Dosar internaţional | Protecția copilului în Norvegia. Reguli și controverse
Norvegia are o istorie de 120 de ani de reglementăr în în privinţa protecţiei copilului. E printre primele ţări din lume care a introdus un astfel de act, în 1896.
Din 1992, de binele minorilor se ocupă Barnevernet - Serviciul de Protecţie a Copilului. Misiunea sa: să se asigure că toţi minorii care trăiesc în condiţii ce le pun în pericol dezvoltarea şi sănătatea primesc ajutorul necesar, atâta timp cât este necesar.
În abordarea norvegiană, copiii sunt priviți ca indivizi independenți, care au drept la „educație, servicii medicale, o copilărie decentă, protejată de neglijare și de abuz". Asta înseamnă că statul intervine nu doar pentru protejarea copilului de rele tratamente, ci și pentru a garanta egalitatea de șanse a tuturor copiilor din societate.
Iar copiii sunt informaţi prin toate mijloacele şi canalele media despre drepturile lor şi sunt încurajaţi să raporteze cazurile de abuz.
În Norvegia, copiii au - legal - un cuvânt de spus sau au sunt consultaţi în situaţiile care îi privesc direct. Ei trebuie să fie informaţi şi să aibă posibilitatea să îşi spună punctul de vedere înainte de o decizie care îi priveşte.
Ne întoarcem la situaţiile în care un copil sau un adolescent are nevoie de ajutor. Principiul este rezolvarea problemei, cu ajutorul statului, în sânul familiei.
Statisticile arată că doar într-o treime dintre cazuri copiii sunt luaţi din familie. În ceea ce priveşte ordinul de plasament, acesta este întotdeauna o măsură de ultimă instanță şi este emis numai atunci când copilul a fost supus unei neglijențe grave, maltratare sau abuz.
Un raport recent al Consiliului Europei arată că Norvegia este printre țările cu număr scăzut de copii aflați în îngrijire alternativă.
În ceea ce priveşte darea spre adopţie, aceasta este o măsură foarte rar folosită în Norvegia. Numărul copiiilor abuzaţi şi mai apoi adoptaţi este în jur de 20 într-un an. Iar la adopţie se ajunge în cazuri extreme, când copilul este abuzat sau expus la alte agresiuni grave în casă; este foarte probabil că sănătatea sau dezvoltarea copilului să fie grav afectate, iar părinţii nu sunt în masură să-şi asume responsabilitatea pentru copil; pentru deficienţe grave în îngrijirea zilnică pe care copilul o primeşte; părinţii sunt prea săraci pentru a acoperi nevoile speciale de tratament şi de formare în cazul unui copil bolnav.
Până la plasament sau adopţie, premisa de bază în legislaţia norvegiană este aceea că minorii ar trebui să fie în grija părinților lor.
Pe lângă asigurarea unei legislaţii care să protejeze drepturile copilului, Norvegia investește foarte mult şi financiar în sistemul de protecție a minorului: aproximativ 1,2% din PIB pe an. Asta înseamnă că, pentru fiecare copil instituţionalizat, sunt disponibili, în medie, 37.000 de dolari.
Cazuri controversate
Totuși, sistemul nu a fost ferit de controverse. Cazul Bodnariu nu este singurul care a atras atenţia presei internaţionale. În ultimii ani, familii din Polonia, Lituania, Cehia, India şi Statele Unite au reclamat procedurile şi practica instituţiei care se ocupă cu protecţia copilului în Norvegia. Acuzaţiile au mers de la comportament discriminatoriu faţă de familiile de imigranţi, până la răpire. Una dintre cele mai dure reacţii a fost cea a preşedintelui ceh. Milos Zeman a acuzat sistemul norvegian că acţionează în stil nazist.
În 2011, o familie din Cehia a rămas fără cei doi copii, în vârstă de şase şi trei ani, după ce unul dintre ei a povestit că a fost abuzat de tatăl lui. Grădiniţa a raportat totul la protecţia copilului. Băieţii au fost luaţi în custodie de statul norvegian şi, chiar dacă ancheta nu a confirmat acuzaţiile împotriva tatăului, copiii au rămas în grija statului. Mama se plânge că îşi vede copiii foarte rar şi atunci, de fiecare dată, doar pentru câteva minute.
