Emmanuel Macron: Voi face totul pentru a vă răsplăti încrederea

Data publicării:
Presidential Candidate Emmanuel Macron Votes In Le Touquet
Foto: Guliver / GettyImages

Preşedintele-ales al Franţei, Emmanuel Macron, a transmis duminică seara, în discursul său, un mesaj de unitate întregului popor din Hexagon, dar şi Europei.

Presidential Candidate Emmanuel Macron Votes In Le Touquet
Foto: Guliver / GettyImages

Macron le-a mulţumit „din suflet” celor care l-au votat şi l-au susţinut. „Voi face totul pentru a vă răsplăti încrederea”, a spus el, potrivit News.ro.

El a transmis „un salut republican adversarei” sale, Marine Le Pen, şi un mesaj electoratului acesteia. „Cunosc diviziunile naţiunii noastre, care i-au împins pe unii la vot extrem, cunosc furia, îndoielile, anxietăţile pe care o parte dintre voi le-au exprimat”, a dat asigurări Macron, dând asigurări că va depune eforturi să îi protejeze „pe cei mai fragili” dintre francezi.

El a promis că va asigura „securitatea”, garantând „unitatea naţiunii”.

Toţi împreună, poporul Franţei, avem îndatoriri faţă de ţara noastră. Suntem moştenitorii unei istorii măreţe şi a unui mesaj umanist măreţ adresat lumii. Această istorie şi acest mesaj trebuie să le transmitem copiilor noştri. Dar, mai important, trebuie să le purtăm către viitor şi să le dăm o nouă sevă”, a insistat el.

Voi apăra Franţa, interesele sale”, a promis Macron.

Voi apăra Europa, comunitatea destinelor pe care şi-au oferit-o popoarele continentului nostru. Civilizaţia noastră este miza, modul nostru de a trăi, de a fi liberi, de a ne promova valorile, demersurile comune, speranţele”, a mai spus el, spunând că vrea să amelioreze „relaţia dintre Europa şi popoarele care o formează”.

Într-un mesaj adresat „popoarelor lumii”, el a dat asigurări că Parisul se va implica în toate provocările cu care se confruntă omenirea în prezent.

Franţa va fi în prima linie în lupta împotriva terorismului atât pe teritoriul său, cât şi în acţiunile internaţionale. Oricât va dura această luptă, o vom duce, fără a slăbi”, şi-a luat angajamentul preşedintele-ales.

Vreau ca această seară să fie a speranţei şi a încrederii regăsite”, a afirmat el.

Responsabilitatea mea va fi să unesc toate femeile şi toţi bărbaţii dispuşi să înfrunte provocările gigantice care ne aşteaptă şi să acţioneze. O parte dintre aceste provocări sunt şanse”, a spus el, oferind ca exemplu informatizarea, demersurile ecologiste sau restartarea Europei. „Altele sunt ameninţări, precum terorismul”, a adăugat Macron.

Candidatul „En Marche!”, Emmanuel Macron, de centru, este noul preşedinte-ales al Franţei, arată exit-pollurile. El ar fi obţinut între 65,1% şi 65,9% din voturi.

El a învins-o pe candidata de extremă-dreapta Marine Le Pen, care a obţinut între 34,1% şi 34,9% din voturi, potrivit exit-pollurilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locurile din Europa unde pot fugi românii de frig. 10 destinații cu soare și căldură, chiar și în plină iarnă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...