În localitatea Crişan puteţi ajunge doar pe apă, din Tulcea. Dacă alegeţi o ambarcaţiune rapidă, faceţi aproximativ o oră. Dacă alegeţi un traseu turistic, atunci aveţi nevoie de circa patru ore.
În Deltă e plin de stoluri de pelicani, cormorani şi pescăruşi, iar cu puţin noroc o egretă vă va însoţi la plimbare, zburând paralel cu barca. Nu e de mirare că un astfel de loc, în care natura şi tradiţiile se încăpăţânează să supravieţuiască, atrage de la an la an tot mai turişti străini.
„Suntem împreună cu pelicanii și, dacă suntem atenți și toată lumea merge ca noi, păsările nu au niciun stres, merg împreună cu noi la plimbare”, a spus Mihai Bănică, ghid turistic.
„E un mic colţ de paradis aici, foarte sălbatic, e foarte frumos”, spune o turistă din Franța.
„Nu am fost într-un vapor imens, ci într-o barcă mică. Am avut șansa să fim doar noi, familia, și suntem foarte mulțumiți de acest tur mic”, afirmă, la rândul său, un turist francez.
Pe canale, turiştii se pot întâlni cu pescari autentici, care ştiu toate secretele Deltei.
În Crişan, oamenii locuiesc în case simple, curate şi primitoare. Sunt însă şi pensiuni care îndeplinesc standardele moderne de cazare şi confort.
„Avem 10 suite cu mansardă, iar pentru familiile cu copii, la parter avem canapea care se poate extinde. La mansardă, pat dublu. Sunt condiții de patru stele cu aer condiţionat şi televizor”, a spus Denisa Mocanu, manager al unei pensiuni.
Din localitatea Crişan, puteţi explora mai multe zone ale Deltei.
„Mai sunt foarte multe trasee stabilite care se pot vizita. De exemplu, spre Caraorman, deci pădurea din Caraorman, pe urmă o luăm înapoi pe Isac”, povesteşte Titi Stancu, ghid.
Vremea
La malul mării, maximele de astăzi vor fi în jur de 30 de grade Celsius la umbră. Şi apa va fi destul de caldă, cu aproximativ 26 de grade pe parcursul zilei.
Vreme de plajă se anunţă şi la munte, dar nu peste tot. În Poiana Braşov vor fi în jur de 27 de grade Celsius. Dacă la mare, va fi soare întreaga zi, la munte vor apărea aversele cu descărcări electrice, în a doua parte a zilei.
Temperaturi maxime astăzi
Neptun: 30°C
Poiana Braşov: 27°C
Stâna de Vale: 27°C
Ocnele Mari: 30°C
Sărata Monteoru: 31°C
Agenda zilei
- estiVAL DIGI, concert Siley şi trupa HaHaHa Production, vineri, ora 20.00, pe plaja Digi din Mamaia.
estiVAL DIGI, proiecţiile Digi Film, filmul „Black Sea”, vineri, 14 august, ora 21:30.
estiVAL DIGI bătaie cu apă, sâmbătă, ora 11.00, pe plaja Digi din Mamaia.
estiVAL DIGI, Zilele Vasluiului, 14-16 august, la Vaslui.
Așteptăm să ne trimiteţi poveștile voastre, însoțite de FOTOGRAFII și FILME, din locurile pe care le-ați vizitat și considerați că merită să fie promovate pe pagina noastră de Facebook, prin aplicaţia DigiVOX sau direct pe e-mail estival@digi24.ro.