Președintele Cehiei a acuzat Barnevernet că acționează în stil nazist, iar un campion olimpic ceh şi-a pus medalia la bătaie pentru oricine ajută la reîntregirea acestei familii.
„Vă cer tuturor să o sprijiniţi pe Eva şi pe cei doi copii ai ei pentru a se putea întoarce la familia lor în Cehia cât mai curând posibil. Această medalie înseamnă mult pentru mine, dar în momentul în care copiii se vor întoarce la familia lor, o voi dărui celui care a depus cel mai mare efort pentru ca acest lucru să se întâmple. Cred în asta şi cred că vom reuşi”, spunea Dominik Hasek, jucător de hochei.
Europarlamentarul PSD Viorica Dăncilă, despre cazul Bodnariu
Plângeri au fost şi de la familii din Rusia, care au acuzat Barnevernet că ia abuziv copii din familiile ruse stabilite în Norvegia.
Unul dintre cele mai discutate cazuri s-a produs în octombrie 2014, când unei familii i-a fost luat copilul de cinci ani după ce acesta le-a mărturisit colegilor de şcoală că mama sa i-a scos din greşeală unul dintre dinţii de lapte. Cei de la Protecţia Copilului s-au sesizat imediat. Concluzia - băiatul a fost abuzat. Mama a negat acuzaţiile şi spune că dintele a căzut în momentul în care i-a dat copilului tricoul jos. Varianta femeii nu a convins şi copilul a fost plasat în grija unor asistenţi sociali.
Multora li se pare surprinzător, ba chiar inacceptabil şi motivul pentru care o mamă din Lituania a rămas fără fiica ei: a îmbrăcat-o într-o rochie prea frumoasă şi i-a aranjat părul. Femeia le-a povestit inspectorilor de la protecţia copilului că, în Lituania, dacă nu ai grijă de tine, nu ajungi să te căsătoreşti. Pentru o vreme, fiica sa a fost dată în plasament.
În 2013, o americancă stabilită în Norvegia a rămas, la rândul ei, fără copilul de nici doi ani. Motivul, susţine femeia, e uluitor: copilul nu avea greutatea recomandată pentru vârsta lui.
„Potrivit datelor din carnetul de sănătate, ar fi trebuit să aibă cu un kilogram mai mult. Îi plăcea să fie alăptat şi am crezut că mama şi copilul au dreptul de a alege în ceea ce priveşte alăptatul. Nu se întâmplă aşa în Norvegia. Nu mi-au acordat dreptul legal de a-l recâştiga”, spune Amy Jakobsen, mama copilului.
În disperare de cauză, femeia i-a trimis o scrisoare şi preşedintelui Obama.
„Am nevoie de ajutor pentru că autorităţile norvegiene mi-au "răpit legal" copilul. Fără mine alături de el, acesta trece printr-o traumă. I-au administrat medicamente pentru a-l calma. Plânge fără încetare de săptămâni întregi. Chiar au încercat să îi schimbe numele cu unul norvegian”, spune Amy Jakobsen.
Multă emoţie a produs şi cazul unei familii din India care a rămas fără cei doi copii.
„M-au întrebat de ce dorm în acelaşi pat cu copiii. Asta este o chestiune care ţine de cultură, că noi nu le spunem copiilor "Nopte bună", după care să îi lăsăm să doarmă singuri în cameră. Este un coşmar. Este vorba de răpire în cadrul unei societăţi civilizate”, spune Avirup Bhattscharya.
La ceva timp după ce le-au fost luaţi copiii, cei doi părinţi au divorţat, iar băieţii au fost daţi spre îngrijire unchiului din India.
Astfel de cazuri au fost raportate şi de familii din Polonia. De altfel, autorităţile de la Varşovia au spus în repetate rânduri că politica Barmevernet reprezintă cel mai sensibil punct în relaţia dintre cele două ţări.
