după victoria 1-0 cu Albania, în timp ce tricolorii au pierdut la limită cu favorita Franţa.

Ocaziile ratate cu gazda turneului, plus evoluţiile din ultimele amicale, îi fac pe tricolori să creadă că vor înscrie în poarta lui Sommer.

„Am marcat Franței, am marcat trei goluri Ucrainei, am marcat cinci goluri Georgiei, Georgia care a bătut în ultimul meci de pregătire Spania. Astea sunt semne care ne dau speranțe”, a spus Anghel Iordănescu, selecționer România.

Prezenţi la conferinţa de presă alături de Săpunaru, Keşeru şi Chipciu au şanse mari să apară şi în primul 11 cu Elveţia.

„E un sentiment extraordinar ce mă încearcă în acest moment. Revin pe un teren pe unde am avut ocazia să mai joc, de cinci ori, rezultate plăcute, atmosferă senzațională. E clar că îmi doresc foarte mult să joc, voi fi motivat 150%”, a spus Claudiu Keșeru, Ludogoreţ/România.

Suntem optimiști, vrem victoria cu Elveția și calificare din grupă”, a spus Alexandru Chipciu, Steaua/România.

„Un antrenor mereu găsește ceva ca să-și reproșeze. În linii mari, da, 11-le e deja conturat”, a adăugat selecționerul.

Intrat în locul lui Nicuşor Stanciu, Chipciu a jucat ultimele 20 de minute cu Franţa. Keşeru, în schimb, a rămas rezervă în primul meci de la Euro.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Echipele probabile

România: Tătăruşanu - Săpunaru, Chiricheş, Grigore, Raţ - Pintilii, Hoban - Torje, Stanciu, Stancu – Keşeru.

Elveția: Sommer - Lichtsteiner, Schar, Djourou, Rodriguez - Behrami, Dzemaili, Xhaka - Shaqiri, Seferovic, Mehmedi.

Meciul România - Elveția poate fi urmărit în rețeaua RCS & RDS, în direct la Pro TV de la ora 19:00 și în format LIVE TEXT pe digi24.ro.

Primul meciul al zilei este între Rusia și Slovacia, de la ora 16:00, iar ultimul meci între Franța și Albania, de la ora 22:00.

EURO 2016 | PROGRAM, REZULTATE, CLASAMENT

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Un bărbat și-a cumpărat cea mai ieftină mașină din lume. Ce poate să facă această la nici 2.500 de euro
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Cristina Bălan, imagine rară alături de soțul ei, care și-a sărbătorit ziua de naștere: „Nu am primit o cruce...
Film Now
Richard Gere, dezvăluiri despre mutarea în Spania: „Soția mea mi-a dat șapte ani în SUA!” Alejandra e mai...
Adevarul
Cresc impozitele pe venituri din activități independente în 2025. Când se declară și cum se raportează
Newsweek
ALERTĂ Formula de recalculare a pensiei, analizată de CCR. Cum pot fi anulate creșterile de pensii?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
adrian_miulescu
Adrian Miulescu, managerul Institului Național de Recuperare: "Oamenii trebuie să se mobilizeze nu doar în...
Digi Animal World
Imagini virale cu un pelican care încearcă să mănânce un pui de Capibara: „Se uită la el de parcă nu ar fi...
Film Now
Nicole Kidman, „desființată” de fani după ce a vorbit despre imaginea virală surprinsă după divorțul de Tom...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...