50 de fani ruși care se deplasau spre Lille au fost opriți la Cannes, scrie Reuters. Ar fi vorba despre suporterii care ar fi fost implicați în violențele îngrozitoare din Marsilia.
Aceștia au negat că au participat la bătăile de stradă cu suporterii englezi și au spus că în grup se numără și femei și copii, care n-au avut legătură cu evenimentele.
Poliția franceză pare să pună piciorul în prag și să oprească incidentele violente, mai ales că cele de dinainte de partida Anglia - Rusia, dar și din timpul ei, s-ar putea repeta. Miercuri, la Lille, Rusia întâlnește Slovacia, iar la 30 de kilometri depărtare, la Lens, Anglia joacă împotriva Țării Galilor. Astfel, potrivit presei din Regatul Unit, suporterii englezi se vor deplasa la Lille pentru a-și lua revanșa.