Fraţii care acuză că n-au fost apăraţi
Ce se întâmplă atunci când sistemul norvegian de protecţie dă rateuri? Cinci fraţi au dat în judecată Barnevernet şi cer compensaţii de 3 milioane de euro pentru că nu a reuşit să îi protejeze de un tată violent şi bolnav psihic. Asta în ciuda faptului că, spun copii, au reclamat în repetate rânduri abuzurile fizice ale acestuia.
Cei cinci fraţi au povestit ca au trăit în teroare vreme de cinci ani, timp în care tatăl îi bătea atât pe ei, cât şi pe mama lor.
„Îmi amintesc că ţipam. Am fugit în dormitor şi am văzut picioarele mamei în spatele patului şi cum tata o lovea. Nu s-a oprit nici când a văzut că eram în cameră. Am fugit în dormitorul nostru, am încuiat uşa, am stins lumina şi am sunat la poliţie. Am închis brusc în timp ce vorbeam cu poliţia pentru că l-am auzit cum urcă scările spre camera noastră”, spune unul dintre frați.
Avocatul copiilor spune că, în cei cinci ani de abuzuri, Agenţia pentru protecţia copilului a primit 12 reclamaţii, însă a intervenit abia când mama celor cinci fraţi a fost găsită moartă în casă. Tatăl a fost internat într-o instituţie de psihiatrie, iar copiii au ajuns în grija statului.
Barnevernet neagă acuzaţiile şi spune că nu înţelege de ce acest proces vine atât de târziu.
„Ni se pare ciudat cum este prezentat cazul acum. Copiii au spus că nu erau fericiţi, dar niciodată nu au solicitat un tip diferit de asistenţă faţă de cel care le era acordat la momentul respectiv”, a fost Poziţia Barnevernet.
Avocatul copiilor crede însă că statul este bun de plată pentru că aceşti copii nu au avut şansa la o viaţă decentă, iar asta s-a întâmplat pentru că protecţia copilului nu a venit la timp în sprijinul lor. Despăgubirile de 3 milioane de euro ar trebui să acopere viitoarele pierderi financiare provocate de imposibilitatea de a se dezvolta normal.
Lebensborn, experiment cu 12.000 de copii-victime
Cel mai negru episod din istoria protecţiei copilului din Norvegia este cel legat de „proiectul Lebensborn”, sinistrele uzine de facut copii arieni. Pentru naziști, femeile din Norvegia ocupată îndeplineau criteriile pentru perpetuarea „rasei pure”. Vorbim despre aproximativ 12.000 de copii aduși pe lume de tați germani și mame norvegiene. Copii care, după sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, au fost marginalizaţi de societatea norvegiană.
Lebensborn a ajuns în Norvegia, în martie 1941, la aproape un an de la ocuparea ţării de către armata nazistă. Soldaţii germani erau încurajaţi oficial să conceapă copii cu femeile norvegiene, chiar dacă erau căsătoriţi. Ei erau asiguraţi că al Treilea Reich va avea grijă de odraslele lor, dacă nu vor să se căsătorească, iar statul se va ocupa de copii. Ceea ce s-a şi întâmplat. Mai multe proprietăţi de pe întreg teritoriul Norvegiei au fost confiscate şi transformate în case pentru creşterea copiilor, pentru că foarte puţini dintre soldaţii şi ofiţerii germani au acceptat să se însoare cu norvegience.
După ce ocupaţia germană s-a încheiat, autorităţile norvegiene au vrut să şteargă orice amintire legată de regimul nazist. Această politică a vizat şi copiii lăsaţi în urmă de germani. Mulţi dintre ei au ajuns în lagăre, de unde au venit, mai apoi, mărturii teribile. Acolo, „copiii Lebensborn” ar fi fost bătuţi cumplit sau ar fi fost folosiţi drept cobai în diverse experimente medicale.
Discriminaţi zeci de ani, ei au dat în judecată statul norvegian şi au cerut compensaţii. Se întâmpla la începutul anilor 2000.
4.000 dintre ei au avut câştig de cauză şi au primit despăgubiri cuprinse între 30 şi 100 de mii de euro. În total, suma compensaţiilor s-a ridicat la 260 de milioane de euro.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
